Rabash, „Revelaţie şi ascundere”: Problema ascunderii se referă la  faptul că omul vrea să vadă şi să înţeleagă şi că el nu vede şi nu înţelege. Atunci, putem spune că este ascuns de el şi, ce este mai mult, că nivelul ascunderii este măsurat conform cu nevoia lui de a ştii, astfel, dacă omul nu are nevoia de a ştii ceva, nu are rost să spunem că suferă din cauza ascunderii.

De exemplu, dacă un om trebuie să muncească într-un anumit loc o jumătate de oră pe zi şi îşi primeşte plata odată pe lună, atunci el ar trebui să creadă că va fi plătit, cu toate că nu a văzut pe cineva care să primească deja plata, deci crede în companie, cu toate că îi este ascuns faptul dacă şi cum va fi plătit, deoarece nimeni nu cunoaşte compania la care doreşte să muncească. Iar dacă vrea să muncească mai mult de o jumătate de oră, are nevoie de o mai mare nevoie de cunoaştere a faptului dacă compania îl va plăti la timp, iar dacă vrea să lucreze zi şi noapte, desigur că va simţii o şi mai mare ascundere, deoarece are o mai mare nevoie de a ştii dacă va primi sau nu plata, aşa cum i-a fost promis.

Şi, deoarece Împărăţia Raiului este deasupra raţiunii, toată lumea suferă datorită ascunderii, dar aceia care vor să muncească de dragul Raiului, au cea mai mare ascundere, deoarece au cea mai mare nevoie de a cunoaşte, deoarece corpul cere din nou şi din nou „Ce înseamnă această muncă pe care o faci?” Reiese că această întrebare este pregătită constant, conform cu faptul că omul vrea să fie în totalitate de dragul Raiului, iar răspusnul la această întrebare este „să îşi tocească dinţii”.

Trebuie să acceptăm faptul că nu vom vedea niciodată plata în avans. Din contra, pe măsură ce avansăm, vedem o imagine opusă, că nu există nicio plată şi că nici nu va fi vreuna. Toate acestea sunt numai pentru ca noi să ne ridicăm deasupra raţiunii.

Cu cât ştim şi înţelegem mai puţin, cu cât suntem mai puţin siguri şi cu cu cât avem mai puţine dovezi, cu atât avem mai multe şanse să construim o reţea de sprijin şi încredere deasupra raţiunii. Apoi, această încredere se revelează nu în vasele de primire ci  numai în dăruire, deasupra raţiunii, fără nicio dovaă, deoarece „în El toate inimile se vor bucura”. Asta înseamnă că nu în noi, nu în egoul nostru, ci Sus, în Creator sau în grup, în conexiunea în care descoperim forţa superioară.

Aşadar, nimeni nu va primi de fapt nicio plată. Cine nu acceptă asta, poate pleca imediat şi să caute plata în viaţa normală, corporală. În viaţa spirituală, totuşi, plata este în a renunţa, în a simţii importanţa a celui pentru care lucrez.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 24.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie | Add Comment →