Până la urmă, cine sunt eu?

Întrebare: Dacă Creatorul trezeşte dorinţele, iar gândurile cresc din acestea, reiese că dorinţele şi gândurile nu sunt ale mele. Atunci, cine sunt eu?

Răspuns: Nimeni. Eşti cel care realizează aceste gânduri şi dorinţe, mintea şi inima curg prin tine. Nimic mai mult.

Cum poate cineva să aibă ceva propriu? Organismul se naşte, creşte şi se dezvoltă. Cum poate ceva propriu să apară în om? Din ce? Din influenţa lumii exterioare? El este un element al lumii exterioare, iar ceea ce simte, ceea ce curge prin el, depinde de cum îl influenţează lumea. Asta îi aparţine lui cu adevărat? Nu, asta este ceea ce trece prin el.

Asta este viaţa noastră animală.

De fapt, orice om este cu adevărat măreţ, dar el rămâne într-o stare de adormire, inactivă, până când este trezit şi îşi deschide ochii. Până atunci, ne trăim viaţa; revenim din nou şi din nou, până când este necesară participarea noastră conştientă.

Toţi ascultătorii noştri au un punct în inimă, care la un moment dat a apărut în ei. Ei nu se mai comportă ca nişte roboţi. Au fost aduşi să audă, să înceapă să înţeleagă, să vadă metoda, să devină conştienţi de marele sistem al universului în care există şi cum pot începe să muncească conştient şi eficient în el.

Din perspectiva mea aceşti oameni sunt complet diferiţi de toţi ceilalţi, pentru că, în cei care pur şi simplu există în jurul nostru, punctul din inimă este încă adormit. În Cartea Zohar ei sunt numiţi „adormiţi”. Ochii lor sunt întorşi invers, pentru ca ei apreciază numai egoismul lor şi nimic altceva. Nu pot încă să se uite în afară şi să vadă totul prin calitatea dăruirii şi iubirii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 15.01.2017

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: