După ce ne ridicăm din praf, făcând un diamant din nisip, cădem din nou în praf, chiar mai adânc decât înainte, pentru a ne ridica din el la o înălțime și mai mare. Și așa de fiecare dată; cu cât cădem mai adânc, cu atât creștem. Amplitudinea crește din ce în ce mai mult și acesta este un semn de avansare, așa cum se spune: „Cel care este mai mare, are cel mai mare egoism.”

De îndată ce transformăm praful într-un diamant, următoarea coborâre spre o stare și mai rea începe imediat. Într-adevăr, datorită presiunii noastre, am câștigat forță, am luat legătura cu starea spirituală și acum avem ocazia să lucrăm cu această putere de mai jos, să săpăm în dorința noastră egoistă și mai adânc ca o cupă de excavator și să facem un diamant mai puternic și mai valoros, din praful mai adânc.

Principalul lucru este să ne simțim și mai conectați cu ceilalți, apoi vom fi pregătiți pentru următoarea coborâre și noua muncă. Toată lucrarea constă în ridicarea unei rugăciuni către Creator, de jos, cu o cerere de a ne ridica.

Creatorul ne coboară împreună cu prietenii la pământ, ca minerii într-o mină, și simțim că suntem în adâncul dorinței noastre pentru plăcere. Toate relațiile dintre noi sunt egoiste; egoismul stă între noi și ne ține într-o temniță. Și apoi ne înghesuim înapoi în lift și rugăm Creatorul să ne ridice, deasupra suprafeței pământului, înapoi în lumină, în aerul curat, sub soare, în libertate.

Acum știm ce înseamnă să fim în dorința noastră de plăcere și ce înseamnă să ne ridicăm deasupra ei. Pare un fluture care iese dintr-o crisalidă. Copilul parcurge, de asemenea, o cale dificilă prin canalul de naștere până când ajunge în lume. Toată munca noastră merge zi și noapte, în praf, în efortul de a ne ridica din el.

Din partea a 2-a a  Lecţiei zilnice de Cabala 4/22/20,, „Cu privire la credinţa deasupra raţiunii”

Filed under: Munca interioara | Add Comment →