Pentru binele întregului corp

Israel este numit „Eu sunt capul” (Li Rosh) și, prin urmare, corectându-se, corectează întregul corp al sufletului comun, adică toate celelalte națiuni. Corectarea corporală este obiectivul principal. Nu se poate corecta singur, ci doar prin corectarea Israelului, capul. Corpul spiritual al Israelului există numai pentru conexiunea cu națiunile lumii. Desigur, nu vorbim despre corpuri materiale.1 (Minutul 5:55)

Dacă o persoană decide să postească, corpul său suferă, chiar dacă decizia este luată de către cap. Corpul nu înțelege de ce ar trebui să sufere; nu a decis nimic și, prin urmare, este nedumerit. Astfel, națiunile lumii suferă de tot felul de probleme, anomalii climatice și alte adversități și nu înțeleg de ce merită toate acestea. Până la urmă, ei nu decid nimic și nu pot influența aceste fenomene.

Dar, instinctiv, ei simt că există un șef responsabil pentru aceste decizii, numit Israel. Datorită comportamentului incorect și corupt al acestui cap, corpul suferă. Însuși capul suferă, dar nu la fel de mult ca și corpul. În lume există miliarde de oameni care suferă, mor de foame, se îmbolnăvesc de tot felul de boli și cine este de vină? În adevăr, Israelul este de vină. Prin urmare, reacția naturală din partea corpului este ura instinctivă.

Este ca un corp care a fost obligat să facă greva foamei, într-un scop pe care nu îl cunoaște și cu care nu este de acord. Capul a decis că acum va muri de foame, iar corpul suferă. Corpul nu ia decizii; nu are cap, doar stomacul care trebuie umplut. Corpul trebuie să-și umple vasul, dar simte că nu are voie să facă acest lucru, iar stomacul este gol. Prin urmare, corpul urăște capul fără să înțeleagă de ce se întâmplă acest lucru.

Corpul nu poate înțelege, nu poate decide și nu poate accepta restricția, deoarece are nevoie de umplere. Capul nu asigură umplerea și, prin urmare, corpul blestemă capul. Există o singură soluție aici: capul trebuie să se comporte corect și să atașeze corpul de el, însuși. Când vor deveni unul, corpul va înțelege că această grevă a foamei și toate celelalte acțiuni sunt pentru binele întregului corp, pentru binele Creatorului.

În primul rând, capul trebuie stabilit astfel încât să existe unitate în el: gândurile corecte și deciziile bune. Apoi, capul va acționa cu corpul în funcție de dorința celui superior, adică a Creatorului: acesta va atașa corpul de sine și va acționa împreună cu acesta ca un organism întreg, la înălțimea sa deplină.

Israelul trebuie să se unească cu intenția de a duce la conectarea forței superioare cu corpul, națiunile lumii, prin corectarea acestuia. În acest scop existăm. Suntem doar un adaptor, un canal de conectare între Creator și națiunile lumii.

Tot răul din lume este o consecință a organizării incorecte a capului. Tot binele care există încă în lume ne vine de la Creator ca un avans. Israelul este un cap corupt între Creator și națiunile lumii. Prin urmare, primim lovituri atât de la Creator, cât și de la națiunile lumii. Națiunile lumii trebuie să știe despre misiunea poporului Israel, pentru a ne impulsiona în mod corespunzător.

Ei trebuie să înțeleagă de ce depinde corectarea și de ce ei urăsc Israelul. Baal HaSulam explică faptul că diseminarea acestei cunoștințe între națiunile lumii trebuie să preceadă corectarea, ca  Faraonul, care știa despre destinul poporului Israel și le-a permis să plece. Atunci presiunea națiunilor lumii va deveni constructivă și vom lucra împreună.2 (Minutul 7:59)

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de  Cabala 9/12/19, Un Kli [vas] care are o binecuvântare pentru Israel.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: