Cum să te reîncarnezi în viața viitoare cu mai mult succes

Întrebare: Să presupunem că în cursul vieții nu sunt în stare să urc pe scara nivelelor spirituale. În cursul vieții viitoare o să fiu într-un corp care e departe de Cabala? Sau este posibil pentru mine aici și acum să mă țin în intenția corectă și, astfel, să fiu capabil de mai mult succes în reîncarnarea viitoare?

Răspuns: Ceea ce spui tu este că nu ai încredere în Creator și nu ai încredere în tine și, de aceea, vrei un fel de asigurare că în viața viitoare nu te vei regăsi departe de Înțelepciunea Cabalei.

Nu poți să faci nimic pentru tine însuți, cu excepția alăturării și integrării într-un grup care studiază metoda de atingere a Creatorului și să te ții de ea cu toată puterea dată de grup. Deci, ai nevoie să te ții de centrul grupului și să avansezi cu el.

Când parcurgi cu grupul cel puțin câțiva pași, chiar înainte să revelezi în tine Spiritualitatea și pe Creator, îți determini deja viitoarea stare de după renașterea într-un alt corp.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 19/03/2017

Tora revelează eternitatea

Tora, Deuteronomul 29:09: Păziţi dar toate cuvintele aşezământului acestuia şi le împliniţi, ca să aveţi spor la toate câte veţi face.

Tora prezintă condiţii foarte complexe şi serioase pentru corectarea egoismului. Dar noi trebuie să facem totul pentru a le îndeplini. Realizarea lor are loc în om prin corectarea naturii sale egoiste, astfel încât să ajungă la conexiunea cu alţii şi să arate întregii lumi posibilitatea unităţii, de care umanitatea are atâta nevoie astăzi.

Atunci vom aduce cu adevărat Lumina superioară în lumea noastră. Cât timp încă existăm în lumea corporală, ne vom ridica şi vom revela următoarea lume, aşa cum este scris: „Descoperă lumea ta cât încă eşti în această viaţă” şi ne vom începe existenţa în ea.

Odată ce asta se întâmplă, conceptul psihologic al vieţii şi morţii va dispărea. Totul va deveni o existenţă eternă, dincolo de timp, spaţiu şi mişcare. Trebuie să ajungem la asta. Tora ne revelează eternitatea.

Din emisiunea de pe Kab TV „Secretele Cărţii Eterne” din 28.12.2016

Răspunsuri la întrebările voastre, partea 186

Întrebare: Dacă Creatorul nu există în afara omului, atunci „unde” suferă Creatorul mai mult decât suferim noi? Asta se întâmplă în sau în afara senzaţiilor omului?
Ar însemna că un Cabalist ar percepe în senzaţiile lui faptul că, Creatorul suferă mai mult decât el, dar asta practic este o senzaţie falsă, deoarece Creatorul nu există în afara senzaţiilor lui. Creatorul „suferă” doar atunci când omul îl simte? Este omul cu adevărat capabil să îi ofere încântare Creatorului prin avansarea spirituală sau de fapt se păcăleşte singur?

Răspuns: Creatorul există deasupra şi în afara stărilor noastre, dar noi vorbim de El ca de cineva care este

ca noi, pentru că nu putem să ni-l imaginăm în alt fel.

Legile naturii nu se schimbă

Întrebare: Cartea Zohar a fost scrisă acum 2000 de ani. Cum poate astăzi să îmi explice senzaţiile şi grijile mele şi să reveleze conexiunea dintre noi?

Răspuns: Nu s-a întâmplat nimic nou în viaţa omului în timpul ultimilor 2000 de ani. Natura noastră a rămas la fel. Principiile conform cărora operează natura sunt aceleaşi principii, legile fizicii. Nici nu contează dacă le cunoaştem sau nu. Legile rămân aceleaşi legi. Ele există în natură, fie că le descoperim sau nu.

Cu timpul, zilele noastre vor deveni şi ele istorie şi urmaşii noştri vor vorbi despre viaţa noastră primitivă, iar lumea va continua să existe.

Întrebare: În viitor, totul va fi măsurat conform nivelului de fericire al omuli?

Răspuns: În principiu, da. Nu vom schimba nimic în ceea ce priveşte legile naturii. Înţelepciunea Cabala revelează numai o altă parte a legilor, prin care noi putem intra practic în spaţiul extern.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 12.02.2017

Omul, şarpele şi Creatorul

Întrebare: De ce Adam este numit primul om?

Răspuns: Primul om sau Adam este sufletul. Atunci când vorbim despre el, nu ne referim deloc la un corp fizic, deoarece nu există. Vorbim despre o dorinţă care, practic, vrea să se asemene Creatorului.

Dorinţa generală se răspândeşte din lumea Ein Sof (Infinitului) în jos, prin toate lumile: Adam Kadmon, Atzilut, Beriya, Yetzira şi Assiya. După ce trece prin filtrele acestor lumi, dorinţa care rămâne devine similară Creatorului sub influenţa Luminii Superioare. Acesta este Primul Om, Adam HaRişon.

În acelaşi timp, există un şarpe în interiorul lui, o dorinţă care nu vrea să se asemene Creatorului. A fost intenţionat creată astfel, pentru ca întotdeauna să putem să ne măsurăm şi să determinăm faptul dacă suntem în spaţiul dintre Creator şi şarpe, care este total opus Creatorului, în ce punct şi cât de departe suntem de Creator sau de şarpe.

Există 125 de niveluri ale ascensiunii omului pe scara spirituală; şarpele se află jos, iar Creatorul în vârf.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 14.05.2017

De ce are Creatorul nevoie de iubirea mea?

Întrebare: De ce are nevoie Creatorul de iubirea şi dăruirea mea? De ce a creat o fiinţă care ar trebui să Îl iubească?

Răspuns: Cabaliştii, care înţeleg fizica imensei creaţii din afara micii noastre lumi, ne spun ce se întâmplă acolo.

Vrei dovezi? Fă acelaşi lucru pe care l-au făcut ei şi apoi vei putea să judeci dacă s-a făcut corect sau nu şi vei vedea cum îţi va schimba mintea.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 23.04.2017

De ce Cabala a fost ascunsă atâţia ani?

Întrebare: Cabaliştii au ascuns bine înţelepciunea Cabala. Acum, noi trebuie să facem eforturi mari pentru a o revela în lume. De ce a fost aranjat totul astfel?

Răspuns: În primul rând, cabaliştii nu au ascuns nimic. Întotdeauna ei au fost pentru revelarea acestei înţelepciuni.

Dar, acum 2000 de ani, după distrugerea Templului, oamenii au început să întoarcă spatele înţelepciunii Cabala, astfel încât cabaliştii au fost forţaţi să ascundă Cartea Zohar şi alte surse, astfel încât acestea să se reveleze în generaţia noastră.

Baal HaSulam a început să adapteze înţelepciunea Cabala timpurilor noastre şi numai astăzi este revelată.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 19.03.2017

Ce a dus la creaţia materiei?

Întrebare: Ce a dus la creaţia materiei în lumea spirituală acum 14 miliarde de ani? Şi de ce observatorii acestei materii, capabili să înţeleagă lumea spirituală, au apărut relativ recent?

Răspuns: Coborârea treptată a forţelor superioare la nivelul materializării acestora, a dus la creaţia materiei. Apoi a trecut prin diferite etape în lumea materială, începând de la prima apariţie a Luminii, până la nivelul nostru actual. Acum suntem deja în faza ascensiunii către lumea spirituală, prin trei linii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 12.03.2017

Din lumea iluzorie în lumea adevărului

Întrebare: Cum are loc tranziţia lumii spirituale invizibile în lumea corporală?

Răspuns: Nu există materie şi nu există corporalitate. Tot ce se află în jurul nostru există în imaginaţia noastră, numai în interiorul nostru, în senzaţiile noastre.

Tot ce este în jurul nostru este absolut subiectiv, pentru că noi existăm în anumite coordonate şi simţim totul în raport cu noi înşine.

Întrebare: De ce este această lume iluzorie în care trăim atât de teribilă şi suferinţa milioanelor de oameni este de nesuportat?

Răspuns: Toată suferinţa este menită să ne împingă în afara ei, în Sus, spre o lume mai bună. Până când nu o să vrem asta, vom fi aici şi vom suferi.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 19.03.2017

De ce mă simt gol în această lume?

Întrebare: De ce mă simt câteodată gol şi nu vreau nimic, sunt obosit de tot?

Răspuns: Pentru că nu mai ai ce să faci în această lume. Care este scopul existenţei, ca un fel de mic gândac?
Trebuie să începi să te dezvolţi spiritual. Apoi vei simţi de ce ai fost creat de fapt. Altfel, corpul va trăi încă un număr de ani în această lume, iar apoi ce?

Întrebare: Dacă îi spui cuiva că nu are ce să facă în această lume, asta înseamnă că el tânjeşte după altă lume?

Răspuns: Cu siguranţă. Dacă nu ar fi tânjirea după lumea spirituală, atunci această lume este simţită în totalitate ca o cărare oarbă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 23.04.2017