Construirea unui instrument care sa ne puna in armonie cu Lumina

Inainte ca sa fie atinsa culmea creatiei, este necesar un proces de obtinere a dorintei de a fi indeplinita. Zi de zi vedem exemple ale acestei pregatiri care anticipeaza implinirea, precum ritualurile de imperechere la animale sau modul in care savuram noi o masa delicioasa. Etapa pregatitoare care creeaza o dorinta este intotdeauna mai importanta decat implinirea in sine pentru ca ea determina marimea si felul placerii pe care o vom trai pana la urma.

In spiritualitate totul depinde de dorinta, intrucat Lumina (Placerea) este vesnica, nesfarsita si de o liniste absoluta. Ea umple complet spatiul din jurul nostru in fiecare clipa. Ceea ce ne lipseste este dorinta de a O primi si instrumentele de a O percepe.

Oricum, pentru a capta Lumina, dorinta este cladita in mod gradat, adaugandu-i treptat condimentele: piperul, sarea, mustarul, si alte mirodenii, care sa ne stimuleze apetitul. Este la fel ca in flirt, caci Creatorul se joaca frecvent cu noi, lasandu-ne sa gustam placerea si apoi lipsindu-ne de ea. Acest joc ne cladeste si ne rafineaza atitudinea corecta pe care sa o avem in viitoarea reusita.

Torah este numita mirodenie, condiment (Torah Tavlin) pentru ca ne reveleaza dorinta, ne invata cum sa o cultivam si cum sa ne-o indeplinim in mod corect. Mai precis ea ne conduce catre dreapta placere si implinirea care ne asteapta in viitor. Acum incercam sa dam dorintei o forma corecta cu ajutorul Torei; fara ea nu am putea simti Lumina, chit ca ea se afla in jurul nostru.

Nu avem inca dorintele care sa tinteasca si sa ne ajute sa revelam Lumina. Suntem la fel ca radioul care trebuie acordat pe o anumita frecventa (lungime de unda) pentru a receptiona semnalul transmis. Pentru a atrage unda exterioara, radioul trebuie sa creeze o lungime de unda care sa corespunda cat mai bine cu aceea care exista in afara lui.

Datorita studiilor noastre, receptionam un pic din gustul aromelor spirituale si atragem Lumina care ne inalta, ca apoi sa ne lase in cadere libera. Uneori ne simtim bine, alteori nu. Oricum, acesta este modul in care cladim vasul pentru Lumina, ca instrument al perceptiei ei.  Cu alte cuvinte, cream o unda, care seamana cu Lumina care exista in afara noastra; numai asa putem reusi.

In clipa in care instrumentul este pregatit, incepe sa primeasca Lumina. Nu este nici un secret aici. ne pare un mister numai pentru ca nu o vedem, iar dorinta noastra nu este inca pregatita pentru ea. Aceasta este singura noastra problema. Nimic din afara nu ne este ascuns; ascunderea este in noi insine.

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: