Iubirea este împlinirea dorinţelor altcuiva

Întrebare: Unde se află graniţa între lumile materiale şi cele spirituale? Cum o trecem? Există această graniţă?

Răspuns: Graniţa dintre lumile spirituale şi materiale se află în interiorul omului. Nu putem să măsurăm sau să considerăm ceva decât în raport cu omul. De aceea, atitudinea noastră faţă de lume şi viaţă este foarte subiectivă; cât trăiesc, universul străluceşte.

Dar, dacă ies din egoismul meu care, psihologic, este natura mea şi mă ridic deasupra lui, încep să simt întregul univers într-un simţ complet nou. Deoarece, din interior, văd deja totul în Lumina dăruirii, iubirii şi altruismului. Organele mele de simţ percep caracteristici absolut diferite şi, de aceea, lumile îmi par complet diferite.

Întrebare: De ce se numeşte asta iubire?

Răspuns: Pentru că vreau să îi fac bine aproapelui meu. Nu ştiu ce se numeşte iubire în lumea noastră dar, în înţelepciunea Cabala, iubirea se referă la o astfel de atitudine faţă de apropiat, când tu vrei să îi împlineşti dorinţele. Să faci ceea ce el vrea, înseamnă să îl iubeşti.

Când îl simţi pe aproape ca pe tine însuți, atingi corectarea finală şi ieşi din cadrul lumii noastre şi treci în lumea următoare, următorul nivel de realizare şi dobândire.

Comentariu: Există un fenomen interesant în fizică care se numeşte singergie, atunci când un sistem nu este egal cu suma subsistemelor sale. Asta, într-o oarecare măsură, este o reminescenţă a ceea ce Cabala spune despre uimitoarea conexiune, când oamenii, prin unitatea lor, încep să se simtă ca un singur întreg, care nu îi mai împarte în particule separate.

Comentariul meu: Colectivul este mult mai mare decât suma părţilor sale.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Un bastard să nu intre în obştea Domnului

Tora, Deuteronomul 23.2..3: Fiul femeii desfrănate să nu intre în obştea Domnului; Amonitul şi Moabitul să nu intre în obştea Domnului; nici al zecelea neam al lor în veci să nu intre în obştea Domnului.

Omul nu va putea niciodată să facă o corectare care nu este îndreptată către integrarea sufletului comun. Aşa cum a existat un suflet comun şi un Masah pentru toate dorinţele şi fiecare dorință avea propriul Masah, din nou trebuie să coincidă şi să se reconecteze exact în acelaşi sistem.

Dacă apare un bastard, fiul femeii desfrânate, asta înseamnă un Masah greşit pentru o dorinţă greşită şi atunci apare un conflict în întregul sistem care duce la o boală canceroasă, la fel ca în lumea noastră, pentru că asta trebuie corectat.

Un „bastard” este cel care este născut din folosirea incorectă a dorinţei (Malhut) şi a ecranului (Masah), pentru că intenţia – fiind în principiu direcţionată către dăruire – nu a fost selectată precis pentru Malhut-ul ei. În acest caz, este doar un detaliu distorsionat al sufletului comun.

Acest fenomen nu se vede doar la nivelul uman, ci şi la cel inanimat şi vegetal.

Din emisiunea de pe Kab V „Secretele Cărţii Eterne” din 10.10.2016

Educația determină soarta unei persoane

Întrebare de pe Facebook: Tot spuneți că educația este răspunsul tuturor problemelor, atât individuale, cât și ale lumii. Dar oamenii spun că, de decenii, în ciudă faptului că marile organizații s-au implicat în educație, viața se derulează după legile proprii.

Răspuns: Viața se derulează după legile egoismului. Și trebuie să acționăm astfel ca aceasta să decurgă după legile altruismului: dragoste, dăruire și unitate. Nimeni nu face asta și nimeni nu poate.

Singurul care a reușit asta, acum 3500 de ani, a fost Abraham, când i-a chemat pe toți cei care au dorit să depășească criza social-umanitară universală, care a distrus Babilonul. El a format un grup de oameni care să-l urmeze și să-i stea alături și pe care el l-a numit Israel sau națiunea evreiască.

Abraham a devenit primul părinte al unui sistem nou de educație a unității. Acest grup există încă de acum 3500 de ani și nu poate fi separat sau să dispară! Stă în fața tuturor celorlalte națiuni din lume, la fel cum a stat și în fața babilonienilor, care apoi s-au răspândit și stabilit peste tot în lume și toată lumea simte că este ceva special cu el.

Tot ceea ce noi trebuie să facem este să începem să predăm această metodă întregii lumi, pentru că lumea deja înțelege că nu există altă variantă și că principalul lucru este unitatea, pentru că, altfel, oamenii se vor distruge unii pe alții.

Întrebare: Va referiți la întreaga națiune evreiască, când vorbiți despre acel grup care știe această metodă?

Răspuns: Nu, toți evreii au pierdut această metodă, cu excepția Cabaliștilor care au condus și implementat-o dintr-o generație în alta, bazată pe experiența proprie. Dacă ei vor conduce acest sistem educațional și-l vor supraveghea, omenirea va ajunge la sfârșitul ei bun. Va ajunge la unitatea completă.

Întrebare: Credeți că oamenii vor asculta asta?

Răspuns: Dacă nu o vor face, vor exista câteva războaie serioase și care vor implica atâta suferință încât vor trebui să asculte. Dar înțelepții prevăd aceste suferințe de departe și nu intră în ele.

Din emisiunea de pe KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 3/13/17

 

 

 

Nimic nu ar exista fără Lumină

Întrebare: Conform cu legile fizici, în lumină sunt particule active, fotonii, care transmit efecte electromagnetice şi leagă atomii şi moleculele din care este compus omul. De fapt, lumina (fotonii) ne fac să fim un întreg. Dacă nu ar fi lumina, corpurile noastre s-ar dezintegra în atomi.

Conform cu înţelepciunea Cabala, Lumina susţine, de asemenea, întregul sistem.

Răspunsul meu: Nimic nu ar exista fără Lumină. Lumina generală este Creatorul.

La fel este şi în fizică. Dacă Lumina iniţială nu ar fi apărut, nu s-ar fi dezvoltat nimic: undele, materia, etc.

Din perspectivă Cabalistă, Lumina ne leagă dorinţele împreună. Lumina dispare gradual şi pare să se estompeze în măsura în care dorinţele noastre încep să se retragă şi astfel totul începe să se destrame.

Acesta este motivul pentru care vedem că totul este împărţit în lumea noastră, cu toate că totul este un întreg comun.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Cum funcţionează Masah-ul (ecranul) spiritual?

Întrebare: Cum funcţionează Masah-ul (ecranul) spiritual?

Răspuns: Pe de o parte, Masah-ul nu lasă Lumina Superioară să intre în ego-ul nostru şi să lucreze cu el. Asta înseamnă că păstrează şi susţine restricţia dorinţei.

Pe de altă parte, ajustează gradual atributul dăruirii Luminii Superioare către dorinţele noastre şi, detaşându-ne de dorinţele anterioare, ne permite să obţinem noi dorinţe pentru iubire şi dăruire. Un Masah este partea cea mai importantă a sufletului.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Predicţiile Cabaliste

Întrebare: Cum pot să mă refer la predicţiile Cabaliştilor care spun că în curând nu vor mai fi bani sau locuri de muncă? Se poate ca situaţia să continue încă sute de ani?

Răspuns: Te asigur că această situaţie nu va dura sute de ani. Desigur, nu vom aboli munca, plata şi toate relaţiile umane. Vorbim doar despre modul în care ne conduce natura ca să înţelegem ce ni se întâmplă.

Atunci când am spus tuturor, anul trecut, să îl sprijine pe Donald Trump, am apărut peste tot şi am spus că această persoană poate salva America şi să facă ca lumea să avanseze într-o direcţie bună, iar toată lumea mi-a scris: „De unde ai luat asta?! Nu are nicio şansă! Un Cabalist trebuie să spună tuturor legat de viitor, atunci când încrederea în tine slăbeşte.

Nu spun asta pentru că sunt un profet, ci pentru că înţeleg trend-ul general al dezvoltării lumii şi văd că Trump este mai aproape de acest trend. Am spus doar că abordarea lui a fost în acord cu natura şi că el ne va duce pe calea Ahişena, într-un mod bun.

Este necesar să înţelegem direcţia generală a dezvoltării umane. Este necesar să ştim să explicăm asta oamenilor, pentru că afectează pe toată lumea, iar munca spirituală afectează doar pe aceia care au un punct în inimă, aceia care trebuie să găsească menirea vieţii. Deci, ne ocupăm de aceşti oameni separaţi şi personal.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016

Ce reprezintă mintea colectivă?

Întrebare: Ce înseamnă mintea colectivă din punct de vedere al înţelepciunii Cabala?

Răspuns: Nu se poate ca mintea să nu fie colectivă, pentru că ne aflăm într-un sistem de conexiuni reciproce numit „Adam”. Acest sistem include toate stările noastre, stări numite „lumi”.

De aceea, mintea este o sumă a semnalelor împrăştiate care umplu sistemul conexiunii dintre elementele separate, oamenii, sufletele noastre.

Desigur, există ceva care este revelat sufletelor şi există ceva care nu este revelat încă.

De aceea, putem vorbi de subconştient, deoarece sunt patru nivele de revelaţie în fiecare dintre noi şi numai ultimul nivel ne dă existenţa deplină, conştientă, adică toate celelalte nivele se află la nivel subconştient.

Dacă provin din noi, atunci putem să le înţelegem; dacă vin de sus, atunci practic nu le simţim. Dar există o posibilitate să le anticipăm. Asta nu înseamnă să le prezicem, ci o anumită prezenţă, câteva acţiuni care provoacă apariţia raţiunii, ne dau o idee legată de mintea interioară (subconştientă).

Întrebare: În lumea noastră, majoritatea stărilor omului au loc inconştient. Realitatea pe care o percepem în mod conştient constituie o mică parte, câteva procente. Cum este în spiritualitate?

Răspuns: În lumea spirituală, totul se întâmplă relativ la o persoană care, în mod conştient, îşi invocă stările: cele anterioare, cele prezente şi cele care vor urma. În fiecare este o parte a persoanei însăşi, adică a creaturii şi o parte a Creatorului. El determină stările noastre în cooperare cu noi. Prin definiţie, El poate fi primul şi poate fi al doilea. Dar dacă ne înţelegem în mod serios toate stările noastre, vom începe să determinăm Creatorul ca fiind rădăcina.

Din lecţia de Cabala în limba rusă sin 15.01.2017

Bliţ de sfaturi Cabaliste

Întrebare: Pot să studiez înţelepciunea Cabala un pic mai târziu în viaţă, după ce îmi îndeplinesc angajamentele faţă de copiii mei, după ce obţin beneficii materiale şi o stabilitate?

Răspuns: Poţi, dacă ai timp, este treaba ta.

Întrebare: Lumea mea există atâta timp cât exist şi eu. Asta înseamnă că adevărata fericire este de fapt existenţa mea?

Răspuns: Adevărata fericire este atunci când îl obţii pe Creator şi descoperi că îi dărui Lui plăcere. Atunci eşti în punctul cel mai de sus, din punct de vedere spiritual, adică revelarea completă.

Întrebare: Iubirea şi prietenia din lumea noastră reprezintă dorinţe de a primi?

Răspuns: Da, iubirea este o dorinţă egoistă de a primi.

Întrebare: Cum se raportează înţelepciunea Cabala la marihuana?

Răspuns: Cabaliştii nu consumă droguri, pentru că asta interferează cu gândurile omului şi nu îl lasă să îşi ascută corect sentimentele. Drogurile ne deviază către diferite călătorii fizice.

Întrebare: Poate un Cabalist să se împrietenească cu moartea?

Răspuns: Nu ştiu ce înseamnă să te împrieteneşti cu moartea. Un Cabalist se raportează la moartea psihologică ca la o stare de neevitat a corpului, în care există şi cu care se identifică pe moment şi nimic altceva. Adevărata viaţă este de fapt deasupra corpului fizic.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 11.12.2106

Intenţia este înafara materiei

Întrebare: Chimiştii care studiază creierul descriu diferite reacţii chimice pentru diferite dorinţe. De fapt, ai au înţeles că este posibil să descrii totul, în afară de intenţie. Asta este exact ceea ce diferenţiază omul de animal.

În animal, intenţiile şi dorinţele corespund, în timp ce în om, cu cât se dezvoltă, cu atât intenţia este mai separată de dorinţă.

Comentariul meu: Intenţia este deasupra naturii, deasupra materiei. Asta este ceea ce îmi doresc să obţin cu ajutorul influenţei Luminii Superioare asupra mea. Intenţia nu este dorinţă şi nu este Lumină.

Lumina este originea energiei externe. Dorinţa este ceea care deja acţionează în substanţa mea. Dacă vreau să obţin o nouă stare, atunci dorinţa însăşi devine intenţie. În înţelepciunea Cabala, nu asociez intenţia cu materia, ci cu Lumina Superioară care mă schimbă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 25.12.2016

Ce înseamnă munca în sclavia egipteană?

Întrebare: Ce este sclavia în Egipt? Cum este diferită de munca în timpul exodului din Egipt?

Răspuns: Sclavia din Egipt este o stare în care devii conştient de faptul că eşti subordonat total dorinţelor egoiste. Cine le-a creat? Cine este înăuntrul egoismului? Creatorul însuşi.

Apoi, începe munca noastră spirituală în Egipt. Vrem să ne detaşăm de egoism şi să nu fim subordonaţi lui. Asta se numeşte şapte ani de foamete în Egipt.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 18.12.2016