Timpul este cel care ne produce confuzie. Dacă nu ar fi trecut, prezent și viitor, ci numai un punct în timp, un moment, am fi trăit o altă realitate. Avem o problemă, fiindcă nu știm ce ni se va întâmpla în momentul imediat următor, deoarece este ascuns.

Pe de altă parte, este minunat că nu ne cunoaștem viitorul și nu putem prezice nimic. Până la urmă, asta ne dă șansa să avem nevoie de Creator! Acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să-l obținem: nevoia pentru ajutorul Creatorului, pentru revelare a Lui.

El trebuie să fie revelat, altfel, nu pot exista nici măcar în simpla formă egoistă, nu îmi pot organiza viața. Am nevoie să apară Creatorul, fiindcă numai El știe cum să stabilizeze și să aranjeze totul pentru a putea trăi cu încredere. Acest lucru este necesar pentru mine, chiar și în mod egoist, fiindcă nu este vorba încă de dăruire.

Sunt exerciții speciale care pornesc din egoism, din această lume, din dorința de plăcere și care continuă până la cele mai înalte culmi, în dorința de dăruire. Singurul scop al tuturor acestor exerciții este de a simți nevoia pentru Creator.

De aceea, vrem să accelerăm timpul și să ne aducem la starea de incertitudine totală față de următoarea clipă, să ne simțim dependenți de necunoaștere, de soartă și de impredictibilitatea momentului următor. Frica în fața incertitudinii nu dispare până la finalul tuturor corectărilor, până la ultimul grad al scării spirituale.

Dacă vrem să accelerăm timpul, trebuie să găsim niște trucuri care să ne permită să raportăm totul la Forța Superioară. Atunci, „copiii lui Israel vor geme sub muncă și vor striga, iar strigătul lor va urca la Dumnezeu datorită muncii. Și Dumnezeu le va auzi gemetele” și El le va răspunde și îi va aduce mai aproape. Apoi, la următorul grad, din nou ne vom regăsi neajutorați, suspendați între cer și pământ, într-o așa măsură că vom fi panicați și morți de frică. În condiții minore, însă, omul nu va avea nevoie de ajutorul Creatorului.

De aceea, trebuie să fim fericiți că am obținut starea în care putem deja să practicăm măcar puțin acest lucru. Aceste exerciții ne vor ajuta să înțelegem ce înseamnă să te ridici deasupra rațiunii și să fii suspendat în aer, ce înseamnă să nu simți pământul sub picioare și să nu ai nimic de care să te agăți când totul se agită. Aceasta este o stare specială de la care începe Spiritualitatea.

Dacă omul se face complet dependent de Creator și nu de sine însuși, dacă nu simte nicio susținere în percepția sa egoistă, în timp, mișcare și spațiu, atunci acesta este un mare succes. În acest fel, el începe călătoria sa pe calea spirituală. (Minutul 11:17)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala din 22/06/18 – Topic: „Uniți într-un singur grup de zece”

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →