Principalul lucru care ne ghidează în spiritualitate

Nevoia pentru măreția Creatorului este principalul lucru care ne călăuzește în spiritualitate. Cu cât ne străduim mai mult și luptăm pentru ca măreția Creatorului să devină mai importantă pentru noi, decât orice altceva, mai mult decât importanța noastră, cu atât mai mult ne schimbăm calea și ne îndreptăm spre lumea spirituală. Spiritualitatea este construită pe măreţia Creatorului: în măsura în care gazda devine mai importantă pentru mine decât eu, însumi, în aceeaşi măsura sunt în stare să-I dăruiesc Lui. Acesta este motivul pentru care aceasta nu este o problemă minoră între multe altele, ci principală și decisivă.

De-a lungul zilei, trebuie să verific dacă mă însoțește măreția Creatorului, dacă am nevoie de El ca de o gură de aer. Așa cum nu pot să nu mai respir, în fiecare secundă trebuie să verific dacă simt nevoia măreției Creatorului, dacă trăiesc pentru El, astfel încât numai asta mă va însufleţi. Dacă Creatorul dispare din viața cuiva, cineva cade imediat în egoism, care ia puterea asupra persoanei și îl transformă într-un animal.

Este foarte dificil să simțim măreția Creatorului, pentru că El se ascunde, se ascunde de noi, ca să nu-L căutăm din lăcomie, materialism și câștig egoist. În acest fel vom crește doar egoismul nostru. Trebuie să ne dorim ca, Creatorul să ne conducă, pentru că El este mai înalt decât egoismul nostru. Preferând măreția Creatorului față de măreția egoismului nostru, preferăm dăruirea in faţa primirii și avansăm.

Pentru aceasta, Creatorul a făcut multe pregătiri și a ”spart” sufletul comun, care ne permite să ne adunăm în grupuri de zece și împreună să dezvoltăm nevoia pentru măreția și importanța Creatorului. Este scris despre acest lucru: „Fie ca omul să-l ajute pe aproapele său”. Iar când suntem impresionați de dorințele prietenilor care aprind invidia și ambiția, atunci putem atrage lumina reformatoare.

Lumina va veni chiar dacă intențiile, dorințele, aspirațiile și întrebările noastre nu sunt încă dezinteresate. Este similar cu o mamă care îşi înțelege copilul, care încă nu știe încă să vorbească și să pună întrebări, dar mama simte ceea ce vrea copilul. Prin urmare, este suficient să strigăm și să cerem din interiorul egoismului nostru și să cerem ajutor. Deși ne străduim pentru măreția Creatorului din motive egoiste, ele sunt acceptate de Sus, ca fiind inevitabile din partea noastră.

Dacă ne întoarcem la Creator prin grup, adică dacă toți se anulează câte puțin, atunci trezim lumina reformatoare, care ne schimbă. Încet, încet începem să simțim nevoia pentru măreția Creatorului și, deasemenea, măreția Lui. Dacă strălucește puțin asupra noastră, atunci putem aprecia deja că acesta este un remediu complet. Simțim că acesta este singurul care lipsește.

Când, cu ajutorul grupului, înlocuiesc importanța egoismului meu, care mă forțează să am grijă și să mă gândesc mereu la mine, cu măreția Creatorului și cu grija față de El, mă mut din material în lumea spirituală, de la primire la dăruire. Măreţia grupului de zece și măreția Creatorului din ea este pârghia cu ajutorul căreia mă ridic din material în lumea spirituală.

Trebuie să verific dacă îmi pasă de importanța măreției Creatorului ca principalul lucru de care am nevoie. Și orice altceva care poate fi de ajutor, voi accepta cu bucurie. În măsura măreției Creatorului, măreția ”gazdei”, voi fi capabil să-I dăruiesc Lui și să avansez în spiritualitate. Prin urmare, acest subiect va fi cu noi până la sfârșitul corectării, deoarece măreția Creatorului nu are limite și este singurul lucru care ne ridică. (Minutul 0:20)

Creatorul nu este numai calitatea de dăruire. Dăruirea este o forță care există în natură, dar este neînsuflețită și nu o putem aborda. Creatorul nu este numai o forță, ci și dorința, planul, programul și scopul creației și al vieții. Creatorul îmi construiește întreaga viață și pe mine. Prin urmare, Îl cer pe El și nu una dintre calitățile sau manifestările Sale. (Minutul 9:40)

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 6/26/19, Lipsa pentru măreția Creatorului

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: