Un sacrificiu mărunt pentru un scop măreţ

Într-un grup cabalist, dobândim iubirea pentru celălalt când nu mai dăm atenţie doar externalităţii prietenilor, doar aspectului lor fizic, ci şi potenţialului lor interior, pentru că toate acestea se amestecă şi fiecare lucrează în cadrul alteia.

Până acum, am vorbit nu doar o dată despre asta, că nu am în mine acele dorinţe pe care să pot să le împlinesc prin Lumina superioară, prin Creator, prin dobândirea lumii superioare. Toate se găsesc în tine, în timp ce în mine, nu există. Există doar un punct în mine şi nimic mai mult.

În măsura în care primesc în mine dorinţele tale, „să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi”, aşa primesc acel Kli, acele dorinţe pe care pot să le împlinesc. Şi, prin împlinirea lor, mă împlinesc pe mine.

Odată cu asta, ne transformăm în egoişti foarte mari, numai că asta nu se mai numeşte „egoism” pentru că vezi că am trecut peste măruntul meu ego fizic pentru a dobândi o dorinţă uriaşă care este umplută de Lumină prin prezenţa Creatorului. Şi toate astea sunt ale mele!

Dar nu vă separaţi de nimic, nu fugiţi de nimic, nu sacrificaţi nimic şi nu pretindeţi că sunteţi eroi. Dimpotrivă, vă apropiaţi de o primire foarte mare a Ein Sof, de aceea această înţelepciune se numeşte „ştiinţa primirii”.

Singurul lucru, după cum spune Baal HaSulam, este că există un mic tertip psihologic aici, unde trebuie să trecem peste o barieră psihologică, aceea că eu „ca şi cum” îi împlinesc pe alţii în raport cu eul meu prezent.

Dar imediat ce încep să simt, treptat, pentru grup, la fel cum o mamă simte pentru copilul ei, că este al meu, atunci, imediat îmi devine clar că este cu adevărat al meu. Aceasta este achiziţia mea, Kelim-ul meu. Şi gata! Aceasta este lumea voatră de infinitate. Vă rog, fiţi asemenea Creatorului, puneţi stăpânire pe ea, o veţi primi şi bucuraţi-vă de ea!

Pentru că, scopul creaţiei, care este? Să vă bucuraţi! De aceea, nu faceţi din voi înşivă nişte sfinţi martiri. Sacrificăm cel mai mărunt ego pentru a-l părăsi şi pentru a dobândi un Kli fără limite, umplut cu plăcere infinită.

De la Congresul de la Sankt Petersburg, „Ziua a doua”, 13.07.2013, Lecţia ¤

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed