Intrebare: Cum stiu ca avansez pe calea Luminii si nu pe calea suferintei?

Raspuns: Semnul ca megem pe calea Luminii este bucuria. Este scris ca bucuria este rezultatul intentiilor bune. Daca eu sunt conectat cu ceilalti, sunt intotdeauna parte a unui corp comun sanatos si primesc de la el putere si inspiratie. Ele circula in mod constant in organismul nostru colectiv, trecand de la unul la altul, prin urmare, eu nu cad si nu sunt dezamagit niciodata. Nu simt nici ca sunt obosit! Este garantat, ca pot sa simt cateodata lovituri in corpul meu fizic, dar niciodata nu ma simt obosit mental.

Primesc continuu noi dorinte si implinirea lor de la altii, si acestea circula non-stop de la ei la mine si invers. Astfel, in aceste conditii o persoana inceteaza sa mai simta suisuri si coborasuri. Pentru el totul este un intreg.

De fapt, ziua incepe cu seara, dar eu nu o percep ca o noapte intunecoasa. Eu simt asta ca fiind pregatirea mea pentru urmatorul pas spiritual. Am nevoie acum sa am un apetit si mai mare si sa jinduiesc la a deveni mult mai receptiv in perceperea spiritualitatii.

Aceasta noapte nu este intunericul pe care mi-l imaginam. Acesta este intunericul din egoism.  Este timpul construirii vasului (Kli). In viata noastra pamanteasca noi mergem la culcare seara, totusi, in viata spirituala, noi lucram cu folos, noaptea. Noi facem, ne cream si ne construim pe noi insine. Este ca si cum seara ne asamblam masina, si dimineata o conducem. Sa nu credeti ca in spiritualitate, seara este un vis separat de realitate. Noi intrerupem realitatea anterioara pentru a obtine una noua.  Si o construim cu credinta mai presus de ratiune.

La miezul noptii, unificatorul (Zivug) al  Aba ve Ima (Tata si Mama) are loc pentru a crea noi dorinte (kelim). Trebuie sa lucrez in intuneric pentru ca intunericul ascunde de mine vechile dorinte (de vreme ce eu nu mai am nevoie de ele deloc si trebuie sa urc la un nou pas spiritual). De asemena el ascunde de mine noile dorinte, astfel incat sa le caut, sa le pot conecta la mine, si sa le inteleg, unde sunt si de ce.

Este asemanator cu felul in care ne jucam cu copiii nostri. Mai intai pregatim un joc pentru ei, apoi, ei trebuie sa se joace singuri. Luam o jucarie compusa din mai multe parti (de exemplu, cuburi), nu o jucarie dintr-o singura bucata, pentru ca noi vrem ca acest copil sa imbine el singur partile. In spiritualitate, munca noastra, numita noaptea, este la fel.

Prin urmare, o persoana care este complet prinsa in mediu, nu simte separarea de calea spiritual, atunci cand cade. El vede, ca, din contra, i se da oportunitatea de munci si a experimenta o noua aventura, asemeni unui copil, pe care natura il forteaza sa creasca. Deci, el iubeste asemena jocuri de constructie si imbinare.

In mod aditional, daca mediul ne impinge in acest joc, asa cum natura face cu copilul, ne simtim ca si cum suntem intr-o minunata calatorie. Dar daca mediul nu ne asigura o asemena inspiratie, nu vrem sa ne jucam, ca si cum suntem un copil bolnav, care nu primeste o asemena dorinta de la natura si lasa in urma dezvoltarea sa.

Din partea 1 Lectia Zilnica de Kabbalah 11.06.10, Shamati Art. 50

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →