Apelarea la forța superioară, la Creator, este cel mai important lucru pe care îl avem. Un muncitor al Creatorului, adică o persoană care vrea să avanseze pe calea spirituala mai repede decât de obicei, este distinsă de faptul că cere să avanseze. Toată lumea avansează, fiecare creatură, totul se întoarce la rădăcina sa, la adeziunea completă care există deja, însă care este ascunsă de noi și trebuie să fie revelată. Cursul natural al dezvoltării necesită foarte mult timp, suferință și lovituri pe drum. Cu toate acestea, o persoană are o oportunitate ca să urmeze singură avansarea.

Inițial nu simte o asemenea nevoie în el însuși; altfel toată lumea ar cere și ar cerși asta. Trebuie să căutăm deficiența corectă și dacă descoperim această deficiență pentru Creator, noi avansăm mai repede decât pe calea obișnuită a suferinței. Această cale a accelerării (Achishena) nu depinde de timp, ci doar de eforturile noastre, de tânjirea noastră de a ne conecta și revela următoarea stare dorită, adică să vrem să fie revelată.

Prin ridicarea rugăciunii noastre, a cererii noastre, noi accelerăm timpul și de aceea suntem numiți Israel; altfel suntem considerați națiunile lumii. Asta este toată diferența dintre Israel și națiunile lumii. Israel țintește direct către Creator (Yashar-El), tânjește să Îl reveleze și să adere la El, deasupra timpului, adică mai repede decât a fost setat de natură. Prin accelerarea timpului noi devenim muncitorii Creatorului.

Sunt perioade de asemenea căderi când suntem de acord cu tot ceea ce se va întâmpla, pierzând orice speranță. Cădem în starea unei persoane obișnuite, însă apoi ne trezim din nou prin influența de Sus. Așa ne mișcăm prin căderi și urcări, adică o deconectare relativă și o conexiune cu Creatorul. În cădere ajungem să ne împăcăm cu tot ceea ce avem, căzând la nivelul unei bestii. Cu toate acestea, în timpul urcării, de îndată ce Creatorul ne trezește, noi suntem pregătiți să investim eforturi, căutând cum să ne întărim și să avansăm mai mult.

Stările se schimbă constant: o bandă neagră, apoi una albă. Creatorul aparent ne ajută mai mult, apoi mai puțin și noi trebuie să ridicăm rugăciunea noastră. În toate căderile și urcările, participarea noastră este minusculă, dar exact asta este inclusă în corecție și ne dezvoltă. În spiritualitate nu contează cât ești de mare sau de mic, ci cât de mult ai adăugat la dorințele tale și cât le-ai dezvoltat. 1

Adevărul nu este așa cum ni-l imaginăm conform mintii și sentimentelor noastre. „Ei au ochi și nu văd; ei au urechi și nu aud”. Reiese că nu vom putea niciodată să descoperim în mod direct Creatorul, ci numai prin ascundere, prin credință deasupra rațiunii.

De fapt, Creatorul este cel mai apropiat de noi exact când simțim ascunderea Lui. El vine mai aproape de noi și apoi descoperim că nu Îl simțim, nu îl înțelegem și nu îl cunoaștem. Până la urmă, o anumită forță se apropie, una eluzivă și de neatins de către percepția noastră.

Însă aceasta nu este o stare a unei persoane obișnuite, care pur și simplu nu simte și nu înțelege nimic. Noi simțim ascunderea în fața noastră și inabilitatea noastră de a o revela prin organele noastre de simt. În special, deoarece Creatorul se apropie, eu descopăr că sunt incapabil să ajung la El. Iar ce numim ascundere, cădere, este timpul celei mai mari apropieri de Creator. 2

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 7/9/19, Rugăciunea

1 Minutul 0:20

2 Minutul 11:00

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →