Un semn al corecţiei

Întrebare: Care sunt semnele care ne pot ajuta să deteminăm ce dorinţă este corectată?

Răspuns: Dorinţa corectată se poate conecta la alte dorinţe. Este semnul prin care puteţi verifica. Dacă mai multe dorinţe se conectează, este un semn că ele sunt corectate într-o anumită măsură şi că ele au un Masach (ecran) colectiv.

Două dorinţe care se conectează pot deja crea un Partzuf spiritual, aşa cum două celule fuzionează într-una singură, care este începutul unui nou corp. Fiecare dintre aceste celule este egoistă, dar legătura dintre ele este efectuată de forţa care este deasupra naturii. Deşi fiecare celulă este destinată să păstreze frontierele sale conform naturii sale egoiste, forţa, instinctul care apare, le obligă să se conecteze.

Forţa naturii conectează celulele, rupând Masachin ale lor egoiste, cojile care nu le permit să se conecteze. Dar în natură, totul se face automat, instinctiv, în timp ce noi avem nevoie să cerem asta, deoarece noi suntem parte specială din natură, dorim să fim asemenea Creatorului.

Deci, noi folosim forţele Sale, dar noi noi formăm creaţia. Este spus că, Creatorul a pregătit totul şi a rupt creaţia, dar un om drept a corectat-o şi a reconstruit-o.

 Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 30.10.2013, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed