”Jucând” starea dorită

Viaţa este un joc. Este aşa peste tot şi întotdeauna. Aceasta este determinată de natură pe toate nivelele. Pentru a creşte, schimba, a se construi pe sine dialectic şi pentru a se dezvolta conştient, o persoană trebuie să fie în acest joc!

Orice fir de iarbă se ”joacă” pentru a creşte. Uită-te la căţeluşi, la pisicuţe, la oricine – totul este un joc. Oamenii se ”joacă” în mod constant, dar nu o simt. O persoană se duce la muncă, se duce la armată, se luptă şi moare – totul este un ”joc”.

Dacă îmi imaginez trecutul, prezentul şi viitorul şi le conectez între ele, totul este un joc. Adică jocul este o reprezentare a stării viitoare şi mişcarea spre implementarea lui.

O persoană se joacă tot timpul în viitor, nu contează în care. Dacă se opreşte, îşi marchează moartea. Aşa îl organizează natură.

Întrebare: Creatorul primeşte plăcere din faptul că o persoană acceptă acest joc?

Răspuns: Prin faptul cineva acceptă acest joc, el însăşi îl obligă pe Creator să se joace împreună şi, astfel, să devină partenerul Lui. Prin urmare, el este numit „Adam”, similar cu Creatorul, deoarece el rezolvă acest joc.

Exact în asta este liberă alegere şi alegerea caii. Fie persoană nu vrea să participe în asta sau, din contră, participă pentru a ajunge la un scop superior. Înţelege că acest joc este necesar numai pentru a îl eleva la următorul grad.

Acest joc este un sistem de dezvoltare al oricărei părţi din natură pe toate nivelele.

De pe KabTV „Ultima generaţie” 5/30/18

”Jucând” cu Creatorul după regulile Lui

Întrebare: Viața este un joc. Ne jucăm și cu Creatorul?

Răspuns: Jocul cu Creatorul stă în faptul că accept să fac tot ceea ce El vrea, pentru ca El să mă avanseze în acest joc. De aceea, vreau să o fac în felul Lui. Eu nu controlez Lumina, dar sunt de acord să joc după regulile Sale.

Întrebare: De ce se numește „joc”?

Răspuns: Pentru că eu nu am puterea să realizez ceva și, doar exprimându-mi dorința, pot să-L fac pe Creator să acționeze. Mă prefac și nu prea, știind foarte clar că asta va duce la acțiunile Sale.

Atunci, care este sensul rugăciunilor și al cererilor? Sunt într-o anume stare, în timp ce îmi imaginez o altă stare. Acesta este deja un joc! Mă joc de-a fi în gradul următor, în starea dorită. Vreau să mă schimb în ea!

Întrebare: La faza actuală de dezvoltare a grupului nostru, la ce ar trebui să aderăm împreună?

Răspuns: Să ne jucăm de-a grupul potrivit!

Din KabTv „Ultima generație” 30/05/18

 

Cum poți să atragi mai multă Lumină Superioară?

Întrebare: Ce putem face ca să atragem cât mai multă Lumină Superioară?

Răspuns: Doar studiu și interacțiunea corectă în grup, urmând sfatul lui Rabaș, adică să faceți orice efort pentru a vă constitui parte din echipă. În esență, jucăm societatea corectă prin conexiunile corecte dintre noi.

Mai mult, înțeleg că sunt egoist și nu vreau sub nicio formă să mă umilesc și să mă restrâng, pentru a mă conecta cu ceilalți, dar o fac.

Întrebare: Există semne obiective că Lumina acționează asupra unei persoane?

Răspuns: Pe de o parte, omul simte cât de jos se află și, mai rău, nu este la fel de deștept ca ceilalți. Pe de altă parte, asta îl face fericit, fiindcă îl aduce mai aproape de adevăr și îi simte pe ceilalți mai sus decât este el. În general, el trebuie să obțină o stare în care vede totul din jurul lui ca pe o revelare a Creatorului.

Întrebare: Când ajunge la aceste trăiri, este rezultatul influenței Luminii asupra omului?

Răspuns: Da, este deja un efect mai puternic al Luminii, fiindcă acesta este un grad spre infinit.

Din KabTv „Ultima generație” 30/05/18

„Zece triburi pierdute” (Ştiri de ultimă oră din Israel)

Cel mai mare portal de ştiri de ultimă oră din Israel mi-a publicat articolul „Zece triburi pierdute”

Lumina trece prin ferestrele unei mici colibe de cărămidă şi iluminează un grup de bărbaţi africani îmbrăcaţi în veşminte albe. Unul îşi închide ochii şi strigă cu un accent ebraic puternic: „Oseh shalom!”

„Aleluia!” răspunde mulţimea.

El strigă din nou: „Oseh shalom!”

Ei toţi împreună răspund „Aleluia, cel care face pace în ceruri.”

În felul ăsta poporul Igbo se roagă împreună cu sunete de tânjire în vocile lor pentru ţara Israel.

Tribul Igbo trăieşte în regiunea Biafra din sud-estul Nigeriei şi este estimat că are un număr de cam 20 de milioane de persoane. Zeci de mii dintre aceştia se identifica ca evrei, practic vorbind. Un număr semnificativ al acestui trib Igbo sunt evrei ortodocşi, practică circumcizia, citesc Tora, poarta kipa şi şaluri de rugăciune.

Pe parcursul generaţiilor, multe triburi indigene şi grupuri etnice de pe fiecare continent s-au identificat ca posibili descendenţi ai celor zece triburi pierdute, care au fost exilate după cucerirea Regatului Israel de către Asiria în anul 722 I.E.N., iar soarta lor rămâne necunoscută până în această zi. Tribul Igbo şi alte grupuri pot fi parte din cele zece triburi pierdute al Israelului? Cum am putea să determinăm care dintre aceştia sunt evrei?

Simbolurile, ritualurile şi obiceiurile pot indica în mod definitiv că o persoană sau un trib să fie evrei? Pentru a urmări rădăcinile evreilor, oamenii de istorie şi oamenii în genetică trebuie să intervină, cât şi autorităţile, pentru a dezbate pe chestiuni religioase? Înţelepciunea Cabala vede răspunsul la întrebarea „Cine este evreu?” dintr-o perspectivă mai profundă, care ne cere să privim înapoi la regatul Babilonului antic, la leagănul umanităţii în acel moment, unde a început iudaismul.

Cam în urmă cu 3800 de ani în Mesopotamia, care a fost o regiune bogată localizată în Iracul de astăzi, umanitatea a început să trăiască unul lângă altul în frăţie, cu un sens al destinului comun, ca o mare familie universală. Fără să aspire la mari cuceriri, societatea păgână a acelor zile satisfăcea micile dorinţe a membrilor ei pentru o viaţă paşnică, adăpost şi alimente de bază. Ei au stabilit o societate agricolă prosperă, care a existat netulburată, ca un singur corp.

Dintr-o dată, viaţa s-a schimbat în Babilon. Dorinţa de a primi plăcere, „egoismul”, în mod natural a început să crească şi să se dezvolte, cerând plăceri din ce în ce mai mari de la viaţă. Ego-urile în creştere au început să se ciocnească, provocând separare, îndemnând pe fiecare să-l vadă pe celălalt numai în termeni ai propriului beneficiu, chiar dacă era pe seama celuilalt.

Tulburat de dezintegrarea societăţii, un preot babilonian numit Abraham a început să investigheze serios de ce babilonienii au încetat să se mai iubească între ei. În procesul explorării sale, el a descoperit sistemul natural care conectează toţi oamenii sub conducerea unei singure forţe înconjurătoare: iubirea. A descoperit că rădăcina urii umane stă în dezvoltarea egoului şi a dezechilibrului său.

Abraham a înţeles că pentru a echilibra puterea negativă a egoismului, este necesar să trezească această forţă pozitivă a iubirii şi a conexiunii înnăscută în natură. Cu alte cuvinte, efortul comun de a construi relaţii bune, în ciuda şi deasupra respingerii egoiste, deschide un nou spaţiu spiritual între oameni, în care un sens al deplinătăţii şi armoniei este găsit. Descoperirea strălucitoare a lui Abraham şi modul de a o realiza a fost alcătuită ca înţelepciunea Cabala. Entuziasmat de descoperirea sa, Abraham a investit într-o campanie largă pentru a răspândi înţelepciunea printre toţi locuitorii Babilonului antic.

Aşa cum a explicat Rambam, zeci de mii au venit în ţara Israel din toate triburile şi clanurile, reprezentând toate cele 70 de naţiuni ale lumii şi au format fundaţia pentru construirea naţiunii Israel. Restul locuitorilor Babilonului antic s-a împrăştiat pe pământ și s-a dezvoltat în aproximativ 70 de naţiuni.

Poporul evreu nu este un popor ca o altă naţiune, bazată pe numitorii comuni ai zonei rezidenţiale, ai relaţiilor familiale, a originii sau culorii. Discipolii lui Abraham au fost, în schimb, un conglomerat de oameni diferiți al cărui numitor comun a fost o bază ideologică. Acest grup special, mai târziu, avea să se numească „Israel”, care este derivat din cuvintele „Yashar-El” (Direct către Dumnezeu), adică o dorinţă îndreptată direct către puterea care conduce realitatea.

De atunci şi pe parcursul istoriei, oricine se alătură Israelului, pe baza aceluiaşi principiu unificator, era binevenit. Francezii, italienii, africanii, japonezii – oricine din lume – au fost şi puteau fi evrei. Cabala explică faptul că poporul evreu nu este o naţiune ca cele 70 de naţiuni ale lumii. Iudaismul este o ideologie, respectiv atitudinea unei persoane faţă de ceilalţi. Deşi evreii au trăit şi s-au căsătorit între ei, ca un grup relativ mic de-a lungul generaţiilor şi au obţinut o formă exterioară similară, totuși, atunci când se descoperă cele zece triburi pierdute, nu genele vor fi cele care ne vor lega, ci ideologia. Forma exterioară a celor zece triburi, cu siguranţă, va părea diferită de cei pe care îi vedem astăzi ca evrei, însă între ei, toţi, vor fi un spirit al solidarităţii reciproce, combinat cu iubirea Sionului.

Trezirea şi manifestarea celor zece triburi depind de trezirea evreilor, înşişi. În măsura în care evreii devin din ce în ce mai conectaţi, unitatea lor va fi proiectată în reţeaua de conexiuni care leagă împreună toată viaţa, iar asta va face ca triburile să iasă din ascunzătorile lor. În acelaşi timp, unitatea evreiască va construi un fel de „pântec”, un mediu capabil să absoarbă cele zece triburi pierdute, în care acestea se vor naşte.

În măsura în care citeşti aceste rânduri, dragă cititorule şi dacă îţi doreşti să simţi singura forţă care lucrează în creaţie, Bnei Baruch, organizaţia noastră mondială, care predă înţelepciunea antică a Cabalei, îi salută călduros pe toţi aceia care tânjesc să cunoască sensul vieţii prin conexiunea noastră ca o singură familie umană.

 

Totul depinde de influența Luminii

Rabaș, „Referitor la importanța prietenilor”: „Putem vedea că omul este capabil să observe greșeli în copiii vecinilor, dar niciodată în ai lui. Și când cineva menționează oarece greșeli la copiii săi, omul imediat rezistă în fața prietenului său și începe să declare meritele copiilor săi.”

Lumina ne influențează și astfel construiește totul. Noi suntem în mâinile Ei ca și lutul, ca și coca. În funcție de unghiul în care Ea strălucește, de frecvența și culoarea Ei, am fost formați din această bucată de lut, din pământ.

Așa cum a fost scris în Tora, Creatorul „a luat din pământ” materie absolut fără viață și a început să o sculpteze. Este materialul primordial.

Toate celelalte depind de Lumină. De aceea, noi nu putem atribui nicio calitate, rea sau bună, acțiune sau orice altceva unui om! Numai intensitatea și calitatea porției de Lumină care influențează omul determină toată esența lui.

Întrebare: Unde este în asta alegerea liberă?

Răspuns: Nu este nicio alegere liberă în asta. Libertate nu este decât în a convinge Lumina să ne influențeze mai bine și mai intens sub influența unui anumit mediu.

În starea mea actuală eu nu pot acționa. Pot doar să invit, prin mediu, o influență mai puternică a Luminii asupra mea și aceasta mă va schimba în mai bine. Alegerea mea liberă stă doar în asta și este singurul mod să schimbi într-un fel ceva.

Dacă totuși eu nu aspir către asta, influența Luminii îmi va părea nefastă și rea. Aceasta este calea suferinței.

Dar, dacă mă grăbesc să înaintez sub influența mediului atunci, toate transformările mele viitoare de la egoism la altruism vor fi dorite. Atunci, aceeași cale va deveni bună pentru mine – va deveni calea Luminii.

Diferența între  dorit și real trebuie să se formeze corect, în grup și, atunci, Lumina atrasă va umple dorințele noastre.

Din KabTv „Ultima generație” 30/05/18

 

Viață nouă nr. 108 „Să construim o strategie pentru viitor” Part 1

Dr. Laitman în discuție cu Oren Levi și Nițah Mazoz

Rezumat

Ar trebui să ne pregătim în avans pentru evoluția socială care va veni, indiferent de ce se spune. Revoluțiile și terorismul ne vor forța în curând să ne schimbăm căile în lumea afacerilor și să funcționăm conform unor relații reciproc responsabile.

Astăzi, măsuram succesul personal printr-o mentalitate individualistă. Mâine, totuși, succesul va fi măsurat prin numărul de conexiuni bune pe care le avem cu ceilalți, printr-o mentalitate integrată. Noul produs sau serviciu al viitorului va fi legat de relațiile umane pozitive. Consumatorii vor deveni din ce în ce mai sensibili la conexiunile umane și se vor bucura de ele, mai mult decât de plăcerea lor personală.

Noi produse bazate pe această nouă conștientizare vor fi dezvoltate prin faptul că sunt sensibile la nevoile publicului, așa cum o mamă are grijă de bunăstarea bebelușului ei.

Din KabTv „Viață nouă”#108, „Să construim o strategie pentru viitor” Part 1, 12/12/12

Două căi ale muncii spirituale

Rabaș, „Referitor la iubirea pentru prieteni”: „Dar cum poate cineva să-l considere pe prietenul său mai mare decât el însuși, când el poate vedea că propriile lui merite sunt mai mari decât ale prietenului său, că el este mult mai talentat și are calități naturale mai bune?” Sunt două căi pentru a înțelege asta:

1.El merge cu credință deasupra rațiunii: odată ce l-a ales pe acela ca prieten, îl apreciază deasupra rațiunii.

2.Acest lucru este mult mai natural – prin rațiune. Dacă el s-a decis să accepte că acela este prietenul său și lucrează la sine pentru a-l iubi, atunci este natural ca prin iubire să vadă numai lucrurile bune. Și chiar dacă sunt lucruri rele în prietenul lui, el nu le poate vedea, după cum este scris că „iubirea acoperă toate păcatele”.

Întrebare: Ce este unic în fiecare cale: să lucrezi cu prietenul în credință deasupra rațiunii sau prin dezvoltarea naturală?

Răspuns: Credința deasupra rațiunii apare când omul primește de Sus forța de a-i vedea pe ceilalți mai mari decât el, mai aproape de Creator. De aceea, el începe să-i trateze cu mai mult respect și grijă, devine mult mai atent, ca și în similitudinea cu Creatorul.

Treptat, acționând pe baza faptului că Lumina îl obligă să o facă așa, atitudinea lui față de prieteni și profesor, față de tot ce se referă la avansarea lui spirituală, devine starea lui permanentă.

Omul se schimbă și influența de Sus, pe care părea că o simte înainte, se risipește și  devine integrată în viața lui.

Întrebare: Ar trebui să ne preocupăm de aceste două căi?

Răspuns: Trebuie doar să fim în așteptare, să anticipăm primirea Luminii Superioare, Forța dăruirii. Munca noastră constă în a vrea să arătăm în avans că suntem gata pentru Ea, ca un copil care se joacă de-a adultul cu jucării, mașinuțe, păpuși, etc.

Întrebare: Ce schimbă în noi Lumina prin influența ei?

Răspuns: Raportarea noastră la mediu și la Creator.

Văd că pot să folosesc corect un prieten pentru scopul nostru comun. Ca regulă, deja nu-l mai văd ca pe un obiect asupra căruia să aplic eforturile mele, ci ca fiind parte din Cretor. Până la urmă, eu nu mă pot raporta direct la Creator, dar pot să mă raportez la un prieten. El este practic  o sferă exterioară a eforturilor mele depuse, trimisă mie de Creator.

Întrebare: De ce este mai bine să-l văd pe prietenul meu prin rațiune, decât prin credință deasupra rațiunii?

Răspuns: Este mai natural, fiindcă credința deasupra rațiunii introduce un nou grad. Primesc Forța care mă lasă să mă raportez la prieten, ca la Creator. Mă văd ca fiind singurul care are ceva de corectat și de schimbat. Toți ceilalți doar îndeplinesc voința Creatorului, fiindcă ei sunt de fapt în alipire cu El.

Rezultă că, credința mea deasupra rațiunii devine starea mea naturală.

Din KabTv „Ultima generație” 30/05/18

Totul va fi cu iubire, cu prietenie

Rabaș, „Referitor la importanța prietenilor”: Dar cu iubirea pentru prieteni, când prietenii se leagă să creeze între ei unitatea, înseamnă într-adevăr că ei sunt egali. Acest lucru se cheamă „unitate”.”

De exemplu, dacă fac afaceri împreună și spun că profitul nu va fi distribuit egal, este aceasta numită „unitate”?  Clar, o afacere cu iubire între prieteni va fi atunci când toate profiturile și posesiunile pe care iubirea pentru prieteni le produce vor fi egal controlate de ei. Nu vor trebui să se ascundă, să se pitească unul de altul, ci totul va fi cu iubire, prietenie, adevăr și pace.

Pare că asta descrie stările ideale. Dar este imposibil să le împlinești dacă prietenul și cu mine nu suntem conectați prin Creator. Numai mulțumită faptului că suntem conectați unul cu altul în El, putem să ne comportăm în acest fel. Numai acest lucru ne poate obliga.

Întrebare: Ce fel de profit este acolo?

Răspuns: Nu contează. Profitul poate fi material sau spiritual. Lucrul principal este că numai contactul în Creator ne poate obliga să acceptăm condițiile garantării mutuale, unitatea și celelalte cerințe.

Din KabTv„Ultima generație” 9/05/18

Blitz de sfaturi Cabaliste – 6/17/18

Întrebare: De ce are nevoie forţa superioară bună de un sistem de forţe negative pentru a guverna?

Răspuns: Pentru a oferi omului libertatea de a alege.

Întrebare: Este posibil să spun că fiecare act de jaf, furt, violență şi crimă îşi au originea lor în sistemul forţelor negative?

Răspuns: Adevărul este că, atâta vreme cât suntem în egoism, sistemul de forţe pozitive ni se vor părea negative. Prin urmare, este problematic să discutăm despre semnificația binelui şi a răului în starea noastră coruptă.

Întrebare: Atunci când aud că cineva îmi crează condiţiile de viaţă, mie mi se pare ca şi cum este un fel de scenarist care are o relaţie personală cu mine şi că mă conduce spre el. Este acesta modul corect de a percepe sistemul superior?

Răspuns: Corect. Dar „scenaristul” uneori te atrage cu mâna Sa stângă, uneori cu mâna Sa dreaptă şi uneori te păcăleşte. El te conduce într-un asemenea mod încât vei înţelege calea şi vei începe să participi în ea pe cont propriu.

Întrebare: În care lume începe divizarea sistemului în bine şi rău?

Răspuns: Începe din lumea Atzilut. Lumea Atzilut este o lume a bunătăţii. Răul este găsit în lumile Beria, Yetzira şi Assiya. Dar chiar şi în ele există o parte bună şi o parte rea.

Întrebare: În mintea mea nu este nicio întrebare sau obiecţie faţă de Cabala. Aceasta este adevărul absolut. Dar ceea ce mă uluieşte este lipsa sentimentului. Nu am fost niciodată atât de departe de a simţi Creatorul aşa cum sunt acum. Care este problema?

Răspuns: Foarte bine. Aceasta este descoperirea adevărului. Tu eşti cu adevărat foarte departe de Creator. Faptul că tu simţi asta, este deja o apropiere, un fel de adevăr, o înaintare.

Întrebare: Creatorul a creat două forţe: o dorinţă de a primi şi o dorinţă de a dărui, aşa încât noi într-un final să ajungem la conştientizarea completă că ele nu există și că este un singur adevăr: „Nu este nimeni în afară de El” (Deuteronomul 4:35)?

Răspuns: Pentru a dobândi adevărul superior, noi trebuie să adunăm toate senzaţiile, gândurile şi acţiunile pozitive şi negative şi să începem să le combinăm şi să le potrivim pentru a crea un sistem care ne va arăta cel mai înalt gând al creaţiei. Nu este nimic mai înalt, doar un punct în Keter, începutul creaţiei.

Întrebare: Un Cabalist primeşte mai multă informaţie datorită unei sensibilităţi mai mări a sufletului său?

Răspuns: Un suflet este proprietatea dăruirii pe care o persoană îl obţine. Dacă o persoană nu are proprietatea dăruirii, atunci nu are un suflet. Numai prin proprietatea dăruirii o persoană poate să înţeleagă pe ce nivel se afla.

Întrebare: De unde vin toate proprietăţile negative, dacă ele sunt absente în rădăcina noastră, din moment ce tot ceea ce există este creat de Creator? Sau aceste proprietăţi negative sunt pur şi simplu partea opusă a rădăcinii, iar sarcina noastră este să conectăm totul în interiorul nostru?

Răspuns: Adevărul este că există un lucru, apoi proprietatea lui opusă trebuie să se manifeste într-un mod absolut, clar, împotriva lui. Unul nu poate să existe fără celălalt, numai Creatorul poate. Dacă un sistem de forţe pozitive există, atunci înseamnă că un sistem de forţe negative de asemenea există.

Întrebare: Înclinaţia rea, care a fost creată de Creator, a fost imediat egală cu el în magnitudine sau a evoluat vreme de mii de ani şi a devenit aşa cum este?

Răspuns: Binele şi răul au fost create unul împotriva celuilalt de o singură forţă superioară, care este, de fapt, liberă față de bine, cât şi de rău.

Binele şi răul sunt tot timpul în echilibru, nu în lumea noastră, ci pe nivelele spirituale.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 6/17/18

Cum ne organizăm pentru rugăciune?

Cât timp mă gândesc la mine însumi nu mă pot gândi la grup. Hai să facem acest exercițiu: nu cer nimic pentru mine și nu mă gândesc la mine. Îndepărtez fiecare gând, dorință, acțiune direcționată către mine, pentru a preveni acțiunea și dezvoltarea lor. Am un acvariu plin de șerpi veninoși și nu îi las să iasă afară de acolo. Imediat ce, cel mai mic de acolo, vrea să scoată capul, i-l tai imediat. Această acțiune se cheamă restricție. Adică, revelez că, Creatorul a pus în mine diverse dorințe egoiste pe care trebuie să le limitez; trebuie să-mi încui „eu-l”, egoismul meu și să tai capul tuturor manifestărilor egoiste. Până când nu am să tai toate capetele lor, nu voi putea să încep o acțiune spirituală, pentru că am capul șarpelui.

Am o singură cerere pentru mine: să fac o restricție și să încetez să mai exist, astfel ca „eu-L” meu să dispară. Asupra acestei stări, încep să acționeze credința deasupra rațiunii și calculele spirituale. (Minutul 30:40)

Restricționându-mi egoismul nu înseamnă că încetez să-l mai simt. El continuă să existe. Mai mult, el este enorm și încearcă constant să iasă afară. Dar, de fiecare dată, eu îl încui, ca și cum ar fi plecat. Aceasta este o muncă continuă numită „restricție”.

Asta nu înseamnă că încetez să-mi simt dorința egoistă – o simt chiar foarte mult! Dar mă ridic peste ea, ca și cum nu ar exista. Asta înseamnă că primesc o forță de restricție: am un ecran de 1000 de kg deasupra a 1000 de șerpi pe care îi țin închiși. (Minutul 42:00)

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala, 26/11/18 – Topic „Cum ne organizăm pentru rugăciune”