Utilizarea mediului ca o sursă pentru Forţa Superioară

Trei condiții în rugăciunie sunt condițiile care ne permit să ne unim cu gradul următor: GE inferior cu AHP superior. Ele demonstrează loialitatea sufletului care este obligatorie și deziluzia propriilor forţe, dăruirea Celui superior, credința în măreția gradului superior, precum și sentimentul de inutilitate al cuiva, care îi permite să se anuleze.

Acest lucru se referă la credința în măreția Celui superior, care depinde pe deplin de influența mediului înconjurător. O persoană nu este în măsură să îl atingă pe cont propriu. Nevoia de cel de sus depinde numai de mediu, deoarece o persoană nu este în măsură să dezvolte o nevoie de a dărui pe cont propriu. Acesta este un obiectiv abstract, care contrazice natura sa și de aceea poate veni doar de la mediul care îl conduce.

Numai mediului îmi poate da puterea care îmi va permite să mă ridic deasupra corpului meu și să decid că moartea este mai bună decât o viață fără calitatea de a darui, fără o senzație spirituală, așa că aş fi de acord cu a dărui în loc de a primi, ne mai dorind să continui să trăiesc în propriul egoism. Capacitatea de a efectua aceste trei condiții depinde de loialitatea unei persoane faţă de mediul său, de capacitatea mediului de a-l convinge de aceste valori.

El nu este în măsură să-şi dezvolte această calitate pe cont propriu și, chiar dacă el mental și logic înțelege că în cărţi se precizează că acestea sunt condițiile din lumea spirituală, el tot va fi în imposibilitatea de a veni mai aproape de ele. Mediul ne-a dat puterea de a ne influența, în scopul de a ne ajuta să atingem sistemul perfect, calitatea de a darui, pentru a ieși din noi înșine și a ne conecta cu alte suflete sparte.

Este un fapt cunoscut că, atunci când intră într-o societate nepotrivită, un copil care a fost anterior bun și manierat, într-un timp scurt devine un criminal şi devine chiar cel mai rău dintre toţi, deoarece el îşi foloseşte educaţia primită pentru ce e mai rău. Invers, un mediu bun poate corecta un fost infractor, chiar dacă acest lucru este mai dificil de făcut.

Ce este special la un mediu care se străduieşte spre un scop spiritual și conexiune este faptul că Lumina de la un grad superior îl ajută. Acesta efectuează acțiunea efectivă de ridicare a noastră din planul în care ne aflăm acum.

Ne dorim să ne conectăm cum trebuie pentru a deveni la fel ca gradul superior și de aceea atragem Lumina care Reformează. Asemănarea cu un grad mai mare reprezintă o legătură mare între noi și, atunci când dorim să ne conectăm cu scopul de a oferi plăcere Creatorului, pentru a materializa dorința Lui de a se revela pe Sine creaturii, conexiunea noastră primeşte o putere nefirească de la gradul superior.

Această putere depinde de efortul nostru de a ne conecta, în ciuda faptului că nu-l putem atinge. În viața obișnuită, este foarte ușor să ne conectăm de dragul unui scop egoist. Există o absolută unitate și loialitatea în mafie, dar nu putem să realizăm asta și, bineînțeles, nu vom fi capabili să o facem până când Lumina nu ne corectează.

Cu toate acestea, atragem Lumina care Reformează cu doar o singură dorinţă de a atinge acest lucru. Grupul devine sursa forţei superioare, care are un efect indirect ca Lumină Înconjuratoare. Aceasta nu este încă Lumina Directă a unui grad spiritual, dar, de fiecare dată, când Lumina Înconjuratoare ne influențează ca răspuns la încercările noastre de a conecta, ea ne ajută puţin câte puţin, construind treptat legătura noastră.

În acest fel, prin eforturile noastre comune atunci când operăm de jos şi Lumina operează de sus, în cele din urmă ajungem la primul contact cu El. Această Lumină îmbracă vasul nostru și ne dezvăluie primul nostru grad spiritual.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de cabala, 9/23/12, Shamati #209

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: