Trebuie să înţelegem că există doar două stări în viaţa noastră, în realitate noastră: starea de întuneric, o umbră, sau starea de Lumină, conexiune, revelaţia celui bun şi binevoitor. Nu există nimic între. Dacă, auzind asta, omul începe să îşi clarifice constant stările prin care trece, dacă este o umbră sau revelaţia Creatorului, va avansa prin linia de mijloc.

Baal HaSulam, Shamati, Articolul 8: „Care este diferenţa dintre Umbra Keduşa şi Umbra Sitra Achra”:” în loc de asta, toate schimbările au loc în primitori. Trebuie să observăm două discernăminte în această umbră…”

Primul este atunci când omul se poate încă uni cu prietenii, depăşindu-şi gândurile de separare şi „ceaţa” simţurilor. Poate depăşi încă întunericul şi ascunderea; înţelege încă că a pierdut scopul, calea către Creator.

Dar, în general, nimeni nu îşi face auto-critica, „De ce mă simt aşa? De unde vin aceste sentimente?” Nu sunt propriul meu psiholog, mă simt pur şi simplu bine sau rău, ca un copil. Nu calculez cine îmi trimite aceste gânduri şi sentimente. Mă „împotmolesc” în ele şi mă scufund în corpul meu, ca un copil mic.

Totuşi, omul trebuie să se cunoască şi să se examineze: „Ce a dus la apariţia sentimentelor şi gândurilor mele? Cum mă pot ridica deasupra lor, desupra stării curente? Cum pot să ies din această mlaştină, trăgându-mă de păr?” Omul se uită întotdeauna la el din afară, „Da, mă aflu adânc în dorinţa mea egoistă. Da, mă controlează. Adevărat, nu îmi permite să mă conectez, nu mă lasă să mă trezesc la lecţii, mă forţează să mă deconectez, îmi face viaţa zilnică cu tot ce se întâmplă să mi se pară mai importantă. Dar văd că sunt în această stare şi că este opusă faţă de scop.”

Cum pot înţelege şi cum pot recunoaşte asta? Când sunt încă conectat cu ceva extern, cu grupul. Aici se află momentul adevărului, mă pot verifica dacă sunt cu adevărat conectat cu grupul sau nu. Dacă nu aş conectat, m-aş simţii numai eu însumi: Mă simt rău, nu vreau nimic, etc. Mai mult, nici măcar nu vreau să calculez asta şi mă las purtat de val fără niciun gând sau dorinţă specială.

Dar dacă am fost conectat cu grupul, dacă am avut o alianţă cu prietenii, conform căreia ei trebuie să mă ajute chiar dacă cad şi mă întorc în altă direcţie, conexiunea interioară este ţinută, îmi va păsa de cum mă văd ei şi nu voi uita în totalitate de angajamentul meu. Mă vor sprijini şi eu voi putea să mă văd din afară şi să îmi clarific sentimentele.

Astfel, mă voi împărţi în două: eu însumi şi atitudinea faţă de grup. Numai atunci, ţinând de conexiunea cu prietenii, voi putea să mă verific şi să clarific, iar prin asta să încep urcarea care urmează căderii. Altfel, nu am nicio şansă; cad pur şi simpul şi plec. Deci omul poate depăşii primul tip de umbră, justificându-şi starea curentă şi înţelegând că aceasta i-a fost trimisă de Creator. Apoi îl poate chema pe Creator în ajutor.

De ce ne întoarcem la El? Nu pentru a ne simţii mai bine, pentru că atunci aş cere anularea înclinţiei mele rele, pe care El a creat-o, adăugând-i Tora ca mirodenie. Deci ar trebui să cer mirodenia, astfel încât puterea iubirii şi dăruirii, puterea conexiunii, va veni de Sus şi îmi va permite să avansez către cealaltă linie.

„Când cineva are abilitatea să depăşească întunericul şi ascunderea pe care le simte, justificându-l pe Creator şi rugându-se Creatoului pentru ca acesta să îi deschidă ochii şi să vadă toată ascunderea pe care o simte şi vine de la Creator”.

Atunci când o persoană este lăsată fără ajutor şi nu vede nicio ieşire, când îl blesteamă pe Creator, prietenii şi viaţa, se uită totuşi la ea din afară şi vede deodată o şană de a ieşi, poate să ceara ca Creatorul să o salveze. De ce? Pentru că nu acceptă starea în care providenţa Creatorului pare rea şi nu îl poate justifica. Omul se simte rău pentru că gândeşte rău faţă de bine, fiind opus faţă de El. Dacă viaţa pare rea, este un semn că sunt în opoziţie faţă de Creator.

Trebuie să ne construim un Masach (ecran) şi Lumină Reflectată, deasupra tuturor situaţiilor rele. Chiar în cele mai rele situaţii, trebuie să îl văd pe Creator ca sursa a lor, ca Lumina care este plină de abundenţa infinită, dar că există ceva spart în mine şi întoarce asta într-o senzaţie rea, într-o umbră, în întuneric, deoarece atributele mele sunt opuse faţă de bine, opuse faţă de atributul dăruirii şi iubirii.

Astfel avasăm de fiecare dată când clarificăm lucurile în mod corect. Principalul lucru este de a descoperii constat acest punct, „ce simţim? Cine îmi trimite acest sentiment? De ce experimentez acest sentiment?” Acesta este întregul principiu al muncii noastre şi asta împarte umanitatea în 1% şi 99%.

Din  Lecţie din Brazilia 5/03/12, Shamati nr8

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →