Dezvoltarea în uter a sufletului

Nu are nicio importanță cine suntem deoarece oriunde trăim, fiecare din noi are o înregistrare de date, Reshimo, despre unde este și de starea sa în sufletul general al lui Adam. Acesta este motivul pentru care Reshimo este numit punctul din inimă.

Taamim înseamnă că cel care vrea să guste un gust bun în viață, ar trebui să acorde atenție la punctul său din inimă, la embrionul sufletului, picătura de sămânță spirituală.

Fiecare persoană are un punct în inimă, doar că nu strălucește.

Mai degrabă, el este ca un punct negru. Punctul din inimă este discernământul de Nefesh (suflet) al Kedusha (sfințenie), a cărui natură este vasul de dăruire.

Cu toate acestea, el este într-o stare de Sechina (Divinitatea) în țărână, însemnând că o persoană o consideră ca pe nimic. În schimb, pentru ea ea este importantă ca țărâna. Asta se numește Nekudot (puncte).

Soluția este să mărească importanța ei și să-i facă importanța ca Tagin (coroane), ca “o Coroană pe capul lui”. Adică în loc să fie țărână, ca anterior, el ar trebui să îi ridice importanța să fie ca o Keter (coroană) pe capul lui.

În acel moment Nefesh de Kedusha se extinde în Otiot (litere), adică în Guf (corp), căci Guf este numit Otiot. Cu alte cuvinte, Kedusha se răspândește din potențial în concret, numită Otiot în Guf”. (Scrierile lui Rabash vol. 3, articolul 34, “TANTA” (Taamim, Nekudot, Tagin, Otiot)

…doar că el nu strălucește. Mai degrabă este ca un punct negru. Persoana nici măcar nu simte că aparține de ceva sau cuiva. Dar dacă începe să simță asta, este deja un pas înainte. Unei persoane îi sunt date niște baze ale unui sentiment că îi lipsește ceva și dacă începe să își dezvolte tânjirea, ea poate merge înainte.

Punctul din inimă este discernământul de Nefesh (suflet) de Kedusha (sfințenie), a cărui natura este vasul de dăruire. Atâta vreme cât o persoană nu dezvoltă dorința de a dărui în mod intern, ea simte tânjirea ei ca un punct negru. Așa începem calea noastră spirituală în această lume, atunci când simțim că suntem la un punct mort datorită circumstanțelor care ne-au dus acolo și nimic nu ne atrage și nimic nu ne împinge. Punctul negru ne împinge înainte, dar este prin suferințe și dubii și nu prin tânjire sau prin lumina care strălucește înainte.

Cu toate acestea, ea este într-o stare de Shechina (Divinitatea) în țărână, ceea ce înseamnă că Creatorul este înfășurat în negru, într-un paravan pe care nu îl înțelegem și nu îl găsim atractiv și pe care o persoană nu îl apreciază deloc, adică o persoană o consideră ca pe nimic. Nu vede nimic în el ci chiar opusul, întreaga sa viață începe să pară fără rost, fără gust și fără sens. Într-un final este împins înainte ca rezultat al incertitudinii și al goliciunii și vrea să găsească sensul în viață, dar nimic nu iluminează pentru el între timp. În acest fel începe dezvoltarea sufletului unei persoane in utero.

De pe KabTV “Fundamentele Cabalei”, 2/16/20

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed