A doua zi de Sukkot—Isaac, depășirea

232.05

Zilele sărbătorii Sukkot simbolizează etapele construirii vasului spiritual (Kli), adică sufletul, care include șapte Sefirot.

Cele trei Sefirot superioare dintre cele zece: Keter, Hochma și Bina vin la noi de sus pentru că acestea sunt calități ale Creatorului pe care El vrea să ni le prezinte. Din aceste calități, construim deja o calitate deosebită în interiorul nostru bazată pe conexiunile dintre noi. În ciuda faptului că există în interiorul ființelor create, este complet similară cu Creatorul și este pură dăruire.

Cele șapte zile de Sukkot sunt șapte etape ale construirii întregului Kli al sufletului nostrum, atunci când în interiorul materiei creației este construit ceva care seamănă cu Creatorul. Acesta este sensul interior al sărbătorii Sukkot și, în general, al întregii noastre vieți și existențe. Prin urmare, trebuie să studiem cum să ne construim conexiunea, unitatea, din forțe diferite, opuse.

Prima zi de Sukkot este asociată cu prima calitate care ne vine de la Creator, care se numește Avraam. Aceasta este calitatea liniei corecte, corectarea până la calitatea milei, adică dorința de dăruire simplă, nelimitată.

A doua zi, a doua calitate, este Isaac, care merge pe linia stângă, în depășire, în lucrul cu dornța de a primi pentru a dărui. Aceasta este o calitate diferită, care este opusă lui Avraam. Omul își depășește egoismul și vrea să-și facă dorința de a primi similară calității lui Avraam care este în întregime în dăruire, iar apoi ,din linia dreaptă, primește viața, forța milei.

Cum putem construi aceste niveluri ale lui Avraam, Isaac și așa mai departe? Încercăm să avansăm în conexiunea noastră, astfel încât să devină mai puternică pe zi ce trece. Atunci fiecare simte ce adaos a primit de la o unitate mai puternică. În această formă, dezvăluim treptat ce înseamnă Sefirot spirituale și interconectarea lor reciprocă și ce este un Partzuf spiritual, apărut ca rezultat al combinației corecte a acestor forțe numite Sefirot.

În esență, Partzuf-ul spiritual este intersecția calităților Creatorului și a calităților creației, a dorinței de a primi și a dorinței de a dărui. Din cele două forțe Keter și Malchut, în decalajul dintre Keter și Malchut, se nasc tot felul de calități, toate forțele și conexiunile dintre ele, din care apar toate atributele care există în natură.

Oamenii vor să cunoască și să înțeleagă natura și să simtă ce este ea, dar încă nu sunt capabili să o facă. Întreaga natură constă în forțe de primire, forțe de dăruire și combinarea dintre ele.

Lecția zilnică de Cabala 10/11/22, “Ushpizin Isaac – Sefira Gevura”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed