Trebuie să educăm oamenii din copilărie să se relaționeze față de corpurile lor ca față de un străin care are atribute, opinii, sentimente, etc.

De exemplu, când o parte a corpului suferă, trebuie să spunem că corpul suferă, că este un corp în suferința. Cu alte cuvinte, ne raportăm la corp că la o parte care nu este unită cu omul însușii; mai degrabă există separat lângă el pentru o vreme, așa cum Rabash ar spune când ar arată spre corp : ”Lăsa-l să sufere!”

Cu un așa antrenament al acestei atitudini față de corp va deveni gradual un obicei să-l percepem că ceva adițional sufletului, și să facem diferențierea dintre corp și suflet. Trebuie să vorbim și despre suflet ca ceva ce ne este dat pentru o perioadă definită de timp pentru un scop anume.

Persoana însăși trebuie să fie proprietarul corpului și sufletului, să le administreze pe amândouă, egoismul corpului și scopul superior al sufletului. Corpul și sufletul sunt precum două linii, și trebuie să construim a treia linie ca o combinație și sumă a celor două, și te vezi, întruchiparea ta, că rezultat a combinației dintre ele.

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →