A aparţine unui cabalist

Baal HaSulam, “Învăţătura Cabalei şi esenţa ei”: Atunci când reflectăm şi ţinem cont de cuvintele din Tora, care se raportează la revelarea Creatorului părinţilor noştri,  ele aduc examinatorului mai multă lumină, decât în timpul analizei aspectelor practice.

Astfel că, Baal HaSulam ne recomandă citirea cărţilor care ne învaţă despre relaţia dintre fiinţa umană şi revelaţie. Articolele, scrisorile, studiul celor zece Sefirot şi comentariul lui Sulam din Cartea Zohar, de fapt, tot ceea ce am primit de la Baal HaSulam şi Rabash, sunt cărţi care vorbesc, mai ales pentru noi, despre revelarea Creatorului, creaturilor. Ele sunt scrise în stiluri diferite, dar toate vorbesc despre asta.

Unele dintre ele explică lucrurile direct şi descriu munca spirituală psihologic, ca să spunem aşa, precum scrisorile şi articolele. În alte articole, citim despre legătura dintre înţelepciunea Cabala şi alte ştiinţe, dar, ele vorbesc, de asemenea, despre dezvăluirea Creatorului unei persoane. Le vedem, mai ales, în lucrările despre care vorbesc Cartea Zohar şi în Studiul celor zece Sefirot.

Toate aceste cărţi şi aceste texte au fost scrise în timpul atragerii Luminii. Cabaliştii au descoperit Lumina în diferite stări şi niveluri şi au scris în consecinţă. Nu există un cuvânt sau o scrisoare care a fost scrisă, înainte ca scriitorul să atingă starea specifică, ce a fost descrisă în text.

Deci, când citim aceste texte, putem primi forţa de la ele. Prin aceste texte noi ne conectăm la scriitori şi atunci, putem atrage şi profita de Lumina care reformează dar, numai dacă aspirăm să le asemănăm în credinţa lor simplă şi să primim tot ceea ce ei au. Citind aceste scrieri, vreau să fiu ca un cabalist, să mă anulez, să-i aparţin şi, prin asta, să aprind lumina care a fost pregătită pentru mine.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 19.11.2013, Scrierile lui Baal HaSulam, “Învăţătura Cabalei şi esenţa ei”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: