Un înger scormonind în gunoi

Trebuie să ne imaginăm din ce în ce mai corect ceea ce vedem şi, în loc de externalitate să vedem internalitatea. Obişnuiam să am discuţii împreună cu învăţătorul meu Rabash, legate de ceea ce vedeam în spatele imaginii acestei lumi.

Odată, am văzut un cal pe stradă care mânca dintr-o pubelă de gunoi şi, brusc, Rabash mi-a spus: Uite, acesta este un înger! Am fost surprins pentru că nu am văzut nimic altceva decât un cal care mânca resturile meselor noastre. În ziua următoare i-am cerut mai multe informaţii despre ceea ce a spus, încercând să înţeleg cum să ajung să văd forţele interne din spatele acestei lumi.

Dacă văd o imagine care este proiectată în retina sau în spatele creierului, atunci acesta este modul în care forţele mi se arată, la fel ca pe un ecran de calculator, alcătuind împreună o formă. Dar această formă nu există de fapt. Am nevoie de asta doar că să mă pot referi la ceva. Ea este o expresie a atitudinii celui care îmi dă, care îmi dăruieşte cu ajutorul unor anumite obiecte.

Există trei componente: cel care dăruie, ceea ce dăruie şi impactul asupra mea a faptului că acest lucru creează o anumită formă. Prin această formă, eu trebuie să mă întorc la cel care îmi dăruie, pentru a înţelege ce vrea de la mine arătându-mi această formă. Dacă văd un cal, ce vrea Creatorul să îmi spună arătându-mi-l; care este combinaţia de forţe, care este atitudinea Lui faţă de mine, ce fel de reacţii aşteaptă El de la mine? Cum trebuie să tratez acest cal şi, prin el, pe cel care dăruie, cel care îmi arată acest film? Trebuie să învăţăm toate acestea.

Acum vedem lumea în forma ei externă şi nu conţinutul interior. Acest lucru este de mare ajutor şi nu este menit să ne inducă în confuzie în mod intenţionat, aşa cum credem de obicei. De fapt, ne ajută să obţinem percepţia spirituală! Asta se întâmplă pentru că trebuie să depunem efort pentru a comuta de la forma externă la cea internă.

Vă promit că dacă începeţi să penetraţi în prieteni şi să vedeţi punctele din inimă care sunt legate împreună, veţi începe să observaţi că întreaga lume este aranjată în acelaşi fel. Veţi înţelege că oamenii nu sunt imagini externe şi dorinţe, pachete de energie. Sunt toate aşezate într-un anumit fel de relaţie şi le puteţi influenţa şi ele vă pot influenţa. Veţi vedea forţe şi nu corpuri!

Chiar şi astăzi tratăm deja o persoană ca un fel de forţă şi vorbim de esenţa ei, dar trebuie să penetrăm mai adânc. Faptul că nu vedem lumea în forma ei spirituală ci în forma externă şi diferenţa dintre cele două, ne arată întotdeauna că nu am obţinut adeziunea cu mediul.

În momentul în care aderăm la mediu şi obţinem primul contact, toate aceste confuzii vor dispărea imediat. Vedeţi oameni dar vă veţi raporta la esenţa lor şi nu la figurile lor externe. La fel ca un bun psiholog care, atunci când se uită la oameni, vede imediat esenţa lor, dorinţele, gândurile, tendinţele şi deviaţiile.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 1/3/12, “Study of the Ten Sefirot

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: