Vantul schimbarii

Lucrand în grup, primesc de la el o dorinţă puternică. Eu tanjesc să ma eliberez de egoism, dar ce pot face? Dorinţa în sine nu este capabila de nimic. Chiar mai mult decât atât, o astfel de dorinţă, oricat de puternica, este egoista.

Nu vreau daruirea în sine, ci profitul pe care-l promite. Asta înseamnă că eu sunt sub jugul lui Faraon. Am o dorinţă foarte puternică de a da din dorinta de a primi: Aştept cu nerăbdare să am profit din daruire.

Ca o consecinţă, discrepanţa, decalajul, polaritatea, conflictul de interese în mine sunt în creştere. Vreau sa daruiesc, în scopul de a umple dorinţa mea egoista. Pana la urma, daruirea mă face etern, perfect, fără margini, nelimitat, imun la orice criză. Uita de tsunami şi de criza; totul este minunat! Cine nu ar vrea? Ego-ul meu vrea, cu lacomie.

Cu toate acestea, este incapabil. Apoi forţa superioară vine şi ma rupe din „gaura mea neagră”, permitandu-mi să scap. De fapt, deşi puteti s-o descrieti ca o evadare, in mare, eu nu fug nicăieri. Stau în acelaşi loc dar, brusc, ma simt liber de egoism, de dorinta de a primi. Asta este.

Dintr-o dată, se dovedeşte că gaura neagra nu mai conţine lumina în interior, devine transparenta. Totul curge prin ea acum, şi canalizeaza tot felul de influente din alte dimensiuni, pe care eu le numesc cu nume diferite: Lumina Nefesh, Lumina Ruach, şi aşa mai departe. Astfel, avansam.

Ceea ce este esential pentru noi este să trecem graniţa, pentru a începe reînnoirea (Hidush). În ebraică, se numeşte Rosh Hodesh, începutul lunii. Reînnoirea noastra este de a atinge primul nostru atribut de a darui cu ajutorul forţei superioare.

Pentru a face aceasta, avem nevoie sa invitam acţiunile forţei superioare, iar pentru asta, mai întâi, trebuie să ne unim. Lăsaţi-o să fie o unitate egoista, nu contează dacă este de succes sau nu. Doar atunci când construim mediul corect, vântul schimbarii spirituale va sufla printre noi.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala 4/21/2011, Scrieri de Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed