Comentariu: Marele poet sufist al secolului al treisprezecelea, Rumi, a comparat emoțiile precum bucuria, tristețea sau indiferența cu niște oaspeți neinvitați, recomandând să le râdem în față. Noi însă ne comportăm diferit și pretindem că nu-i observăm.

În același timp, studiile psihologice arată că acceptarea emoțiilor negative este un mod mai bun de a restabili și menține echilibrul spiritual.

Răspunsul meu: Omul este construit astfel încât să fie obligat să-și echilibreze emoțiile pozitive și negative. În caz contrar, nu are niciun motiv să trăiască.

Întrebare: Să zicem că mă confrunt cu o problemă; cum ar trebui s-o abordez?

Răspuns: La fel, cauți partea pozitivă din ea. Mă bat, dar cel puțin pot respira între lovituri.

Întrebare: Este paradoxal, desigur, dar aș vrea să întreb despre evenimente mai rele – catastrofele de exemplu.

Răspuns: Da. Le vei supraviețui și lor.

Întrebare: Deci, această atitudine se cheamă acceptarea loviturii?

Răspuns: Problema îți iese în cale și nu i te poți împotrivi. Totuși, instinctul de auto-consevare te forțează să găsești ceva pozitiv în toate circumstanțele. În caz contrar nu mai ai de ce să trăiești iar impulsul de a trăi este cel mai important lucru.

Întrebare: Ce se întâmplă cu cel care se sinucide?

Răspuns: Oamenii care își iau viața prin suicid au, în principiu, totul. Există oameni care, comparați cu cei care comit suicid, sunt cu adevărat săraci, extrem de bolnavi, dar în același timp, fericiți. Este un paradox.

Întrebare: Este într-adevăr un paradox. Oamenii se sinucid în Europa, dar în Africa o fac mult mai rar.

Ai vreun sfat de dat? Cum ar trebui să se comporte cineva care se confruntă cu o situație negativă, cu un necaz?

Răspuns: Ar trebui să-și lase capul în jos, să-și reducă pretențiile și să se conecteze cu alții ca el. Apoi va simți că poate găsi împlinirea, liniștea și chiar un scop în viață în această conexiune cu alții.

Înțelege dintr-o dată de unde vine suferința (despre care el gândește că este un ghinion) și începe să să vadă în ea, în starea cea mai de jos, când este la pământ și nu-și mai poate înălța capul, că în acest fel este îndrumat.

Înțelege că i s-a dat șansa de a se târî printr-o gaură de vierme spre o stare nouă, una mai înaltă, mai detașată de corporalitate, de materialism și anume, o stare spirituală sublimă.

Întrebare: Ai afirmat că în această stare începi să cauți conexiunea cu alți oameni?

Răspuns: Da. Din cauza acestei stări. Sau poate că în interiorul ei. Aceste lucruri depind de rădăcina sufletului. Omul trebuie să atingă astfel de stări prin conexiunea cu alții sau individual.

Întrebare: În ce moment începe cineva să înțeleagă? De unde și de ce a venit lovitura?

Răspuns: Va începe să înțeleagă providența superioară. Și acest lucru îi deschide deja o atitudine diferită față de viață: conexiunea internă, conexiunea cu ceilalți. Omul începe să descopere stări care se găsesc în afara corpului său.

Întrebare: Vrei să spui că omul se poate atașa de ceva superior lui, de Creator, doar în urma suferinței?

Răspuns: Este singura cale. Depinde doar de modul în care percepi și înțelegi această suferință. Suferința poate fi atât plăcută cât și satisfăcătoare pentru că știu că mă detașează, mă dezlipește de această lume, cum ai dezlipi banda adezivă, de exemplu. Așa mă sfâșie, iar eu mă alipesc la o lume complet diferită.

Din programul de pe KabTV “Știrile cu Michael Laitman,” 12/16/20

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →