Sfârşitul epocii egoismului

Să începem tocmai cu sfârşitul. Criza grea care a lovit occidentul, nu este o criză economică. Imaginile agenţilor bancari care îşi ţin capul în mâini, cifrele fluctuant e ale diferitelor burse şi reţelele de comunicaţii în jurul deciziilor luate de ministrul american al bugetului, ne pot înşela, dar acestea sunt doar simtomele problemei ale cărei origini sunt, în cu totul alt loc – în relaţiile deteriorate dintre noi, dintre oameni.
Criza actuală a început în momentul în care Wall Street a hotărât sa joace pe toată casieria şi a încercat să obţină maximul de câştig capital, prin crearea de aparatură financiară sofisticată şi înspecial prin agenţii pieţei imobiliare Americane. Şi ce dacă acest lucru vine câteodată pe socoteala altora ? Şi ce dacă i-au numit porci ? principalul este că au adunat câştiguri imaginare în perioade scurte de timp.
Potrivit Cabalei, un alt lucru foarte esenţial a scăpat ochilor noştri lacomi. Ei nu s-au jucat doar cu banii cetăţenilor ci şi cu legile care definesc stabilitatea şi imunitatea întregului sistem al Naturii.
După cum a mărturisit profesorul Gunter Blobel care a câştigat premiul Nobel pentru cercetarea sa în domeniul celulelor, supravieţuirea şi prosperitatea oricărui sistem în natură, depinde de faptul ca fiecare celulă , fiecare particulă din ea, ia de la sistem doar strictul necesar existenţei ei, iar cu restul puterilor ei  lucrează pentru binele sistemului întreg.
Iar noi ce facem ? Egoişti ne-am născut şi egoişti vom muri (dar măcar bogaţi), au spus şi au făcut proprietarii capitalului,
analiştii, firmele de sortare, agenţii financiari şi mulţi alţii. Chiar şi centrele de investiţii şi societăţile de asigurări s-au transformat într-un aranjament foarte “uns”, al cărui scop era să producă bani din bani. Câştiguri deja am spus ? Cât mai multe câştiguri.
Şi astfel joaca cu economia mondială s-a transformat în ruletă rusească. Doar că pistolul este îndreptat către tâmpla noastră, a tuturor……
Setea după profit, i-a făcut pe participanţii jocului să se lege unul de altul şi să pună în mişcare roata globalizaţiei, însă aceasta i-a întâmpinat exact cu capcana care şi-au pus-o ei înşişi. Dorinţa de a-i exploata pe ceilalţi pentru propriile câştiguri, i-au introdus pe proprietarii capitalului într-un circuit magic, într-o realitate în care ei depind absolut de ceilalţi. Cu cât a crescut mai mult egoismul, cu atât sistemul financiar a devenit mai opus legii care defineşte legăturile corecte între toate componentele naturii. Asemănător unei celule dintr-un corp viu care începe să se îngrijească doar de ea însăşi, a devenit o tumoare canceroasă, care ne loveşte pe toţi, dar a şi “mestecat” imunitatea personală în toate elementele sale.
Ceea ce văd ochii noştri în ziua de astăzi, nu este nimic altceva decât starea de agonie în care se află economia actuală, care simbolizează mai mult decât orice, corupţia care a stat la baza acesteia – legătura egoistă dintre oameni.
Atunci ce-i de făcut ?
Înţelepciunea Cabalei, ne spune, că pentru a ieşi din criză trebuie să ne schimbăm paradigma economică şi raţională in cadrul căreia am acţionat până acum. Astfel, de exemplu, trebuie să definim din nou termenii “câştig” şi “pagubă”.
În loc să încerce să satisfacă interese mici, proprietarii de capital trebuie să înţeleagă că, câştigul tuturor, este modelul economic  cel mai folositor pentru ei. Cu alte cuvinte, rentabilitatea unei afaceri trebuie să fie fondată în primul rând pe contribuţia societăţii. Atunci şi numai atunci, va fi afacerea rentabilă şi pentru firmă dar şi pentru individ. Altfel, gândirea egoistă îi va lovi puternic, într-un stadiu sau altul, exact cum se întâmplă acum, când turnul de cărţi de joc pe care l-au construit se clatină nervos, ca şi cum ameninţă să cadă peste noi toţi.
Pentru ca procesul să înceapă să ia o formă, reţelele de comunicaţii tebuie să se alăture acestui sistem şi să pornească promovarea unui nou sistem de valori care să reprezinte grija pentru toţi şi să condamne grija pentru interesele personale.
Când omenirea întreagă va recunoaşte egoismul ca motiv al crizei şi echilibrarea boatra cu legile naturii – ca soluţie, vom avea parte imediat de o reacţie pozitivă din partea naturii şi vom face primul pas necesar către o realitate socială stabilă.
“Cu toţii ne aflăm în aceiaşi barcă şi avem nevoie de o soluţie comună”, a scris nu de mult profesor  Pol Crogman, proaspătul câştigător al premiului Nobel în economie. Şi într-adevăr, în ultimul secol, omenirea a devenit mai mult decât un mic sat global. Am devenit un singur corp, a cărui supravieţuire şi prosperitate,depind de măsura în care organele lui cooperează pentru binele întregului sistem.
Viteza cu care vom recunoaşte acest lucru şi vom acţiona potrivit lui, va stabili ritmul în care lucrurile se vor schimba în bine.

Intreaga umanitate este corpul sufletului tau

O intrebare primita: Atunci cand cineva aude pentru prima data de “Garantie Reciproca” si dependenta universala, felul acesta de a vorbi il supara si este respins. Cum explicam ca unirea este benefica?
Raspunsul meu: Imagineaza-ti ca aceasta persoana a fost implicata intr-un accident si este pe muchia dintre viata si moarte. Intregul sau corp este sfaramat si sta intins fara suflare pe targa. (Aceasta imagine nu este departe de adevar, caci sfaramarea sufletului este ca un accident.)
Daca el ar simti ca singurul mod prin care ar putea sa revina la viata este cu ajutorul prietenilor sai, nu i-ar mai repugna ideea unei garantii reciproce. Ar intelege ca nu are un corp al lui, ci numai un punct. Si corpul sau intreg – brate, picioare, creier si toate celelalte – este ceva ce poate avea numai de la ceilalti.Ar primi aceste parti ale corpului daca ceilalti si le sacrifica pe ale lor pentru el.
Aceasta este o garantie reciproca. Este atunci cand, in plus fata de punctul singular cu care incepi, tot ceea ce primesti vine numai prin conectarea ta cu ceilalti. Aceasta pentru ca dorinta de a primi nu exista in lumea spirituala; acolo exista numai dorinta de a darui. Prin urmare, nimeni nu traieste numai pe socoteala sa, ci pe seama sacrificiilor facute de intreaga omenire. Ei sunt corpul tau.
Tu esti numai un punct, pe cand umanitatea este corpul sufletului tau. Toti acesti oameni trebuie sa iti dea organele de care ai nevoie. Daca tu ii vei iubi si daca ei vor fi conectati unii cu ceilalti, atunci forta Garantiei Reciproce va darui tot ceea ce este necesar pentru fiecare dintre noi.
Este bine ca azi oamenii incep deja sa inteleaga ca nu vor sa fie in garantie reciproca cu altii. Insa odata ce ei vor invata ca nu pot supravietui singuri, oamenii vor dori garantia reciproca. Si atunci ei vor realiza ca nu au puterea de a o atinge prin forte proprii. Isi vor dori cu pasiune ca legea Garantiei Reciproce sa ii guverneze, insa vor descoperi ca nu pot sa ajunga la ea si nici sa o practice.
Atunci vor striga asa de tare incat vor primi aceasta calitate de sus. Si din acel moment, ei vor deveni ‘sclavii’ Creatorului si nu ai Faraonului. Aceasta se va intampla datorita dorintei lor de a avea alta putere, o autoritate diferita care sa ii guverneze. Aceasta autoritate este forta daruirii, care inlocuieste egoismul innascut.

Respectarea practicilor religioase nu este necesara in Kabbalah

Am primit cateva intrebari, privind respectarea practicilor religioase:

Intrebare: Eu practic Tora si Mitzvot (poruncile) in viata de zi cu zi si practica mea de multe ori devine mecanica – nu spirituala. Ati afirmat ca, Intelepciunea Kabbalah nu are nimic de-a face cu religia, dar pare foarte legata de Tora.
Va rog sa ma sfatuiti, cum pot relationa cu Mitzvot intr-un mod care va corecta „dorinta mea de a primi”, cu „o dorinta de a oferi.” Cu siguranta aceasta  se poate face, pentru ca ele au fost date. Va rog sa   faceti lumina asupra acestei conexiuni dintre Mitzvot si Kabbalah si semnificatia de Mitzvot pentru un evreu.
Raspunsul meu: Kabbalah este metoda de corectare a sufletului prin intermediul revelarii Creatorului. Sufletul nu are nici o legatura cu corpul.
Daca doriti sa urmati traditia iudaica este problema dumneavoastra. Personal, eu respect acest cadru, pentru ca este traditia natiunii careia ii apartin.
Cu toate acestea, am sute de mii de studenti care nu sunt evrei si care nu urmeaza aceste porunci. Acest lucru nu afecteaza dezvoltarea lor spirituala in nici un fel. Este scris: „Ei toti Ma vor cunoaste de la cel mai mic dintre ei, la cel mai mare dintre ei,” si „Casa Mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele.” Acest lucru inseamna ca toata lumea se va uni prin revelarea Creatorului .
Kabbalah a fost dezvaluita in anticul Babilon, la toata lumea si in prezent este in curs de a se dezvalui la toata lumea, din nou. Indiferent de persoana, fiecare, poate practica propriile sale manifestari externe, sau traditii culturale.
Intrebare: Cum putem respecta cele 613 de porunci, daca noi nu suntem evrei? Unde putem gasi lista cu aceste porunci? Cum pot respecta Shabatul si Sarbatorile, ar trebui sa ma duc la o sinagoga sau un centru de Kabbalah care respecta astfel de evenimente?
Raspunsul meu: Cele 613 porunci sunt corectia celor 613 dorinte(dorinte spirituale).
Aceste dorinte iti vor fi dezvaluite in interiorul tau dupa trecerea Machsomului (Bariera).
Ele nu sunt legate de nici una dintre actiunile noastre din lumea aceasta – ele sunt Dorinte.
Activitatile religioase, cu toate acestea, sunt traditii si nu corecteaza o persoana ori sufletul lui.
Nu e necesar sa le respecte pentru a atinge scopul Creatiei. Ele sunt acolo pentru tine in cazul in care doresti sa fii conectat la cultura de care apartii, tu si ai tai.

Acesta este timpul sa curatam lumea de ura

Daca Summitul G20 ,care a fost tinut la inceputul lui aprilie, a atins decizia de a tinti la unificare, sau chiar la o unitate partiala, daca G20 a acceptat nevoia unei educatii globale si a crearii unui sistem global puternic asta explica cauza si solutia crizei – cand tocmai facand aceasta, ei au inceput sa corecteze lumea. Aceasta are sa fie facuta gradat, folosind mass-media, in scopul schimbarii relatiilor unuia cu celalalt, imbunatatind legislatia, s.a.m.d.
Toate schimbarile ar trebui sa aiba loc prin sistemul conceptual al oamenilor, si ei ar trebui sa vina cu elaborarea explicatiilor pentru mase. De exemplu, de ce sunt toate programele care propaga animozitatea si constrangerea, sunt luate din aer? Conexiunea dintre noi ne cere sa eliminam toate lucrurile care determina detasarea, separarea, ura, si distantarea dintre toti. Aceasta este ceea ce noi intelegem prin educatie.

Nu crede ca orice lucru va functiona fara participarea ta

O intrebare pe care am primit-o: Multi oameni relationeaza cu toate bolile din viata lor, dupa principiul, “Doar un zambet si totul va trece”, insemnand ca orice lucru va sfarsi intr-un final. Aceasta inseamna ca oamenii nu vor scapa niciodata de egoismul lor?
Raspunsul meu: Acest mod de abordare este distructiv. Cineva gandeste ca, daca el zambeste ca un idiot, orice lucru va lua sfarsit? El se asteapta ca lucrurile sa se sfarseasca nu datorita eforturilor lui si functioneaza, dar la fel ca si toate cele, de la sine.
De unde vine acesta atitudine? Din faptul ca oamenii nu au nimic in viata, ei inca nu stiu ca nu e nimic de facut in legatura cu aceasta. Ei simt ca totul este delimitat de o moarte oarba si ca aceasta inseamna ca totul ar trebui sa se sfarseasca in vreun anume fel.
Deci ei gandesc: Tu nu poti cu adevarat sa schimbi nimic, dar cel putin tu poti sa zambesti ca un idiot. Aceasta abordare abate persoana de la actiune, de la libertatea de alegere, si de la corectare. Si acesta este motivul pentru care aceasta este distructiva.

Alegerea mediului este numai alegerea noastra

Doua intrebari am primit in lucrul in grup:

Intrebare: Ai spus ca noi ar  trebui sa ne simtim inspirati de catre grup chiar cand noi stim ca aceasta inspiratie este artificiala. Ai putea sa ne clarifici?
Raspunsul meu: Deoarece o persoana este o fiinta creata, esenta sa este dorinta generala de a primi placere. Mediul ii spune fiecaruia, ca el ar trebui sa simta placerea de la el, si mediul transmite aceasta influenta persoanei prin educatie si reclama. Aeastea creeaza valoare sistemului in interiorul persoanei.
De aceea libertatea dorintei noastre  sta numai in alegerea a ceea ce mediul ne povesteste ca sa ne bucuram in aceasta viata. Bucuria poate fi de doua feluri:
1. a lumii – lumea prezenta, unde dorintele sunt de a realiza lucruri in aceasta lume.
2. a Lumii Superioare, unde dorintele cuiva de a revela Lumina devin umplute de ea.
Tu decizi ceea ce este drept pentru tine (Pentru mai multe informatii, vezi Art. 4 la “Introduction to Talmud Eser Sefirot.”)
Intrebare:  Am dreptul sa cer grupului o prezentare a importantei scopului, sau grupul este aici sa-mi arate importanta scopului pentru ei?
Raspunsul meu: Tu poti sa ceri aceasta, dar relatia trebuie sa fie reciproca!

Cine a creat Creatorul?

Am primit o intrebare : Cine sau ce a creat Creatorul ? De unde vine Absolutul ? Care este cauza aparitiei Creatorului?
Raspunsul meu: Concepte, sau categorii limitate, precum « timp », « spatiu » si « miscare » exista numai in starea noastra (interiorul nostru), in perceperea egoista a realitatii. Imediat ce vom incepe a percepe realitatea, asa cum este intr-adevar – nedistorsionata de egoismul nostru – cu alte cuvinte, cand vom incepe sa percepem realitatea prin calitatea de a darui  – aceeasi calitate ca cea a realitatii insasi – noi vom descoperi ca aceste limitari sunt inexistente. Vom simti eternitatea si perfectiunea in orice.

Grupul este salvarea pentru orice

Intrebari pe care le-am primit in legatura cu dificultati, dorinte egoiste si abateri (caderi).

Intrebare : Odata ati spus o poveste despre o persoana care a cumparat un bilet de loterie si a crezut ca are toata lumea in palma sa. Apoi intr-o sambata urcandu-se beat la volan, a provocat, astfel un accident de masina. A facut asta pentru ca a simtit ca numai un dezastru l-ar putea ajuta sa redevina « sobru » (serios).
Cum poate studiul Kabbalei preveni o astfel de decizie ? Si cum se impaca aceasta poveste cu faptul ca orice este predeterminat si ca « nu e exista scapare in fata destinului » ? Nu il va face pe om, aceasta abordare, sa devina fara frica, chiar si pana la punctul de a muri?
Raspunsul meu : Grupul ne potejeaza de toate confuziile. Stai conectat cu prietenii tai cat mai des.
Intrebare : Cum ar trebui sa tratam dorintele egoiste, care ne cauzeaza suferinta ?
Raspunsul meu : Aceste dorinte sunt uneroi cauzate de frica de a nu fi in stare sa le depasim si astfel sa nu fim in stare a evolua spiritual. Si cu toate acestea, cateodata, aceste sentimente sunt inlocuite cu dorinta de a fi una cu Creatorul si de a ne gasi linistea in El.
Intrebare : Chiar daca studiez cu dumneavoastra, deja de doi ani, am un sentiment de goliciune in fiecare zi. Cateodata eu nu vreau sa ma ridic din pat deloc, caci simt ca nu este nimic bun in lume si ca viata nu este decat un joc pe care eu nu mai vreau sa il joc! Ce sa ma fac ?
Raspunsul meu : Citeste cartea « Shamati » si incearca sa simti cum vorbeste despre tine.Deasemenea integreaza-te in grup – aceasta este singura cale de salvare posibila.

Trebuie sa realizam ca egoismul este cauza crizei, inainte sa fie prea tarziu

Nu ar fi fost necesar sa trecem prin aceasta  criza finanicara  daca am fi fost constienti de crizele precedente. Buna crestere, depresia, drogurile, terorismul, ecologia si multe altele care au inceput la mijlocului secolului al 20-lea includ, deasemenea o criza a familiei. Tot ce ar fi trebuit sa  intelegem este ca  o buna conectare intre noi ne-ar fi  oferit pace in camine (casele noastre), o buna crestere  pentru copiii nostri, si o atitudine onesta  intre natura si ecologie.
Cu toate astea, n-am inteles inca faptul ca, cauza acestor  dificultati rezida in lipsa de conectare dintre noi, si de asta suntem in situatia prezenta – criza finala. Astazi , nu doar politicienii, oamenii de stiinta, economistii, psihologii, incep sa realizeze care este de fapt cauza acestei crize ci si restul populatiei incepe sa vada lucrul asta.
Chiar si asa, daca oamenii  nu pot influenta societatea prin schimbarea atitudinii de la “a inceta a se privi numai pe ei insisi si a trece la a vedea ca , “cu totii suntem o familie”, atunci distanta dintre noi “ (« spargerea » sufletului lui Adam) va deveni cu atat mai evidenta. Asta inseamana ca ne vom face rau nu numai pe partea finanicara ci ne vom manca, literalmente unii pe altii. Asta va continua pana cand vom gasi motivul conditiei noastre, egocentrismul si vom incerca sa-l corectam si sa-l depasim.
Aceasta criza financiara va fi urmata de o etapa unde conexiunea intre oameni va fi revelata in cele mai urate forme. Ne va arata dependenta noastra  unul de celalalt, intr-o masura si mai mare  si vom sfarsi mai rau decat acum. Pana si imaginatia noastra va fi depasita de stanjeneala care ar putea urma. Si toate astea  se vor intampla cu scopul  de a ne revela egoismul fabulos care separa oamenii, pentru ca acolo (intre ei) a aparut la inceput ruptura. Cu toate astea corectarea este posibila, poate fi infaptuita cu ajutorul Luminii, prin studiul si folosul surselor kabalistice. Acest studiu ne revela dorintele egocentrice si ne da puterea sa le corectam si sa ne unim unul cu celalalt.

Articolul nostru in Limba Chineza despre Criza Financiară

    

Ziarul de limba chineză, „Ştiri din Viata American”, care are un tiraj de 17000, în Toronto, a publicat articolul nostru despre criza, numit „Ce s-a întâmplat?”
Trei alte articole vor fi publicate în următoarele câteva săptămâni. În plus, am căutat în mai multe randuri sa plasam articole de Kabbalah în alte ziare de limba chineză în Canada. Multe mulţumiri lui Jang Weimin pentru eforturile sale!