Spargerea sufletului comun a fost un lucru maret. Prin spargere, Creatorul ne-a oferit oportunitatea de a exista si de a ne manifesta ca individualitati. Deoarece, daca partile sufletului comun nu ar fi fost la distanta una de alta, nu am fi putut construi imaginea Creatorului si sa ne percem pe noi in relatie cu altii. Ne-am fi dizolvat in Lumina, atat cat este posibil ,pentru un obiect unit.

Creatia nu poate exista intr-un tot; noi existam doar atunci cand suntem noi si alcineva. Perceptia noastra rezulta din distanta dintre noi. Nu putem atinge nimic din cadrul unei lumini absolute sau a unui intuneric absolut.

Din acest motiv, ruptura sufletului comun ne ofera oportunitatea sa obtinem si sa experimentam existenta. Altfel, daca ar fi trebuit sa ne gasim pe noi in absolut, sau total intuneric, nu am putea simti nimic, nu am putea simti ca existam. Aceasta este din cauza faptului ca toate simturile noastre se bazeaza pe perceptia dintre opusuri, ca si linistea contrar sunetului. Daca ar fi liniste in toate simturile noastre, nu am fi capabili sa ne percepem..

Asadar, ruptura s-a intamplat tocmai ca sa dea creatiei oportunitatea sa existe si sa se perceapa. Acesta este modelul divin. Noi umplem spatiul unde ruptura a survenit. Noi umplem spatiul dintre partile care aparent par a fi departate una de alta in Lumina. In realitate, a fost Creatorul cel care ne-a despartit dintr-un tot unitar, ca sa ne ofere oportunitatea sa atingem aceeasi unitate, in mod individual.

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie | Add Comment →