Sărbătoarea Paștelui stă în fruntea tuturor sărbătorilor și a tuturor timpurilor în procesul spiritual, pentru că simbolizează ieșirea din dorința de a primi plăcere pentru sine, către dorința de a dărui sau, mai precis, din dorința de a primi pentru sine, față de dorința de a primi de dragul dăruirii. De aceea, Paștele este atât de important; la urma urmei, este o intrare în lumea spirituală, către simțirea și înțelegerea spiritualității.

Înainte de aceasta, omul trece prin numeroase stări, plecând de la natura sa originară, când este în interiorul dorinței de a se bucura și nici nu realizează asta. Apoi, el începe să se întrebe de ce trăiește. Aceasta înseamnă că o existență simplă animalică nu-l satisface și vrea să înțeleagă sensul vieții, sursa ei, cauza și scopul ei. Un animal nu-și pune astfel de întrebări; acesta este începutul nașterii unui om.

Intrarea în spiritualitate începe cu faptul că o persoană simte dintr-o dată că nu mai poate să se gândească la sine și dorește să facă acțiuni în afara egoismului său. Paștele simbolizează intrarea într-o lume nouă, începutul unei noi stări, Lishma, începutul dăruirii, credinței, dobândirea proprietății lui Bina, conform căreia începem să muncim. (Minutul 0:10)

Numai atunci când omul simte și înțelege că nu poate acționa de dragul dăruirii, el poate fi considerat în exil. Este exilul din proprietatea dăruirii, pe care dorește să o dobândească și nu poate. Doar acest lucru măsoară amploarea și greutatea exilului. (Minutul 2:00)

Omenirea este împărțită în trei părți. O parte sunt aceia în care s-a manifestat deja punctul din inimă și conduce o persoană la Cabala sau o face să o caute. O altă parte încă nu înțelege de ce sunt necesare toate acestea. Iar cea de-a treia parte se luptă exclusiv pentru realizarea corporală, fără atingerea intenției, pentru menținerea intenției pentru sine. Pe această bază, omenirea poate fi divizată în mai multe grupuri, națiuni și tot felul de curente. (Minutul 23:00)

Egipteanul din mine mă convinge că lucrul cel mai important este de a efectua acțiunile pe care Tora le cere de la noi, dar fără a acorda atenție intenției, adică a poruncilor exclusiv corporale. Dacă nu întreb despre rezultatele muncii mele, înseamnă că sunt egiptean, că eu lucrez în conformitate cu egipteanul  meu interior. Însă, dacă încep să mă preocup de intenție, atunci mă găsesc în Egipt ca un sclav, în exilul din lumea spirituală.

Există o realitate spirituală în care totul este de dragul dăruirii, dar eu exist în egoismul meu. Măsura în care aceasta mă deranjează, mai mult sau mai puțin, determină locul meu în procesul spiritual, până când ajung la o stare în care o astfel de viață devine mai rea decât moartea pentru mine și simt că trebuie să părăsesc intenția egoistă. Aceasta înseamnă că sunt deja pe punctul de a mă elibera, adică la ieșirea din exilul egiptean.

Egiptenii mei interiori mă țin și mă conving că trebuie să continui ca și înainte și totul va fi bine, fiindcă lucrul principal este acțiunea, iar intenția nu contează. Dacă sunt de acord cu acest lucru, eu devin un egiptean. Dar, dacă lupta interioară pentru intenție apare în mine, atunci văd că sunt sub puterea egiptenilor și doresc să scap de această sclavie. Și atunci îmi dau seama că principalul lucru nu este acțiunea, ci intenția și că trebuie să scap de intenția pentru mine, însumi. Iar pentru asta am nevoie de lumina care reformează ca să fug din Egipt.

Sunt gata pentru orice, numai să nu rămân în intenția egoistă. Nu am nevoie decât de capacitatea de a efectua această acțiune. M-am despărțit deja de intenția pentru mine, însumi, dar nu am atins încă intenția de dăruire. Încă nu știu ce este dăruirea și cui să dăruiesc, dar asta înseamnă că sunt deja la ieșire. (Minutul 38:40)

Schimbarea de la egiptean la Israel înseamnă că încă nu am puterea de a face o acțiune de dăruire. Dar nici nu vreau să o împlinesc de dragul ego-ului și, de aceea, încă nu știu cum să o îndeplinesc de dragul dăruirii. Prin urmare, nu știu ce să fac. Aceasta este ieșirea din Egipt, adică în întuneric total, când nu știm ce să facem. Și, abia apoi, vine mântuirea. (Minutul 51:30)

Este scris că egiptenii lucrează cu cărămizi albe, fără nici un fel de urmă sau murdărie. Dacă aș adăuga egoist, cărămidă după cărămidă la munca mea, în fiecare zi, atunci construiesc o clădire frumoasă, albă ca zăpada, fără nicio murdărie sau umbră de îndoială, simțindu-mă complet sfânt. Egiptenii din Egipt nu pot experimenta nicio conștientizare a răului pentru că ei iau exemplu din ceea ce face întreaga lume; de ce altceva are nevoie omul?

Aceștia sunt cei șapte ani de sațietate – când omul se alătură muncii egiptenilor și se asigură de succesul ei. Nici nu-și dă seama că acționează egoist. Această conștientizare este deja rezultatul impactului luminii care reformează, care iluminează constant în mici porții, ridicându-l treptat . „Mulți bani mărunți adunați, devin o cantitate mare.” (Minutul 53:30)

Dacă nu există putere în această muncă, atunci nu rămâne de făcut decât un singur lucru: o rugăciune. Cererea adresată Creatorului rezolvă toate problemele. La urma urmei, scopul a tot ceea ce ni se întâmplă este să ne oblige să contactăm Creatorul. În Egipt dobândim tot felul de mijloace și metode de conexiune cu Creatorul. Trebuie să găsim soluția pentru orice greutate pe care Egiptul ne-o pune în față, printr-o nouă conexiune cu Creatorul.(Minutul 1:01:25)

Greutatea muncii depinde numai de intenție. Dacă intenția este de dragul Creatorului, de dragul dăruirii, atunci zburați ca și când ați avea aripi, fără să simțiți greutatea în muncă, ca și cum ați părăsi câmpul gravitațional al Pământului și plutiți în spațiu. Dacă pentru voi, munca este grea, atunci cărați valiza greșită și nu vă îndreptați spre Creator (Minutul 1:50:40)

Noi primim influența Creatorului prin întregul suflet spart al lui Adam HaRishon. Creatorul percepe numai întregul suflet, adunat. Între timp, pot avea o legătură inițială, personală și foarte limitată cu Creatorul, dar încă mă atinge prin sufletul comun.

„…lumina superioară este în starea de completă nemișcare”, adică ea umple Kli-ul comun. Dar eu pot atinge o conexiune cu Creatorul, doar în măsura conexiunii mele cu sufletul comun. Să presupunem că m-am conectat cu unul din cele douăzeci de miliarde de oameni; în această măsură ajung la un contact, care se face întotdeauna printr-o conexiunea comună. Creatorul este în interiorul tuturor ființelor create, într-o formă perfectă, pentru că toată lumea a ajuns deja la sfârșitul corectării, iar eu mă conectez cu această stare.(Minutul 1:55:50)

Care este diferența dintre Matza și pâine? Matza este tot pâine, dar pâinea săracului, făcută exclusiv din făină și apă. Chiar și apa din ea este în cantități limitate. Nu poți să faci pâine fără niciun pic de apă și, prin urmare, se adaugă apă într-o cantitate mică, doar pentru a frământa aluatul și a nu-l lăsa să se acrească. Acesta este un semn că încă nu putem lucra cu dorințele noastre de dragul dăruirii, dar nici nu mai dorim să lucrăm pentru dorința de primire. Adică, este un fel de stare intermediară: nici aici și nici acolo. Matza semnifică împlinirea pentru a scăpa. (Minutul 2:03:00)

Din prima parte a Lecţiei Zilnice Kabbalah din 4/21/19, Scrierile lui Rabash, voi. 1, articolul 14, „Legătura dintre Paște, Matza și Maror” (1987)

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Sarbatori | Add Comment →