600.000 de prieteni loiali

Baal HaSulam, în Arvut (Garanția reciprocă): „Prin această responsabilitate colectivă, fiecare membru al poporului era eliberat de grijă nevoilor propriului corp, și putea îndeplini Mitzva ‘Iubeste-ți prietenul că pe ține insuti’ în cea mai mare măsură, și dădea tot ce avea fiecărei persoane nevoiașe, fiindcă el nu mai avea grijă existenței corpului sau, căci el știa cu siguranță că era înconjurat de 600.000 de prieteni loiali, care erau gata să îl aprovizioneze.”

Voi reuși să ajung la garanția reciprocă, doar cu condiția că voi simți securitate personală. Această siguranță vine de la mediul care îmi arată că are grijă de mine așa de mult încât neutralizează în mine orice nevoie de a mă gândi la asigurarea existenței mele. Deci, depind de mediu. Lucrul cel mai important este să găsesc un mediu care mă va influența prin puterea garanției reciproce, astfel anahiland egoul meu și forțându-mă să uit de mine însumi și să îi iubesc pe ceilalți.

Asta înseamnă că totul este în mâinile societății care poate să mă transforme în prietenul tuturor oamenilor, doar dacă eu vreau asta. Este posibil să iei cel mai rău și indisciplinat om, și dacă noi toți îl înconjurăm cu garanție reciprocă, el va fi forțat să ajungă la iubirea celorlalți.

O persoană depinde de mediu 100%. Dar, muncă lui este să oblige mediul să îl influențeze cu ajutorul puterii garanției reciproce. În măsură în care el face acest lucru, în aceeași măsură el devine receptiv să primească de la alții puterea garanției reciproce, și astfel el ajunge la iubirea celorlalți.

Însă, acesta e un cerc închis. Nici măcar cel mai bun mediu nu va reuși să transmită puterea garanției reciproce unei persoane, dacă ea este insensibilă. Noi observăm în interiorul nostru, cât suntem de insensibili la influențele exterioare. În copilărie, părinții noștri încearcă greu să ne influențeze, dar noi îi desconsideram. Deci, o persoană trebuie să influențeze societatea, și în măsură în care face asta, el devine din ce în ce mai sensibil la influența societății.

Influența trebuie să fie reciprocă. Noi nu putem luă oameni obișnuiți, și să îi înconjurăm cu puterea garanției reciproce, pentru că vor deveni și mai mari egoiști. Trebuie să îi educăm astfel încât ei să înțeleagă că asta merge doar așa: Eu a€“ față de societate, și societatea a€“ față de mine. Dar, dacă grupul mă influențează și îmi da puterea garanției reciproce, atunci, asta mă schimbă pe mine și mă direcționează spre iubirea celorlalți.

Din a treia parte a Lecției zilnice de Cabală, 5/28/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed