De obicei de Pesah, în special în timpul sărbătorii Seder [cina ceremonială], există o senzație de vacanță comună în Israel, în rândul tuturor oamenilor, în toate familiile. Însă anul acesta, Pesah se simte altfel, ca un nor anost, de carantină, coborât asupra noastră și care ne-a închis în casele noastre.

Ne pregăteam pentru o masă de Pesah cu întreaga familie mare și, dintr-o dată, toată lumea trebuie să stea acasă.

Cert este însă că noi înșine am construit această stare. Coronavirusul este doar o modalitate de a descoperi adevărul și de a arăta separarea noastră: atât timp cât nu suntem un singur popor, nu stăm la aceeași masă și nu vrem să părăsim astăzi Egiptul nostru.

În acest an, Seder Pesah a corespuns doar structurii poporului Israel, în care nu există unitate.

Nu am părăsit Egiptul și, prin urmare, nu avem nimic de sărbătorit. Trebuie să ne gândim de ce ne aflăm în această stare. Am părăsit deja Egiptul, dorința noastră egoistă? Am devenit un singur popor al Creatorului?

Credem că acest Pesah nu este real pentru că nu ne întâlnim ca de obicei cu întreaga familie, cu bunicul și cu bunica. Dar tocmai acest Pesah este real, deoarece ne arată cât de departe suntem de poporul noștru.

Problema nu este în Seder Pesah, ci în modul în care suntem în fiecare zi, nu numai în relațiile din cadrul familiei, ci mult mai larg, în întreaga societate israeliană. Pe tot parcursul anului nu ne comportăm ca un singur popor și, în consecință, acum suntem nevoiți să stăm de Pesach, singuri, acasă.

Ne-am dezvoltat până la punctul în care nu este suficient să stăm cu bunicii și să sărbătorim evenimentele care au avut loc acum 3.500 de ani.

A venit momentul să înțelegem că nu am părăsit Egiptul.

Ieșirea din Egipt este calea ieșirii din egoismul nostru, o stare în care devenim cu adevărat uniți ca un singur popor, ca un singur om cu o singură inimă și primim Tora, puterea care este revelată între noi și ne leagă ca un singur popor special, al Israelului.

Dar nu avem nimic din toate acestea. Și atunci apare un simbol special, numit coronavirus și ne explică unde ne aflăm: că nu am părăsit Egiptul, ci trăim în interiorul unui egoism uriaș, chiar mai puternic decât în alte națiuni. Nici măcar nu avem dreptul de a ne numi Israel, deoarece aceasta înseamnă direct către Creator (Yashar-Kel) și nu ne străduim pentru puterea dăruirii, pentru iubire și unitate reciprocă.

Deci, suntem trimiși să stăm singuri, fără o bunică și să ne gândim de ce suntem singuri și de ce este declarată carantina. Virusul vine special să ne explice cine suntem și că nu ne raportăm cu adevărat la sărbătoarea de Pesah și la dreptul de a fi numiți evrei care au părăsit Egiptul.

Pesah este sărbătorit în amintirea exodului din Egipt, dar nu avem ce să ne amintim.

Prin urmare, stăm acasă cu familia apropiată, ca înainte de a părăsi Egiptul și ne gândim ce trebuie să facem pentru a ieși din el. Aceasta este doar noaptea exodului din Egipt, dar nu și ieșirea din el, în sine.

Carantina arată că egoismul ne-a lăsat singuri în deșert: fără rude, prieteni sau națiunea noastră. Pesah simbolizează doar dorința de a ieși din această singurătate și de a face conexiunea cu ceilalți, ca un singur om cu o singură inimă.

Care este diferența dintre această noapte și toate celelalte nopți? Nu că toată lumea stă singură în casa lui, ci că acum înțelegem de ce stăm singuri în această seară festivă. Și, de asemenea, diferă prin faptul că ne gândim, în sfârșit: Suntem gata să părăsim Egiptul? Trebuie să-l înfruntați.

Egiptul este egoismul nostru, ura reciprocă, concurența. Aceasta este esența nopții de Pesah – este noapte, dar într-o manieră organizată (seder) ne pregătește să ieșim din egoismul nostru, în țara lui Israel (Yashar-Kel), adică la o putere superioară, de dăruire și iubire. Creatorul este puterea iubirii.

Din KabTV  “O viaţă nouă #1220” 4/2/20

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →