„Cine” a creat „asta”?

Întrebare: Cum poate descoperi omul rolul său în viaţă?

Răspuns: Aceasta vine după întrebarea despre scopul vieţii: “Pentru ce trăiesc?” această întrebare devine de fiecare dată din ce în ce mai acută, ridicându-se deasupra întrebărilor inimii.

Sunt multe întrebări (dorinţe) în inima mea, iar eu trebuie să mă ocup de ele, să le organizez şi să o iau pe cea mai importantă în aşa fel încât să nu fie ascunsa. Trebuie să merg cu aceasta mai departe, iar restul numai mă vor sprijini pentru obţinerea răspunsului la cea mai importantă întrebare.

Fiecare persoană îşi alege scopul său pentru această întrebare fundamentală, fie ea legată de bani, onoare, putere sau cunoaştere. Unul doreşte să ajungă un cercetător, un altul, membru al guvernului, iar altul doar visează să devină de succes şi să se bucure de viaţă. Şi sunt, de asemenea, oameni care întreabă despre sensul, menirea vieţii.

Totuşi, ca să găseşti înţelesul ei, este necesar să te conectezi la rădăcina de la care vine această viaţă. Reiese că această căutare este mai înaltă decât viaţa regulată pământească. Nu este în interiorul societăţii, ci deasupra ei, de unde coboară această lume. Este imposibil să găsim un răspuns în interiorul societăţii umane.

Cu mult timp în urmă, am crezut, în mod naiv, că se poate ajunge la soluţia aceste întrebări prin intermediul ştiinţei, prin a înţelege cum a început această viaţă, creând artificial  nivelul de viaţă vegetal, animal şi uman din nivelul mineral al naturii, pentru a rezolva misterele vieţii: de unde vine şi de ce există? Într-un final, am realizat că ştiinţa noastră nu răspunde la asemenea întrebări, iar interesul prinicpal pentru aceasta mi-a dispărut ca şi cum ar fi fost ceva frivol.

O persoană ar trebui să încerce să-şi clarifice cea mai importantă întrebare a sa, cea mai mare cerinţă a sa şi să meargă înainte cu ea. Apoi, el va afla treptat cum este atras spre întrebări mai înalte. Ca rezultat, el va ajunge la întrebarea: “Cine este Creatorul care m-a creat? De unde vin? Cine sunt eu? Care este scopul meu?”

Acestea sunt întrebări la nivelul Bina, dăruire, ce sunt întrebate în interiorul Malchut. Este explicat în Zohar în articolul “Cine a creat asta.” MI (cine) este Bina, şi ELEH (asta) este Malchut. O persoană trebuie să ajungă la întrebarea: “Cine a creat asta?” adică  “Cine m-a creat pe mine?” când descoperă “Cine” (MI), el se va cunosşte pe sine. Aceasta este ELEH deoarece ELEH devine clarificat numai în uniune cu MI.

Apoi el ajunge la numele Elokim (Dumnezeu, numele Creatorului format din ELEH şi MI) aceasta se îmbracă în El, aşa cume ste scris: “Fie ca numele Creatorului să fie asupra ta.” Astfel, el descoperă totul.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala din 5/31/2011, Scrierile lui Rabash.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed