Omul trebuie să îşi creeze o „plasă de siguranţă” în jurul său, pentru a nu se „sparge” atunci când încărcătura devine grea, când sensibilitatea i se ascute şi i se arată răul din el. Avansarea este măsurată prin cât de repede se trezeşte omul şi simte bucuria că a primit o „îngreunare a inimii”, aşa cum spune Baal HaSulam: „Sunt fericit cu revelaţia celor rele”

Omul începe să muncească cu relele, cu toate întreruperile: lipsa dorinţei, gânduri despre cât de grea şi nefolositoare este munca; este critic cu prietenii şi cu învăţătorul şi se plânge de viaţa lui. Lumea din jurul lui poate fi în ruină şi oamenii se pot simţii deprimaţi, dar când se uită la ei, lui i se pare că au succes. I se arată o imagine distorsionată, iar oamenii de pe stradă par plini de vitalitate şi de înţelepciune.

Toate astea sunt o minciună, un teatru, iar omul are cu siguranţă nevoie de o „plasă de siguranţă” care să îl facă să se simtă în siguranţă şi să îl întărească pentru a putea merge mai departe. Sunt două condiţii pentru asta: Prima condiţie este grupul care îndreaptă omul către Creator. A doua condiţie este ca omul să se întoarcă imediat  către Creator pentru a primi forţa dăruirii care îi permite să fie deasupra forţei de primire pe care Creatorul o va evoca în el data viitoare. Aşa avansează omul.

De aceea, Rabash a spus că Lumina îi ajută numai „pe aceia care vor să părăsească dominaţia răului”, adică aceia care depun efort ei singuri. Nu pot spera că Lumina va corecta totul numai Ea şi nimic nu depinde de mine, că nu are nici un rost să fac paşi în direcţia prietenilor. Lumina nu mă va influenţa dacă nu fac eu mai întâi tot ce îmi stă în putere.

Sunt capabil numai de cel mai simplu lucru: să am grijă de prieteni, să mă conectez cu ei, să îi îmbrăţişez şi să fac ceva pentru ei, chiar şi cu o intenţie greşită. În răspuns la aceste false intenţii şi aceste minciuni, Creatorul îmi dăruie îngreunarea inimii: încep să simt o teribilă greutate şi o împotrivire să fac asta; nu mai văd nici un rost să o fac. Asta înseamnă că Creatorul îmi arată răul din mine şi se pare că devine mai rău de fiecare dată şi că mă îndepărtează din ce în ce mai mult de scop.

Iar adevărul este că face sens faptul că în tot ceea ce depune efort omul acesta avansează într-o oarecare măsură, dar nu se mai întoarce înapoi.(Din articolul lui Rabash „Ce este înainte ca Ministerul Egiptean să cadă, protestelelor lor nu li s-a răspuns în muncă”). Aşa mi se par lucrurile acum, deoarece acuz şi judec tot conform corupţiei mele.

Iar scuza este că nu dă înapoi, ci avansează către adevăr, adică nu mă apropii de un scop fals, aşa cum văd în dorinţa mea egoistă, ci către adevăr, iar apoi văd în ce măsură răul poate opera în ei. În măsura în care este revelat răul în om, acesta se poate întoarce la locul potrivit cu ajutorul grupului pentru a se întoarce către Creator.

Fără un grup, omul nu are nicio şansă să îşi amintească că trebuie să se întoarcă către Creator. Va uita acest lucru şi va pierde şansa care i s-a dat de Sus. Nu va fi în stare să folosească trezirea care i-a fost dată şi pur şi simplu va cădea şi se va scufunda în răul din el. Deci, avem nevoie de un mediu care ridică omul la o stare bună şi care îi arată în ce direcţie ar trebui să acţioneze pentru a ieşi din cădere.

Grupul operează la fel ca o mamă care îşi sprijină copilul care învaţă să meargă şi care trebuie doar să facă un pas înainte, astfel face un pas după altul până când descoperă tot răul din el, iar apoi Creatorul îl ajută. Atunci vedem că Creatorul aude rugăciunea omului tot timpul şi că El a fost cel care pus omul să treacă atât prin stări bune cât şi rele.

… şi astfel trebuie să fim foarte puternici şi să nu evadăm ci să credem că El aude fiecare rugăciune. Omul trebuie să încerce în fiecare situaţie să se ţină către Creator şi să fie sigur că are sprijinul necesar. Curajul nu constă în a lupta cu lenea mea, cu sentimentele rele, disperarea, oboseala sau neajutorarea; toate eforturile mele trebuie să fie îndreptate în aranjarea sprijinului corect pentru mine, ceea ce înseamnă să fiu pregătit.

Astfel, omul „se securizează singur” şi se pune dinainte într-o poziţie în care nu depinde de el. Este ca şi cum am cumpăra o poliţă de asigurare. Nu ştiu ce se va întâmpla peste o clipă şi vreau să fiu sigur că în momentul în care voi slăbi şi nu voi mai putea să mă controlez, atunci altcineva care este mai puternic va avea grijă de mine. Mă va ajuta fără nicio îndoială şi va face tot ce trebuie de dragul meu.

Îmi fac dinainte o astfel de poliţă de asigurare : prin studiu, angajamentele mele faţă de grup şi participarea mea la îndatoriri. Organizez totul astfel încât atunci când cad, să nu mă detaşez complet şi să nu mă pierd. Aceasta este singura cale prin care putem avansa.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 3/27/13

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie | Add Comment →