Revelează alegerea liberă și alege să te contopești cu Creatorul

Înțelepții au spus: „Drumul lung este scurt, iar drumul scurt este lung”. Creatorul vrea să ne vedem pe noi înșine nu ca fiind cei drepți care nu au nimic de corectat, ci ca fiind păcătoși și să ne ridicăm peste defectele noastre, peste separarea și incapacitatea noastră de a dărui.

Aflu că sunt un păcătos și mă străduiesc să devin drept. Cel drept este cel care îndreptățește Creatorul. De la noi nu se cere nimic în afară de această justificare, orice altceva se face de Sus.

Prin drumul lung sau scurt decid asupra capacității mele de a-l justifica pe Creator. Poate că sunt doar la începutul căii, dar mă alipesc complet Creatorului. Nu este condiția în sine care contează pentru Creator, ci eforturile depuse de noi, așa cum noi apreciem eforturile unui bebeluș în chestiuni neimportante obținute de ei, mai mult decât succesele mari ale unui copil mare.

Persoana însăși stabilește unde se află. Poate că este departe de Creator, dar folosește această înstrăinare ca ocazie pentru a-și arăta devotamentul și apropierea de El. Și atunci, drumul lung devine scurt. Un drum scurt poate fi lung dacă o persoană crede că este deja aproape de Creator. Deci, noi nu judecăm după senzațiile noastre, ci doar prin capacitatea noastră de a justifica Creatorul și abia atunci putem realiza corectarea. (Minutul 7:50)

Din articolul lui Baal HaSulam, „M-ai făcut cu spatele și cu fața”: „M-ai făcut cu spatele și cu fața”, ceea ce înseamnă revelarea și ascunderea feței Creatorului. Acest lucru se întâmplă pentru că, într-adevăr, „Împărăția Sa stăpânește peste toate” și totul se va întoarce la rădăcina sa, deoarece nu există niciun loc fără El. Dar diferența este în prezent sau în viitor, pentru că cel care leagă cele două lumi, descoperă în prezent acoperirea Lui, că tot ceea ce se face este o acoperire pentru a revela Șhina [Divinitatea].

O persoană pentru care prezentul și viitorul sunt unul, el le simte la fel fiindcă are deja revelația Creatorului; adică tot ceea ce se întâmplă este o manifestare a acțiunilor Forței Superioare.

Dacă îmi imaginez că nu eu acționez acum, ci Creatorul este cel care acționează în mine, atunci prezentul și viitorul sunt conectate pentru mine și nu mai rămâne nimic decât acest moment. Timpul nu există. Dacă momentul următor contează pentru mine, atunci sunt într-o stare defectuoasă.

Viitorul există doar pentru a-l anula și a-l trage în prezent. Pentru aceasta, trebuie să-mi imaginez că Creatorul mă stăpânește în fiecare moment și pentru mine nu există un moment următor pentru că sunt complet în puterea Lui. (Minutul 18:20)

Creatorul vrea să aflăm că El ne controlează tot timpul, ca un călăreț cu un cal și El ne mână spre bine. Dacă mi se dezvăluie un bun management superior, atunci pentru mine dispare diferența dintre prezent și viitor și totul se termină în momentul prezent. Imediat ce mă contopesc cu Creatorul, timpul dispare pentru că nu contează pentru mine ce va face El cu mine, nu aștept nimic nou. (Minutul 20:48)

Este o greșeală să cred că în trecut am decis ceva singur și am făcut ceva greșit, ceea ce a dus astăzi la o stare proastă. Se dovedește că refuz unicitatea Creatorului dacă afirm că în trecut nu am fost guvernat de El, ci m-am condus singur.

Tot ceea ce s-a întâmplat până în acest moment s-a întâmplat în conformitate cu voința celui mai înalt management și mi se interzice să regret trecutul. Trebuie să rămân la momentul prezent.

Libera alegere a calului nu este să acționeze împotriva voinței călărețului și nici măcar să-i ghicească dinainte dorințele. Libertatea calului este să acționeze împotriva voinței sale. În asta se dezvăluie libertatea de alegere: să fii în puterea Creatorului tot timpul și să fuzionezi cu El. Starea nu poate fi înghețată; se schimbă tot timpul. Și eu trebuie să mă schimb, rămânând în continuă fuziune cu Creatorul, în ciuda schimbării condițiilor. (Minutul 25:00)

Din partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 06/12/19 – „Scrierile lui Baal HaSulam – M-ai făcut cu spatele și cu fața”

 

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: