Viaţă în dăruire, moarte în primire

Creatura trebuie să fie inclusă între două sisteme pentru a se dezvolta şi a exista: coajă (Klipa) şi sfinţenie (Kedusha). De aceea există lumile ABYA de sfinţenie şi ABYA de impuritate, aşa cum este spus: Dumnezeu le-a creat una în faţa alteia. Sufletele sunt la mijloc şi, cum ele trec prin faze de dezvoltare, sunt influenţate alternativ de sisteme de puritate şi impuritate.

Prin urmare, cei care sunt hrăniţi de sistemul Klipa sunt numiţi morţi şi cei care sunt hrăniţi de sfinţenie sunt numiţi în viaţă. Astfel, influenţa lumilor ajută sufletele să se dezvolte în permanenţă, între viaţă şi moarte.

Ne dezvoltăm treptat, de la simpla dorinţă de a trăi o viaţă corporală materială, la dorinţa unui nivel spiritual. În viaţa spirituală, suntem independenţi de corp; ne ridicăm deasupra şi începem să simţim un nivel de viaţă diferit. Apoi, este viaţă atunci când suntem sub influenţa forţei de dăruire şi este moarte atunci când suntem sub influenţa forţei de primire. Asta ne învaţă cum să transformăm toate forţele intenţiei de a primi, plecând de la înclinaţia rea, la înclinaţia bună. Astfel, stabilim viaţa noastră spirituală.

Trebuie să înţelegem ce înseamnă aici principiul “Dumnezeu le-a creat una în faţa alteia”: dacă o dorinţă este evocată în noi, cealaltă dorinţă cade şi invers. Cele două sisteme nu pot funcţiona simultan. Astfel, ele funcţionează alternativ, conform planului superior care este în Lumea Atzilut.

Sistemele BYA de sfinţenie şi BYA de impuritate ne ajută să avansăm împingându-ne înainte. Dacă avansăm prin sistemul BYA de impuritate ne dezvoltăm “în timpul său” şi, dac[ avansăm prin sistemul BYA de sfinţenie, grăbim dezvoltarea noastră care este numită “voi grăbi”.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 01.01.2014, “Scrierile lui Baal HaSulam”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: