Elul, o lună sub semnul întrebării

Ce poate fi mai firesc decât să se facă bilanțul vieții o dată pe an; este momentul de a vedea dacă ne-am ținut promisiunile, am realizat visele noastre, planurile de carieră, etc. Acest examen de conștiință ne conduce, desigur, a cere iertare apropiaților, colegilor, chiar și străinilor pe care i-am rănit cu remarci deplasate.

Această abordare clasică este legitimă, dar pentru ce să facem un bilanț al vieții noastre, cui dăm explicații, și mai ales, ce se așteaptă de la noi pentru ca să facem în fiecare an un examen de conștiință?

Această provocare implică o responsabilitate care ne revine, un rol de jucat și, în caz contrar, un sentiment de culpabilitate și rușine care ne împinge să cerem iertare. Dacă poporul Israel este poporul ales, ales de Dumnezeu, acest lucru nu este un capriciu, ci un rol i-a fost încredințat: să fie lumină pentru națiuni. În luna Elul examinăm dacă am înțeles rolul nostru și exemplul este istoria profetului Iona.

La aceea vreme trebuia să meargă într-o misiune la Ninive, lucru pe care l-a refuzat și a preferat să fugă. Știm cu toții că este imposibil să scapi de Providență, destinul nostru ne atrage mereu și Iona, ca noi astăzi, trebuie să fie această lumină pe care o pretind națiunile. Îndeplinind misiunea sa, Iona aduce prosperitate, abundență și pace în lume, aceeași misiune ne revine nouă.

Desigur, nu suntem aruncați dintr-o barcă, nici înghițiți de un pește mare pentru a înțelege ceea ce se așteaptă de la noi. În zilele noastre este rău, este un destin colectiv, evreii sunt amenințați în întreaga lume, antisemitismul bate la poarta Europei și Statelor Unite fără rușine. În Israel, amenințarea răsună la frontierele noastre și chiar dacă armata noastră este puternică și eficientă, neliniștea este acolo, amărăciunea că orice am face, nu putem să trăim în pace.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed