A avansa prin “intrări “ şi “ieşiri”

Este clar că nu putem progresa decât deasupra dorinţei egoiste corupte care este revelată din ce în ce mai mult, zi după zi. Doar depăşind-o şi numai dorind obiectivul spiritual cu înclinaţia corectă, avansăm progresiv spre finalul corecţiei.

Lucrul principal este de a porni de la zero în fiecare zi, adică în fiecare moment. Trebuie să simţiţi noile dorinţe egoiste, gândurile, îndoielile şi dezacordurile cu obiectivul şi să acceleraţi trezirea în voi, de la un moment la altul. Voi criticaţi calea spirituală, mediul, profesorul, cărţile şi sursele şi sunteţi atraşi de alte obiective.

Este la fel de important de a vedea cât sunteţi de adânciţi în analize interioare, căci ele vă pot îngropa sub sarcina lor grea. Nu trebuie să petreceţi asupra lor mai mult decât este necesar, ci numai să simţiţi unde sunteţi şi să ajungeţi imediat la ieşirea din întuneric. Avem nevoie de atitudinea corectă pentru a începe.

Dacă înţelegeţi că progresul este bazat doar pe clarificări negative, atunci ar trebui să fiţi recunoscători şi să avansaţi. Nu ar trebui să vă fie teamă să descoperiţi clarificări din ce în ce mai neplăcute, în fiecare minut. Dimpotrivă, cu cât aveţi mai multe “intrări” şi “ieşiri” în raport cu scopul, cu atributele spirituale, dăruirea, dragostea şi conexiunea, cu atât veţi fi mai fericiţi că viaţa voastră este plină de corecţii.

Chiar dacă vă pregătiţi în avans şi ajungeţi la un mare eveniment, la un mare congres şi trăiţi serioase clarificări interioare, a doua zi ar trebui să fiţi fericiţi să începeţi din nou, aceleaşi corecţii şi aceleaşi probleme pe care, aparent, le-aţi avut deja.

Nimic nu se repetă, chiar dacă poate părea aşa. Totuşi, o persoană trebuie să se obişnuiască să reînceapă de fiecare dată, până ce clarificările ating o măsură completă şi oferă un nou nivel pentru a munci. Acolo, de asemenea, munca reîncepe în fiecare zi, chiar dacă este un nou tip de muncă.

 

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 07.07.2013

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed