Cea mai rea şi cea mai dureroasă stare trăită de Malhut este starea de umplere totală cu Lumină în Lumea Infinitului fiindcă nu are încă cu ce să se acopere pe sine. Toate acestea forţează Malhut să se supună la transformări multiple, pe care noi le numim mişcări, acţiuni.

Acest lanţ de reacţii pe care Malhut trebuie să le treacă sunt considerate din partea sa ca mişcare. Dar este vorba de senzaţii interioare, de înţelepciune interioară, de mişcare interioară, şi despre faptul că totul este făcut numai de dorinţă şi de intenţia care o însoţeşte. Nimic nu este real în afară de asta!

Lumea pe care o observăm în jurul nostru este imaginară. Totul are loc în interiorul lui Malhut al Lumii de Infinit, până când se completează pe sine şi începe să primească pentru a dărui, adică, abandonează sentimentul de primire pentru binele propriu pe care îl avea înainte de Prima Restricţie. Este aşa, chiar dacă aceste prime senzaţii nu sunt calificate ca egoiste, deoarece Malhut nu a făcut asta conştient şi nu a ştiut ce stare intra.

De aceea, mişcarea spirituală nu este măsurată şi evaluată printr-un număr de acţiuni corporale, ci numai prin stările interioare prin care trece omul. De aceea este atât de dificil de măsurat. Toată lumea continuă să întrebe: cum pot să ştiu cât de mult am avansat? De fapt, aceasta se poate măsura numai când ai intrat în Lumea Spirituală şi poţi să numeri cu precizie câte acţiuni spirituale ai executat.

Privind un copil mic, vedem că el nu are nicio idee unde este şi ce face. Numai dacă el continuă să crească îşi perfecţionează calităţile minţii lui şi începe să socotească ce s-a întâmplat ieri, azi, şi ce se va întâmpla mâine. El învaţă să simtă timpul şi mai târziu, mişcarea. El se gândeşte să facă una sau alta. Cu alte cuvinte, el începe să obţină lucruri concrete şi să le conecteze între ele. El învaţă cum să treacă de la o stare la alta conştient, ascultă şi urmează ce îi pot recomanda cei mari.

Este la fel şi în Lumea Spirituală, şi noi începem să executăm acţiuni spirituale. Dar toate au loc numai în interiorul omului. În afară nu se petrece nimic, şi nimic nu depinde de acţiunile externe. Dar totuşi, ceea ce facem în exterior poate influenţa starea interioară fiindcă are de-a face cu psihologia omului.

Devenim implicaţi în societatea înconjurătoare prin modul participării noastre personale, prin acţiunile corporale concrete şi datorită lor, ne unim cu ele în interior. Această legătură internă ne impulsionează şi începe să fie socotită ca munca noastră spirituală.

Deci, totul depinde de cât conştientizăm răul – de aceea studiem şi facem muncă spirituală. În momentul în care omul îşi simte egoismul, este gata să facă acţiuni spirituale, adică să se schimbe în interior, pentru a scăpa de acest rău. Şi atunci întrebarea este, ce fel de rău este? Cât este de mare în calitate şi cantitate în ceea ce priveşte dăruirea sau primirea?

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 6/6/2011 Talmud Eser Sfirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie | Add Comment →