Munca în toate etapele

Întrebare: Cum ar trebui să ne uităm la prieteni: Sunt ei mai mari decât mine sau suntem egali?

Răspuns: Nu-mi pasă dacă sunt mai mari sau mai mici, fiindcă eu sunt pregătit să lucrez în toate etapele! Trebuie să mă raportez la ei în mod diferit.

Până la urmă, în toate etapele primirii şi dăruirii și în care trebuie să obţinem unitatea noastră, nu există mai mare sau mai mic. Acolo, fiecare este atât mai mare, cât şi mai mic decât ceilalţi, deoarece fiecare dintre noi are propriile sale calităţi speciale. Trebuie să dau întregului Kli, întregului suflet şi să primesc de la el ceea ce am nevoie pentru funcţionarea mea corectă.

Prin urmare, numai atunci când ne pasă de starea generală a sufletului, care este numit, fie Adam, fie Creatorul (depinde despre ce vorbim – fie despre structura sistemului în sine sau despre umplerea lui), putem să discutăm despre munca corectă. Numai conexiunea cu Creatorul sau aspiraţia pentru această conexiune, ne oferă bazele muncii corecte.

Întrebare: Trebuie să acord atenţie faptului că aspiraţia prietenilor spre Creator este mai puternică decât a mea?

Răspuns: Dacă o persoană simte în modul acesta, asta o conduce înainte.

Este scris „Sfârşitul unui act este în gândul preliminar”, adică el determină începutul acţiunii. Prin urmare, principalul lucru pentru mine este să determin Creatorul și, anume, ce este, ce caut, unde pot să merg, spre ce aspir, ce stare văd ca scop al meu, iar pe baza asta eu pot să mă uit deja la ceea ce am nevoie pentru a obţine acest scop.

Întrebare: Când am un scop în faţa mea, în ce anume sunt mai mic decât prietenii mei în munca spirituală în grup?

Răspuns: Dacă un Cabalist se regăseşte pe el însuşi în cel mai mic grup, el tot va fi în ceva mai mic decât ei, deoarece trebuie să aibă o conexiune cu ei, pentru ca să-i influenţeze cu dorinţele, speranţele şi gândurile lui. Iar pentru asta, trebuie să primească de la ei dorinţele şi aspiraţiile lor.

Fără asta el nu va putea să participe activ în grup, chiar dacă el este cel mai mare. Trebuie să fie mai mic decât ei și, astfel, să-i servească pentru a primi aspiraţia lor spre Creator. Apoi el va putea să lucreze cu aceste aspiraţii.

De pe KabTV „Ultima generaţie” 5/9/18

 

De unde iei puterea de a-ți vedea prietenii mai sus decât tine

Întrebare: Dacă scopul îmi este clar și este clar că trebuie să te anulezi în fața prietenilor, de unde să iei puterea de a-i vedea pe ei mai presus decât tine?

Răspuns: Înțeleg că asta nu-ți vine ușor, uneori îți poate lua mulți ani. Dar efortul constant atrage Lumina Superioară, dându-i omului conștientizarea treptată că aceasta este munca cea importantă și necesară.

Întrebare: Deci, ar trebui să închid ochii față de comportamentul prietenilor mei, care par să nu se concentreze asupra scopului și să încerc doar să văd ceea ce îi conduce?

Răspuns: În munca spirituală trebuie să îi tratăm pe fiecare ca și cum ar fi viziunea Creatorului, care se manifestă astfel în fața noastră. Adică, nu îl văd pe prieten, ci doar ceea ce îmi arată Creatorul în el.

Sigur că purtarea prietenului poate fi interpretată în numeroase feluri dar, totdeauna, trebuie să îl tratez cu iubire. Dacă avem un scop comun, dacă suntem legați unul de altul în Creator, atunci nu poate fi nicio altfel de relație între noi.

Din KabTv „Ultima generație” 9/05/18

Obținerea scopului

Întrebare: Când îmi văd prietenul mai jos decât mine, aceasta este starea mea egoistă normală. Toată munca mea este să mă simt mai mic decât prietenul meu?

Răspuns: Nu, fiindcă această întrebare trebuie să vină din eforturile tale interioare. Sunt oameni care se simt mereu mai mici decât alții. Sunt oameni care se simt mereu superiori celorlalți. Sunt alții care nu dau atenție celor din jur, nici măcar nu-i remarcă.

Toată munca este să înțelegi mai întâi scopul, pe Creator și din asta să determinăm starea noastră actuală. Faptul că noi încercăm împreună să obținem acest scop, ne face egali.

O Nouă Viață nr. 96 – Sarcina, Nașterea și Formarea unei Noi Vieți

O Nouă Viață nr. 96 – Sarcina, Nașterea și Formarea unei Noi Vieți

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat

Formarea vieții în interiorul mamei este o minune și din acest proces putem învăța despre esența vieții și dezvoltarea societății umane ca o societate integrală. Dezvoltarea ego-ului uman ne-a separat de simțirea celorlalți, de natură și chiar de corpurile noastre. Societatea umană perfectă este precum un uter, iar noi ar trebui să încercăm să construim acest tip de mediu pentru dezvoltatea copiilor, a adolescenților și chiar pentru adulți. În prezent, există o conștientizare nouă a forței dăruirii și a nevoii de conexiune cu mediul. Dacă noi organizăm un mediu uman pozitiv pentru ceilalți, nu vom mai suferi din cauza problemelor în timpul sarcinii și al nașterii. Dacă corectam legăturile dintre noi nu vom mai avea nevoie de doctori, deoarece știința va fi în noi.

De pe KabTv “O Nouă Viață #96 – Sarcina, Nașterea și Formarea unei Noi Vieți,” 1/11/2012

Sărbătoarea fericită a concepţiei spirituale!

Cu cât ne afundăm mai profund în explicarea sărbătorii de Hanukkah, cu atât mai convinşi suntem ca ea conține întreaga cale, toate evenimentele şi toate stările prin care trece cel care îşi doreşte să reveleze lumea spirituală, forţă superioară.

Ar putea să pară ca o poveste antică care s-a transformat în folclor sau în sărbătoarea copiilor: aprinderea lumânărilor, mâncatul gogoşilor dulci …

Totuşi, în realitate, Hanukkah conţine întreaga luptă a unei persoane, pe măsură ce iese din această lume în Sus și care depăşeşte toate obstacolele pe care Creatorul le plasează în faţa sa, pentru a revela, deasupra lor, lumea superioară, starea sa eternă şi perfectă, „avantajul Luminii din întuneric”.

Lumea superioară devine revelată, în mod special, împotriva stărilor trecătoare, imperfecte, care vin la noi, mai ales în vremuri de mari calamităţi şi războaie, prin realizarea naturii noastre egoiste.

Discernăminte, discernăminte, discernăminte … prin toate stările prin care suntem destinaţi să trecem. Nimeni care calcă pe această cale nu poate să împiedice sau să sară discernămintele sau obstacolele primite, fiindcă omul trebuie să treacă prin ele, unul după altul. Nimeni nu va primi mai multă sau mai puţină muncă decât ceilalţi, deși fiecare persoană ar putea avea propriile sale accente şi straturi, dar în realitate fiecare dintre noi trece prin fiecare pas pe această cale.

Nu numai că noi toţi suntem părţi ale unui singur corp, dar prin ”spargere” noi am devenit, de asemenea, incluşi unul în celălalt şi fiecare persoană este înăuntrul tuturor. Cândva, înainte de spargere, penetrarea reciprocă a fost acolo numai printre dorinţele de dăruire.

Totuşi, după căderea lui Adam HaRishon în păcat, dorinţele de primire şi de dăruire s-au amestecat între ele, alături de Lumina superioară, care le-a umplut în timpul rupturii. Ca rezultat, fiecare stare îi include pe toţi ceilalţi şi devine vizibilă numai prin lipsa corecţiei sale. Aşadar, fiecare persoană trebuie să treacă prin toate stările.

Calitatea dăruirii, Bina, trebuie să devină revelată în timpul Hanukkah. Aceasta ne explica toate caracterele noastre, calea noastră, ieşirea unei persoane din revelarea acestei lumi, în revelarea lumii superioare, care îi arătă faţă de ce să se separe şi să se elibereze, faţă de ce să se distanţeze şi faţă de ce trebuie să se apropie, să se lipească, să se conecteze şi în ce forme.

Toate acestea sunt conţinute în sărbătoarea de Hanukkah, în corecţiile prin care trebuie să trecem. Am putea să-i spunem „sărbătoarea concepţiei şi a îngrijirii spirituale”, adică o stare mică pentru acum. Totuşi este deja o stare spirituală. Chiar dacă o persoană nu-și poate încă folosi stările în mod practic, totuși ea deja capătă înţelegerea şi forţele care aparţin lumii superioare, lumii spirituale.

O persoană poate intra în gradul Bina, iar aceasta este intrarea în Grădina Eden! Începând din această etapă înainte, ea se construieşte pe sine în echivalentă cu Creatorul. Înainte de sărbătoarea de Hanukkah, ea se poate corecta numai pe ea însăşi, pentru a se ridica deasupra propriului egoism, să se elibereze de el şi să se separe de el. Prin citirea articolelor de Hanukkah, noi ne străduim să verificăm, să discernem şi să înţelegem condiţiile care ne permit să obţinem calitatea dăruirii, calitatea Bina.

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 12/15/17, „Lecţie pe subiectul: Hanukkah conform Cabalei”

În ce ar trebui să fim de acord cu Creatorul?

Întrebare: Cum şi în ce ar trebui ca cineva să fie de acord cu Creatorul şi unde insistă asupra propriei voinţe?

Răspuns: Este necesar să fi de acord cu Creatorul în tot, cu excepţia unui singur aspect și, anume, să-L cauți constant pentru ca El să te ridice spiritual.

Cel mai bine este să faci asta arătând dorinţa ta Creatorului. De exemplu, eu sunt cu prietenii mei într-un grup şi Îi arăt că vreau ca El să creeze între noi o conexiune neegoistă, reciprocă, pură și spirituală. În modul acesta eu nu Îl părăsesc. Eu Îi cer împlinirea unei dorinţe, chiar dacă strig la El ca să facă asta.

Întrebare: Asta înseamnă că întreaga lume şi toate problemele sunt necesare numai pentru a-l împinge pe om într-o astfel de relaţie?

Răspuns: Numai pentru asta, ca totul să vină împreună pentru a se conecta într-un singur sistem – un suflet comun. Este acest suflet, cel care, aşa cum este afirmat în Tora, s-a spart în miliarde de mici bucăţi, în timpul aşa numitei căderi, pe care noi trebuie să le asamblăm, acum, cu ajutorul Luminii superioare.

Prin urmare, o putem face numai dacă ne dorim să ne ridicăm în conexiune şi iubire deasupra senzaţiilor tăioase. Dacă nu, atunci vom rămâne fragmente singuratice, iar Lumina superioară va continua să ne macine tot timpul. Imaginaţi-vă ca pe niște fragmentele de sticlă, care sunt aruncate într-un cilindru care se învârte şi încep să se rotească în el.

Întrebare: Unde este alegerea omului?

Răspuns: Ai vreo alegere? Te-ai născut din propria ta alegere? Trăieşti după alegerea ta? Ce ai ales în viaţă? Nimic.

Alegerea este numai în „cilindrul care se roteşte”: pentru a ajunge la o stare unde tu, în mod voluntar, vrei să te conectezi cu ceilalţi.

Remarcă: Se spune că nu există constrângere în spiritualitate …

Comentariul meu: Dacă îţi doreşti să te uneşti în mod voluntar, atunci constrângerea încetează.

Întrebare: Ce trebuie să se întâmple pentru ca omul să-și dorească asta în mod voluntar?

Răspuns: Atrage Lumina superioară. Când ea vine, se simte ca ceva rău, întuneric, o mare suferinţă. Dar, când o atragi tu, asta este bine.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 7/1/18

O Nouă Viață nr. 95 – Medicina preventivă și un stil de viață sănătos

O Nouă Viață nr.95 – Medicina preventivă și un stil de viață sănătos

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzaz Mazoz

Rezumat

Adevarata medicină preventivă trebuie să cuprindă toate aspectele vieții noastre, incluzând reducerea stresului, poluarea atomosferei, transportul public în orașe, cât și echilibrarea relațiilor cu mediul.

Mai mult de atât să ajute la prezentarea de programe pozitive la Tv, exerciții pentru umor la serviciu, reducerea presiunii în istituțiile educaționale și crearea de ateliere pentru dezvoltarea relațiilor la locul de muncă. Cel mai bun sport îl reprezintă mersul pe jos pentru o oră pe zi.

Bărbații au nevoie de un simț al securității, precum cel pe care îl primesc de la mamele lor, în timp ce femeile au nevoie să fie tratate cu căldură, să fie ascultate și înțelese. Dacă echilibrăm relațiile dintre noi nu va mai exista nicio cauză pentru boli.

 

De pe KabTv „O Nouă Viață #95- Medicina preventivă și un stil de viață sănătos,” 30/10/2012

Răspunsuri la întrebările voastre

Întrebare: Psihologic, mă simt inferior, este dificil pentru mine să comunic cu oamenii. Intenționez să studiez singur Înțelepciunea Cabalei. Voi fi capabil să intru în Lumea Superioară dacă Lumina se revarsă dintr-o dată peste mine sau va fi doar mai rău pentru mine?

Răspuns: Studiază și atunci Lumina te va conduce.

Întrebare: Dacă nu-L pot folosi pe Creator în beneficiul meu, dacă nu am niciun câștig de la El, de ce am nevoie de El?

Răspuns: Beneficiul venit de la Lumină este oportunitatea de a O folosi în beneficiul tuturor și, prin ei, în beneficiul Creatorului, iar în asta vei vedea profitul și realizarea ta.

Când se vor întoarce macabeii?

Întrebare: Care este înțelesul cabalistic al sărbătorii Hanuka?

Răspuns: Înțelesul cabalistic al acestei sărbători este că, descoperind că suntem absolut egoiști, că nu avem nicio legătură cu Lumea Spirituală și că ne trăim viețile numai la nivel animalic, vom înțelege că trebuie să scuturăm de pe noi praful egoismului și să începem să trăim cu Lumina în inimile noastre, cu aspirația către o conexiune sinceră între noi.

Lumea Superioară, Forța Superioară, pot fi revelate numai în conexiunea dintre noi. Aprinderea unei flacări mici între noi, calitatea dăruirii și iubirii reciproce, este numită Hanuka. De la acea Lumină mică, numită Nefeș, apoi la Ruah, Neșama, Haya și Yehida, adică toate relațiile de prietenie reciprocă încep treptat să înflorească, permițându-ne să conectăm între noi toate aspirațiile și calitățile noastre și să începem să ne simțim ca o familie bună și susținătoare.

Acest lucru se întâmplă treptat. Sunt șapte faze în Lumea Spirituală: Hesed, Gvura, Tiferet, Nețah, Hod, Yesod și Malhut. Exact în acest fel ne ridicăm de jos în sus, de la Malhut la faza cea mai înaltă, Hesed, aprinzând în noi înșine o Lumină din ce în ce mai mare.

Asta este ceea ce reprezintă Hanuka (în ebraică: „hanu- ka”- „hanaia” – parcare, escală). După această escală există o perioadă, până la Purim, când obținem Sfirot-urile de deasupra lui Hased, Bina, Hohma și Keter. Apoi, vom realiza unitatea absolută și iluminarea completă și va fi obținută consacrarea conexiunii noastre reciproce, în care devenim, de fapt, un tot, un singur suflet, numit „Adam” .

Trebuie să aspirăm către asta, fiindcă este scopul vieților noastre, al existențelor noastre, scopul Creației.

Întrebare: Unde sunt grecii, pe această cale?

Răspuns: Grecii sunt între noi, sunt forțele care ne separă, care previn unitatea și ne împing departe unul de celălalt, așa cum au făcut-o egiptenii mai demult.

Cu alte cuvinte, tot ceea ce previne unitatea noastră și aderarea se numește „egipteni”, „romani” sau „greci”, depinzând de nivel. Dar, în principiu, este egoismul nostru.

Chiar și acum ne supunem egiptenilor, romanilor și grecilor – așa numite „neamuri ale lumii” care există în interiorul nostru – forțele egoiste care ne controlează.

Întrebare: Deci, în momentul acesta, nu suntem în luptă cu ei?

Răspuns: Deloc. Ce război? Din contră, chemăm la noi pe toți dușmanii noștri externi. Nici măcar nu-i considerăm dușmani. Suntem elitiști. Credem că știința, cultura și educația lor sunt cele mai bune pentru noi. Nici măcar nu planificăm să ne unim.

Întrebare: Cu alte cuvinte, vrem să trăim ca ei sau ar trebui să vrem să trăim ca neamul lui Israel?

Răspuns: A trăi ca neamul lui Israel nu înseamnă a sta de dimineață până seara să citești din Tora. Noi trebuie să construim felul corect de societate în care cu toții vor fi conectați după legile prieteniei și iubirii. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” este legea principală din Tora căreia trebuie să ne supunem.

Întrebare: Când vor veni macabeii să înceapă războiul?

Răspuns: Încercăm să o facem cât de mult putem.

Întrebare: Se va întâmpla dintr-o dată? În ultimul moment, în suferință, când totul va ajunge la un sfârșit?

Răspuns: Să sperăm că nu se va întâmpla așa. Macabeii vin când nu mai există o altă alternativă, când Iuda Macabeul strigă: „Cine este pentru Creator, să mă urmeze!”.

Să sperăm însă că, treptat, prin diseminarea Cabalei, vom ajunge la un timp în care oamenii vor începe să ne înțeleagă și vor vrea să-și însușească această idee.

Întrebare: Dacă vorbim în termenii lumii materiale, atunci, macabeii sunt cabaliștii?

Răspuns: Desigur! „Toți cei care sunt pentru Creator, să mă urmeze!” este o chemare cabalistă, adică „Să ne unim! Suntem de acord să fim punctul central de conexiune”. Iuda Macabeul a fost un mare învățat, un mare înțelept, un Cohen și, de aceea, a fost capabil să o facă. La nivelul lui spiritual a avut, cu adevărat, puterea să tragă după el întreg neamul.

Întrebare: Cu alte cuvinte, Creatorul, în esență, este unitatea?

Răspuns: Da. Experimentarea unității sau experimentarea Creatorului este tot una. Creatorul nu este ceva ce există în afara noastră, ci este Forța unității și a iubirii pe care o obținem. Noi numim această Forță „Creatorul”.

Din KabTv „Înțelesul cabalistic al sărbătorii Hanuka” 7/12/17

Munca spirituală a fiecărui om

Noi suntem rezultatul spargerii Sufletului, adică a sistemului numit Adam (om), care se presupune că a obținut asemănarea cu Creatorul.

Esența spargerii este faptul că fiecare parte, simțindu-se separată de celelalte, începe să înțeleagă că este vorba despre starea coruptă proprie și înțelege că trebuie să lupte pentru a se uni cu ceilalți, pentru a studia opoziția lui față de ceilalți și să se conecteze împreună, deasupra contradicțiilor care îi despart.

Aceasta este munca spirituală a fiecărui om care poartă în el o parte din Sufletul (Dorința) spart.

Combinând împreună aceste dorințe, începem să obținem Forța care a creat această Dorință, gândul și proprietățile Ei, deci, pe Creator. Aceasta nu este numai munca noastră, dar și sensul existenței noastre, motivul pentru care suntem în această lume. De aceea, totul este rezolvat numai prin conexiunea universală.

Din KabTv „Ultima generație” 9/05/18