Este imposibil să ne imaginăm cum am trăi dacă ne-am vedea doar niște animale. Totuși, umanitatea are religie (credință) care o ajută să stăpânească, oarecum, egoismul său. Toate aceste sisteme de credință sunt bazate pe o singură idee: existența vieții după moarte.

Dar înțelepciunea Cabala crede altceva. Ea statuează faptul că este o stare numită moarte, în care noi existăm în prezent și mai există o stare diferită, numită viață.

Dacă este așa, atunci înseamnă că eu exist în această lume doar odată și nimic altceva nu mai rămâne din mine după ce mor? Dar ce se întoarce? Ce ai astfel încât să se poată întoarce? Corpul moare și își pierde forța care l-a făcut să se miște, ca un motor care a lucrat înainte și deodată s-a oprit. Unde s-a dus această forță? Crezi că s-a întors undeva Sus, la locul ei original? Nu, moleculele doar au încetat să se mai miște. A fost ceva spiritual în ele?

Cum se face că avem, deodată, asemenea fantezii?  Totuși întreaga lume trăiește cu această credință. Cel puțin există o oarecare consolare că va fi ceva și după moarte.

Atunci, de ce cărțile Cabaliste spun că dacă nu ne corecctăm noi înșine în timpul acestei vieți, ne vom întoarce în această lume din nou și vom continua să ne reîncarnăm în acest fel? Asta este chiar așa; trebuie doar să realizăm ce înseamnă.

În Cabala, credință înseamnă realizare. Înseamnă a vedea și a simții lumea spirituală, așa cum este scris: Gustă și vezi că Domnul este bun. Îl probez pe El cu toate simțurile mele, în asemenea fel încât îl simt în toate fibrele corpului meu. Asta nu este credință; este cea mai reală senzație care poate fi.

Din partea a patra a  Lecției zilnice de Cabala 11/25/10, “Corp și suflet”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment →