10 miracole pentru poporul Israel

Midrash Sefer, „Beshalach„: Când copiii lui Israel au traversat Marea Roșie, Creatorul a făcut pentru ei 10 miracole diferite.

  1.   1. A împărțit marea în două.

Primul miracol este împărțirea mării în două părți, când obstacolele pe care le-a avut poporul Israel în calea lui de a atinge spiritualitatea, sunt împărțite în linia stânga și dreaptă.

Traversând apa care s-a retras la margini, înseamnă să mergi de-a lungul liniei de mijloc, care nu există cu adevărat, căci omul însuși este cel care o stabilește, prin combinația corectă între linia dreaptă și stânga.

Cu atât mai mult, linia dreaptă și stânga, nici ele nu există. Există doar o bucată mare de dorințe înaintea ta, iar tu însuți trebuie să le împarți, prin propriile tale însușiri. Pot să lucrez cu asta pentru binele Creatorului (linia dreaptă), dar nu pot să lucrez cu celelalte însușiri (linia stânga). Și treci prin mijloc, folosindu-te de ambele linii. Această acțiune se numește împărțirea mării în două.

  1. A fost creată deasupra capetelor evreilor o învelitoare protectoare care se aseamăna cu un acoperiș.

Acoperișul simbolizează Lumina Înconjurătoare.

  1. Apa a fost împărțită în 12 pasaje separate (un pasaj pentru fiecare trib).

Fiecare proprietate a unei persoane, vede diferit pasajul între linia dreaptă și stânga, și dintr-o perspectivă total diferită a egoului său, conform propriilor puteri. Asta se referă la însușirile interioare ale unei persoane, care acum pătrund în lumea spirituală, și se nasc în ea.

  1. Pamantul de sub picioarele copiilor lui Israel, era complet uscat.

A traversă pe pământ uscat înseamnă a distinge între însușirea de a primi și însușirea de a dărui.

  1. Pământul de sub picioarele egiptenilor se asemăna cu mortarul. Această era răzbunarea, ochi pentru ochi, direcționată către egiptenii care au subjugat evreii, și i-au obligat să producă mortar.

Egiptenii nu pot distinge între pământ și apa superioară, însușirea de a primi și însușirea de a dărui, și astfel, ei se scufundă și rămân blocați în noroi.

  1. Apa a devenit solidă, că pietrele, și rănește egiptenii care fug după copiii Israelului.

Se referă la forțele Gevurot (însușirile lui Dinim). Astfel, apa care ar trebui să fie catifelată și o sursă a vieții, devine opusul, o forță rigidă, cu privire la egipteni (însușirile egoiste separate).

  1. Apa care a devenit solidă, a format un perete decorat cu un mozaic.

Toate însușirile egoiste ale unei persoane, care sunt în subconștient și necorectate, sunt conectate cu însușirile altruiste, care și ele încă sunt neclarificate și neclasificate. Ele sunt un fel de noduri de lanț la picioarele ei, care îi pun obstacole ascuțite, pe care nu le poate trece. Acest întreg mozaic este în interiorul unei persoane.

  1. Pereții formați de apa solidificata, erau transparenți, ceea ce a permis fiecărui trib să vadă celelalte triburi avansând (ceea ce le-a dat un sentiment de încredere și siguranță).

„Pereții formați de apa solidificata, erau transparenți,” înseamnă că toate însușirile se pot vedea una pe altă, căci ele avansează împreună.

Datorită conexiunii lor, diferitele însușiri sunt considerate un întreg. Asta înseamnă că sunt conectate și că în același timp sunt separate.

Fiecare trib are rolul lui, și de aceea, contrar mișcării comune, ele avansează pe cont propriu. Oricum, mișcarea face că totul din sistem să dispară, și să formeze un întreg alcătuit din cele 12 triburi.

Astfel, mișcarea e comună, dar fiecare trib are drumul sau. Nu întâmplător era interzisă căsătoria între triburi, căci așa, o persoană ar fi încălcat regulă și însușirile. Fiecare poate fi corectat de el însuși.

Doar după distrugerea Templului, căsătoria între triburi a fost permisă, căci atunci a avut loc căderea de la nivelul superior.

  1. Dacă unui evreu îi era sete, trecând Marea Roșie, era destul pentru el să își întindă mână și peretele se topea așa încât să îi dea apă minunată de băut.

Fiecare ar fi putut deveni infinit de puternic, prin Lumina Hassadim (Milă). Tot ce trebuia să facă, era să își întindă mână. O mână este dorință de a primi și totul depinde de intenția cu care cineva îndeplinește această dorință.

O lipsă a calității Hassadim, pe care vrea să și-o însușească, o persoană o simte că sete, „Eu vreau o și mai mare calitate de a dărui. Am nevoie acum de ea că viața, că apa.”

Cu atât mai mult, nu e vorba de apa sărată, căci scoatem afară toate Gevurot din ea, toate tendințele rele. Dacă avansezi cu intenția corectă, apa sărată devine apa pură, și nu rămâne nimic în plus în ea.

10. În momentul în care evreul își potolește setea, peretele devine solid din nou.

Prin rugăciunea lui, o persoană parcă topește peretele de apa înghețată, căci fără asta, s-ar reîntoarce să fie din nou o însușire superioară, o forță superioară.

Este interesant să comparam cele 10 miracole cu cele 10 plăgi din Egipt, căci ambele simbolizeza aceeași acțiune, dar la nivele diferite. Totul depinde de dorință pentru care ea este destinată: o dorință nepregătita, fără un Masach (ecran), fără o aspirație de a avansa în direcția de a dărui, care este tipică Faraonului și egiptenilor, sau invers, dorință cu scopul de a dărui. Aceeași acțiune de Sus, invocă diferite rezultate.

Din „Secretele cărții eterne”, KabTV, 4/30/14

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: