Noi suntem cu toţii egoişti. Deci, cum putem organiza o viaţă obişnuită în societatea umană în aşa fel încât să nu ne mâncăm unul pe altul?

Din acest motiv, în cele din urmă, oamenii au acceptat că nu ne putem conduce singuri. Ceilalţi oameni să mă servească într-un fel, iar eu să îi servesc pe ei într-un alt fel. Fără asta, noi pur şi simplu nu ne putem descurca. Odată ce vom înţelege asta, vom ajunge la un acord: hai să o facem fără să mai aşteptăm o situaţie dezastruasă. Haideţi să o facem din „milă”: eu îţi dau un pic ţie şi tu îmi dai un pic mie.

Să presupunem că eu conduc maşina şi cineva din faţa mea opreşte brusc. Atunci şi eu trebuie să opresc. Dacă în acest şir, cineva din faţa mea stă, şi eu trebuie să aştept. Consum timp, benzină şi bani pentru ceilalţi dar fiindcă toţi am convenit la simpatie mutuală , trebuie să plătim pentru asta.

Noi creăm fonduri de într-ajutorare, cum ar fi fondurile medicale sau de pensii. Omul înţelege că este mai avantajos pentru el să plătescă fond medical chiar dacă este sănătos, fiindcă egoismul lui recunoaşte cât va profita el din asta. În acest fel am făcut noi oamenii concesii de-a lungul timpului, fiindcă avem nevoie unul de altul. Aceasta este „mila”, vrem să dăruim celorlalţi într-un mod specific, fiindcă nu putem supravieţui fără ei.

Ca rezultat, oamenii se împart în două categorii, unii care promovează „mila”, dorind ca totul să fie „frumos”, în timp ce ceilalţi susţin categoria „adevărului” care spune că „ceea ce este al meu, este al meu, şi ceea ce este al tău, este al tau.” Deci, de care parte este dreptatea? Răspunsul este: de niciuna.

Dar, dacă fiecare om se agaţă de ceea ce este al lui, atunci societatea este sfâşiată în bucăţi, însă, dacă adăugăm milă, atunci putem oarecum uşura sau îndulci situaţia. Ca rezultat, societatea umană, de-a lungul istoriei, a fost diferită de la o perioadă la alta prin corelarea acestor două abordări.

Societatea poate fi mai îngăduitoare sau mai aspră. În forma sa pură, capitalismului nu i-a plăcut să joace pe ocolite: Dacă ai câştigat, primeşti ceea ce este al tău, dar dacă nu ai câştigat, atunci poţi să mori de foame. Alţii au înţeles că aceasta nu este o soluţie, fiindcă omul înfometat va veni şi va fura de la tine, sau şi mai rău, te va omorî. Şi atunci, e mai bine să-i dai ceva „din milă”.

Acesta este modul în care s-a dezvoltat societatea, dar nu se poate obţine pacea pe această cale. Garantat, „adevărul” este soarta celui puternic, iar „mila” este soarta celui slab, dar dreptatea stă în mijloc, ca fundaţie pentru braţul balanţei, astfel încât talerele noastre se pot legăna în sus şi în jos.

Astfel societatea se ţine departe de autodistrugere, dar nu vine cu nimic mai aproape de pacea reală – de conciliere şi de completare mutuală.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/15/2011 „Pacea în lume”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment →