Baal HaSulam, Shamati, Articolul 53: „problema de prescripţie”: Aceasta este ceea ce numim partea principală a nivelului, care este un discernământ de Katnut. Acest discernământ trebuie să fie permanent, iar Gadlut este numai ceva în plus. De asemenea, ar trebui să aspirăm la partea principală şi nu la adăugiri.

Esenţială este starea Katnut (micime), Hafetz Hesed, „a dărui pentru a dărui”, a fii gata să te mulţumeşti cu mai puţin. În acelaşi timp, nu am nevoie să simt că mă limitez sau că am o lipsă de ceva, ci, dimpotrivă, simt că sunt pe deplin satisfăcut. O stare de Katnut trebuie să devină foarte preţioasă şi onorabilă pentru mine. Deci, întrebarea este: de ce ar trebui să existe o stare de Katnut în primul rând şi nu un punct ? Eu nu vreau să am volum deloc. Vreau să iau cât mai puţin spaţiu posibil. Pentru a exista şi a face bine la toată lumea pentru dragostea Creatorului, sunt gata să mă micşorez într-un punct şi să nu am nimic pentru mine. Adevărul este că aceasta este cea mai bună abordare. Aceasta este starea în care începem să percepem şi să atingem starea spirituală, dar, atunci când vom începe să ne gândim la asta şi la modul în care putem aduce mulţumire Creatorului, noi înţelegem că, pentru a face asta, trebuie să primim toate discernămintele şi dorinţele de la El şi să le modificăm pentru a primi, în scopul de a dărui.

Astfel, noi devenim un embrion spiritual, care începe a creşte în volum, pentru a aspira şi respecta Creatorul şi, astfel, a-I aduce mulţumire. Fără aceasta, noi nu vom creşte ca un embrion în pântecele mamei sale. Fiecare secundă, fiecare mişcare suplimentară, fiecare gram de embrion este numai în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. El trebuie să simtă că îl face pe Creator fericit.

În timpul naşterii, în timpul durerilor naşterii şi scena în care embrionul se transformă cu capul în jos înainte de naştere, el examinează fiecare pas pe care-l face pentru a vedea dacă este în scopul de a aduce mulţumire celui care-i dă naştere. După ce se naşte, în perioada Yenika, continuă să se dezvolte ca un copil în braţele mamei sale; în aceeaşi manieră în care o persoană este în braţele Creatorului.

Începe deja să lucreze cu dorinţele sale şi se limitează, parţial, dar, fiecare acţiune pe care o face, de dragul limitării sau de dragul creşterii, este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului, este modul în care omul se dezvoltă. Prin urmare, punctul de la care începe să se dezvolte, atunci când nu vrea să fie mai mult de un punct, rămâne centrul său. El stă pe loc,  nu doreşte mai mult decât existenţa de bază şi orice altceva este obligat să adauge la acest punct este doar în scopul de a aduce mulţumire Creatorului. Este singurul lucru care îl motivează în toate acţiunile: în fiecare limitare şi bucurie.

Este fericit de fapt nu pentru propriul interes, ci pentru a aduce mulţumire Creatorului. Prin aceasta, atinge adeziunea cu Creatorul, ca între doi prieteni iubitori care se simt unul pe altul.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 14.03.2013, Shamati n^o 53

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →