Fiecare suflet este conectat la Lumea Infinitatii printr-un lant, sau o scara de verigi spirituale, care slabeste treptat Luminile si Kelim. Eu trezesc acest sistem in clipa in care stabilesc o conexiune cu Infinitatea. De fapt, intreg acest sistem este in interiorul meu; doar mi se pare ca el este in afara mea.

In univers exista doua entitati: omul si Creatorul. Omul trebuie sa simta ca exista in afara Creatorului, ca sa inteleaga sensul expresiei “a fi separat de Creator”. Trebuie sa invete ce inseamna opozitia fata de El, ce inseamna sa fie aproape sau departe de El, pentru ca apoi sa poata sa experimenteze adeziunea cu El.

De asta am fost creat in mod deliberat cu o perceptie a realitatii care este impartita intre ceea ce este in interiorul meu si ceea ce este in exteriorul meu. Astfel, e mai usor pentru mine sa inteleg ce este Creatorul si ce sunt eu, ce este sfaramarea si ce este adeziunea, ce este o stare de inconstienta (ascundere), in contradictie cu starea de a fi mai aproape de El si de a ma uni cu El in intreg.

Creatorul arunca afara tot ce simt in interiorul meu si, ca urmare, perceptia mea e impartita in doua parti: interna (tot ce primesc) si exterioara (tot ce dau, dar fara intentia corecta).

Lumea exterioara sunt Kelim-urile mele, care imi sunt descrise in mod intentionat ca straine, pentru ca eu sa inteleg ce inseamna daruirea. Daca incep sa relationez cu ele ca fiind parti din mine, atunci o sa inteleg cat sunt de departe de daruire si cat de opusa si de nedorita este aceasta pentru mine. Atunci, voi vedea ca a imi iubi aproapele ca pe mine insumi nu e chiar asa de simplu; ba chiar, ca nu pot sa fac asta. Si asta inseamna ca nu pot sa daruiesc sau sa ma apropii de Creator.

“Dar stai,” te gandesti tu, “eu vreau sa fiu aproape de Creator!”. Ei bine, daca vrei asta, atunci trebuie sa o arati, iar daruirea este singurul mod de a o face.

Filed under: Lectia zilnica, Lumea | Add Comment →