Un generator

Spre deosebire de toate religiile diferite,  misticism și credințe, metoda Cabala schimbă natura umană cu ajutorul Luminii Superioare. Noi avem o metodă, dar suntem foarte limitați: muncim fără o dorință și un consimțământ social, împotriva întregii omeniri. Egoismul nostru se trezește constant și intervine: cu cât avansăm mai mult, cu atât situația devine mai rea.

Devenim mai înțelepți, știm, înțelegem și simțim mai mult, dar, în același timp, experimentăm grave obstacole sub formă de repulsie unul față de altul. Asta înseamnă că muncim, cu adevărat, la schimbarea naturii noastre.

În acest proces, nu avem putere asupra nimic; Creatorul controlează totul. Și singurul mod de a stabili o conexiune cu El este de a dobândi Kelim (vase) de dăruire, ca El. Putem intra în contact cu El prin aceste vase, ca printr-o linie telefonică. Dar telefonul nu funcționează în mod automat; trebuie pornit mai întâi, cum era înainte.

Cum facii asta? Muncind prin grup. Trebuie să dai un ghiont grupului și, dacă grupul îți dă energie, ”vorbești” cu Creatorul; altfel, asta nu se va produce.

Numeroase obstacole ne așteaptă pe acest drum. Am nevoie să implic prietenii și să primesc inspirație de la ei, anulându-mă pe mine. Când devin inspirat de importanța Creatorului și de grup, trebuie să încep să doresc să le fac plăcere și să-I cer Lui forța de a face acest lucru. Este clar că asta nu este adevărat. Deci, ce facem?

Este nevoie de un lucru pentru a avansa: importanța mediului. Chiar merită să se atribuie responsabilități și pe rând, să se aibă grijă de asta. Această muncă trebuie să fie clară și trebuie să fim în măsură să o înțelegem; nu avem nici o șansă să realizăm ceva fără asta.

Lecție din 26.11.2010, Studiul celor zece Sefirot

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed