Toată munca noastră este de a descoperi starea fixă, reală, existentă, eternă, completă, în care suntem. Trebuie să evocăm sentimentele noastre şi gândurile noastre, astfel încât să simțim asta, în loc de lumea pe care o simțim acum. Trebuie să ne deschidem inima şi mintea, fără a face nicio mişcare, ci numai să ne trezim de fiecare dată, până atingem adeziunea cu Creatorul.

Dacă, astfel, ne imaginăm această stare, atunci noi înţelegem, clar, că tot ceea ce ni se întâmplă indică zonele unde trebuie să acordăm o atenţie particulară. În aceste zone trebuie să clarificăm sentimentele noastre, gândurile noastre, intenţiile şi atitudinea faţă de atributele noastre, în scopul de a le dezvolta mai mult într-o secvenţă şi de a fii demn de revelaţia stării în care suntem, în aderarea constantă cu Creatorul.

Nu există alt loc în care să mergem. Trebuie să revenim, de fiecare dată, în acelaşi punct intern, care începe din punctul din inimă şi trebuie să ne asigurăm că se dezvoltă constant. Nu este nimic să putem găsi în orice realitate, doar singura forţă care este în noi, care ne susţine şi are grijă de noi tot timpul. În cazul în care o persoană se opreşte, ea însăşi, în acest mod, pentru a vedea singura direcţie bună pentru dezvoltarea sa, care duce la revelarea forţei superioare ce este în punctul de inimă şi nu părăseşte această direcţie, se opreşte în mod voluntar şi limitează toate celelalte mijloace care, aparent, îi permit să se dezvolte, vede, verifică şi simte, închizându-se puternic în ea, aceasta semnifică faptul că îşi orientează puterile sale pentru atingerea scopului.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 19.02.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment →