Intre cele doua Lumi

Criza nu este in afara persoanei sau in sistemul extern pe care l-am creat; mai degraba criza este in interiorul nostru. Este la indemana tuturor sa intelaga care este cu adevarat conditia noastra. „Vine” mai cu seama de la sistemul care face legatura cu lumea Infinitului, pe care suntem pe cale sa o studiem. Totul este predeterminat. Noi pur si simplu ne descoperim rezervele interioare, Reshimot-ul nostru (genele informationale).

Si astfel vom avansa pana cand vom descoperi ca suntem intr-un sistem absolut nou. In aceasta imagine putem vedea un sistem, altul dedesubt si al treilea deasupra lui.

Sistemul din mijloc suntem noi, cu senzatiile noastre normale. Sistemul de dedesubt este forta noua egoista care apare in noi. Dar in acest moment nu simtim foarte clar ca ar fi a noastra. Apare in noi de nicaieri ca si cand am fi controlati de ea. Exista multe teori despre aceasta problema, inclusiv unele teorii universale.

Exista un alt sistem care pare opus fata de noi: sistemul altruist, sistemul daruirii, conectarii, sistemul integral. Sistemul nostru egoist este opus noului sistem.

Toate aceste sisteme sunt revelate in mine, in noi. De ce m-am retras din „interiorul meu”? pentru ca simt ca acele forte egoiste din interiorul meu nu sunt ale mele. Incep sa apara in mine ca straine, ca fiind venite de jos. Pe de alta parte, deja simt ca am fost „anexat” unui alt sistem, care nu este cel pe care l-am creat.

Pana astazi doar partea din mijloc a sistemului a existat in mine, acea parte colorata in galben, „eu”. Eu exist. Eu sunt ala. Asta este lumea noastra, in care ne gasim drumul cu usurinta. Totul a fost in regula.

Acum vad ca exista anumite ganduri care nu sunt chiar ale mele, de asemenea anumite sentimente si, de asemenea, niste dorinte. De ce? Pentru ca nu simt ca imi aduc realizarea sinelui si asta este exact ceea ce imi trebuie. De aceea oamenii ajung la droguri, divort sau diferite feluri de acte teroriste. Nu simt ca sunt ale lor. Sentimentul „sinelui” dispare. Incepem sa simtim ca anumite forte (nu ale noastre) se implinesc si ne imping.

Simtim ca egoismul ne este extern. Este forta care soseste din afara. Nu sunt eu. Eu sunt diferit.

Exista altceva in mine, ceva natural, iar eu sunt incarcat cu forte egoiste. Asta ma enerveaza. Astfel, incep sa simt ca fortele egoiste nu imi apartin si le numeste „tentatia rea” – dorinte rele, malitioase, dorinte care nu imi apartin, care mi-au fost insuflate.

Persoana se detaseaza de natura sa. „Eu” incepe sa se identifice cu completarea de deasupra naturii precedente. Deja are sentimentul ca „eu” nu inseamna dorintele mele, „eu” nu sunt gandurile mele. Ma pot detasa de mine atunci, ma pot ridica deasupra si le pot schimba.

De aceea am desenat sistemul acesta ca doua parti. Este foarte important pentru ca in aceasta forma eu deja incep sa ma vad ca ceva complex. Exista „eu” si exista dorintele mele si egoismul care exista in mine, dar cumva le pot anula si schimba. Nu sunt legat de ele chiar deloc.

Ca rezultat al descoperirii a „cine si ce sunt”, incep sa simt ca in acelasi timp eu ma aflu intr-o alta lume. De aceea, totul in jurul meu pare la fel, totusi ceva este schimbat, ceva este diferit.

Pare ca incep sa ma regasesc intr-un mediu unde sunt alte ganduri, alte sentimente, o anumita conspiratie impotriva mea. Inca nu inteleg ce este, dar sunt in spatiul in care exista multe forte diferite, ganduri diferite, si diferite legaturi care curg deasupra mea. Simt ca ele exista, dar nu ma ating. Mai mult, ele doar ma invaluie si nu pot face nimic cu ele.

Acesta este sentimentul nostru in lume: este foarte clar si duce la rezultate clare.

From the Sunday Virtual Lesson Series 9/25/2011

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: