Noul meu articol pe Linkedin “Nicio victorie fără convingere, şi nicio convingere fără unitate”

Statul Israel este unic pe atât de multe niveluri, încât este greu să știi de unde să începi. Dar poate ar trebui să vorbim despre cum a început Israelul, pentru că dacă știm cum a început, poate vom putea înțelege puțin mai bine situația complicată actuală. Ideea unui stat evreiesc contemporan a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, după pogromurile împotriva evreilor din Rusia, combinate cu idealurile socialiste pe care mulți evrei secularizați le-au îmbrățișat, a condus la crearea Hovevey Sion [Iubitorii Sionului], prima mișcare sionistă. În același timp, în Franța, afacerea Dreyfus, când un ofițer al evreimii franceze a fost acuzat în mod fals de spionaj pentru Germania, a zguduit un jurnalist evreu vienez pe nume Theodor Herzl și l-a determinat să realizeze că doar o entitate suverană evreiască îi va salva de antisemitism.

Noi evreii trăim în statul Israel, nu de dragul nostru. Poate părea că suntem, dar este doar o iluzie. Suntem aici pentru restul lumii și dacă nu înțelegem acest lucru și nu convingem lumea că așa este, nu vom avea sprijinul sau convingerea lumii în a fi aici.

Ca urmare, cam în același timp, evreii au început să construiască și să se stabilească în Palestina, o provincie otomană pe-atunci, și să construiască instituții politice pentru un viitor stat. Rușii, care erau virulent antisemiti, nu s-au opus plecării evreilor din mijlocul lor, iar otomanii nu aveau niciun interes pentru provincia uitată, care era în mare parte mlaștină infestată de țânțari și malarie.

În timpul primului război mondial, Imperiul Britanic a cucerit o mare parte din Orientul Mijlociu, inclusiv toată Palestina. Britanicii, influențați de valorile creștine, credeau în promisiunea biblică adusă poporului evreu. Încurajat de membrii evrei ai cabinetului, guvernul britanic a declarat în 1917 că „consideră favorabil înființarea în Palestina a unui Cămin Național pentru poporul evreu” și „ depune toate eforturile pentru a facilita realizarea acestui obiectiv”.

În ciuda suișurilor și coborâșurilor în relațiile dintre așezarea evreiască din Palestina și autoritățile britanice, Căminul Național a luat treptat formă. Când naziștii au ajuns la putere în 1933, au îndemnat în mod agresiv evreii să părăsească Germania și să meargă în Palestina. Au permis chiar evreilor germani să-și ducă cea mai mare parte a averii cu ei în Palestina, ceea ce a fost excepțional, deoarece Germania avea reguli stricte de valută, care interziceau exportul mărcilor germane pentru a nu-şi devaloriza moneda. Într-adevăr, o mare parte din industria necesară pentru înființarea unei țări independente, cum ar fi armele, fabricile producătoare de alimente, lucrările de drumuri și industria siderurgică, a fost înființată datorită banilor evreilor care s-au revărsat din Germania nazistă cu sprijinul Germaniei și al Marii Britanii.

În cele din urmă, în 1948, în urma Holocaustului, Liga Națiunilor a votat în favoarea înființării unui stat evreiesc în Palestina și a fost fondat statul Israel.

Prin urmare, vedem că în crearea statului evreu, alte națiuni și, în cele din urmă, majoritatea lumii, au sprijinit înființarea statului Israel. Nicio altă țară nu a avut un astfel de sprijin; nicio altă țară nu a fost confirmată și recunoscută de către instituția cheie a lumii, chiar înainte de a fi înființată. De fapt, chiar și victoria evreilor în Războiul de Independență care a urmat declarației Ligii Națiunilor a fost realizată cu sprijinul activ al țărilor străine, care au vândut arme și muniții țării aflate în devenire, câțiva chiar aderând la forțele armate.

Cu toate acestea, cu tot sprijinul pe care statul evreu l-a primit în copilăria sa, nu ar fi câștigat războiul împotriva armatelor a șase țări arabe – care erau mult mai bine echipate și depășeau numărul evreilor de zeci de ori – dacă poporul său nu ar fi fost convins de cauza lor că era justă și necesară.

Astăzi, situația este contrară. Am pierdut sprijinul lumii și, și mai rău, am pierdut convingerea în a exista aici. Pentru a o reînnoi, trebuie să înțelegem de ce suntem cu adevărat aici.

Noi evreii trăim în statul Israel, nu de dragul nostru. Poate părea că suntem, dar este doar o iluzie. Suntem aici pentru restul lumii și dacă nu înțelegem acest lucru și nu convingem lumea că așa este, nu vom avea sprijinul sau convingerea lumii în a fi aici.

Singura noastră justificare pentru a fi în țara lui Israel este aceea de a fi poporul lui Israel. Cu alte cuvinte, în sensul mai profund și spiritual al cuvântului, oamenii din Israel nu sunt cei care se numesc evrei, ci cei care sunt de acord să se unească „ca un singur om cu o singură inimă”, așa cum au făcut strămoșii noștri după ce au ieșit din Egipt. Ei au stabilit poporul lui Israel, s-au stabilit în Țara lui Israel și au fost expulzați din ea când și-au abandonat unitatea și au încetat să mai fie poporul spiritual al Israelului.

Prin urmare, convingerea noastră depinde de unitatea noastră „ca un singur om cu o singură inimă”, sau cel puțin de străduința de a restabili această legătură. Dacă facem acest lucru, vom deveni ceea ce am fost însărcinaţi să fim – „o lumină pentru națiuni”. Unitatea noastră va oferi un exemplu de ridicare deasupra vrăjmășiei și va „convinge” lumea că „merităm” să fim aici. Nu este nevoie să dovedim nimic sau să convingem pe nimeni. Tot ce trebuie să facem este să ne unim între noi

Știu că realizarea unității între evrei este mai dificilă decât orice sarcină și că fiecare evreu ar prefera să se unească cu oricine altcineva în afară de colegii evrei. Nici o ură nu este la fel de profundă ca ura evreilor unii pentru alții. Tocmai de aceea, atunci când această ură va fi rezolvată, toate urile vor fi rezolvate.

Prin urmare, rezultă că unitatea este baza succesului nostru, o condiție prealabilă pentru convingerea noastră de a fi aici, care în sine este o condiție prealabilă pentru victoria noastră. Dacă vrem pace, trebuie să începem cu pacea unii cu alții.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, consultați cărțile Alegerea evreiască: Unitate sau antisemitism, Fapte istorice despre  antisemitism ca reflectare a discordiei sociale evreieşi, şi Ca un manunchi de trestii: De ce unitatea si garanţia reciprocă sunt chemarea de astăzi a orei

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment →