A trăi într-un loc slab ventilat plin cu şoareci

Fiecare dintre noi descoperă că există într-o stare foarte specială, pe care o numim această lume şi pe care o împărţim în ceea ce se găseşte în noi şi ceea ce se găseşte în exteriorul nostru.  Mă simt şi mă înţeleg şi ceea ce este în jurul meu, într-o anumită măsură. Dezvoltarea înţelegerii mele şi a sentimentului meu se numeşte viaţa mea.  Simt că sunt în schimbare şi că totul în jurul meu se schimbă, lumea întreagă se schimbă.

Apoi, descopăr că percepţia mea asupra lumii depinde numai de mine şi că ea s-a creat în sentimentele mele şi în înţelegerea mea. Atunci când încep să examinez mai profund factorii care determină percepţia mea, descopăr că totul începe de la dorinţa egoistă de a primi plăcere. Asta înseamnă că percep realitatea interioară şi exterioară şi că le evaluez numai cu privire la propriul interes, fie că e bine pentru mine sau nu.

Nu pot percepe realitatea în mod obiectiv, în adevărata sa formă, ci doar în raport cu mine. Dacă ceva nu mă afectează în mod direct, nu o simt deloc. Eu chiar percep, uneori, că lumea este mare şi largă, alteori este îngustă şi sufocantă, ca şi cum aş schimba cu totul mintea mea.

Aceasta se schimbă în funcţie de ceea ce mă interesează şi aşa văd un lucru şi nu acord atenţie unui alt lucru. Sunt ca o pisică, care nu vede decât şoarecele în cameră, dar nu acordă atenţie la frumuseţea camerei şi nici la imaginile care se găsesc pe pereţi. Dacă o persoană intră în cameră, imediat acordă atenţie imaginilor şi nu mai vede şoarecele. Fiecare vede lumea în funcţie de dorinţa lui. Lumea nu există de la sine.  Ea este descrisă în dorinţa mea…

Când devin conştient de limitele percepţiei mele, care filtrează totul numai în raport cu ceea ce mă interesează, încep să vreau să văd ceva în afara acestei viziuni limitate. Mă simt ca şi cum eram în închisoare, ca şi cum eram în interiorul unei temniţe, în interiorul unui mormânt, incapabil să ies.

Încep să mă simt claustrofob, temându-mă de locuri închise ce mă sufocă şi mă împing din toate părţile. Trebuie să ştiu şi să simt mai mult! Aici, încep să simt că dorinţa de primire, care ia totul pentru sine, nu mă lasă să văd lumea reală, ci numai ceea ce interesează dorinţa egoistă pe care o am acum.

Percep întreaga realitate doar prin ego-ul meu. Deşi realitatea poate fi enormă şi practic infinită, eu nu pot să o văd. Acest lucru mă nelinişteşte şi îmi otrăveşte viaţa . Încep să reclam starea mea, dominaţia dorinţei mele de primire, sclavia şi exilul. Deoarece ea mă forţează să văd numai ceea ce interesează dorinţa primitivă îngustă, caut tot ceea ce este legat de un interes sau ceea ce este dăunător şi nu văd nimic dincolo de frontierele sale. Încep să caut un mijloc de a o dezvolta şi, prin urmare, ajung la înţelepciunea Cabala.

Din pregătirea Lecţiei zilnice de Cabala, 24.10.2013

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: