Al Doilea Holocaust? Depinde de noi

Când anti-semitismul crește atingând cote nemaiîntâlnite, apelul pentru anularea Zilei Memoriale a Holocaustului a fost auzit în campusurile din întreagă Europa. În America sunt proteste pentru boicotarea Israelului și organizația BDS devine din ce în ce mai îndreptățită în ochii multora. Ar fi timpul să ne întrebăm cum să prevenim un al doilea Holocaust.

Eu m-am născut în 1946, la un an după Al Doilea Război Mondial, în regiunea Vitebsk, unde au fost omorâți mulți evrei. Atrocitățile pe care le-a îndurat poporul nostru au rămas fixate în memoria mea de când eram copil și fac parte din viața mea. Pentru mine, Ziua Amintirii Holocaustului nu este doar o zi memorială națională pentru un eveniment tragic care a avut loc în trecut, ci și un avertisment despre ce s-ar putea întâmpla, mai ales dacă ne gândim la ura pe care o simț națiunile lumii față de noi.

Este o greşeală comună să credem că ura față de evrei s-a născut în Germania nazistă acum 70 ani. De fapt este un fenomen vechi de 3000 ani. Conform înțelepciunii Cabala, această ură are rădăcinile din întâlnirea de la Muntele Sinai, un eveniment special unde sentimentul de ură a fost revelat națiunii Israelului (cuvântul „Sinai” vine din rădăcină „Sina – ură” în ebraică), peste care au reușit să se ridice și să se unească precum un singur om cu o singură inimă prin metodă conectării, Tora.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed