Atacăm conexiunea

Cel mai important lucru este unitatea noastră prin care noi restabilim sufletul spart al lui Adam. Munca unui om este să corecteze toate părțile acestui suflet, să le unească împreună prin conectarea treptată din ce în ce mai mult a unuia cu celălalt. Mai întâi, trebuie să ne dăm seama ce ne împiedică, ce rezistă la unitatea noastră. Se află în calitățile noastre interioare, nu este vreun dușman extern. Acest dușman stă în noi și, în loc să îl ascundem, trebuie să-l corectăm astfel încât să putem schimba ura pentru ceilalți în iubire pentru ceilalți. Când atragem acest adversar spre conexiune, el devine de 620 de ori mai semnificativ, mai puternic și mai adânc decât era înainte de spargere.

Rezultă că nu a fost o spargere, ci numai revelarea răului ascuns. El a existat de la început în interiorul lui Adam, dar nu s-a manifestat. Și când el a vrut să-și folosească dorința de primire pentru a dărui, el nu a putut să o facă din cauza calităților egoiste care s-au revelat atunci.

Trebuie să înțelegem esența spargerii, păcatului Pomului Cunoașterii. A fost revelarea răului care a fost plasat acolo inițial și care a fost revelat dintr-o dată. Apoi el a căzut spart, adică a fost incapabil să mențină unitatea anterioară.

Noi suntem cu toții consecința acestei acțiuni, numit Păcatul Pomului Cunoașterii, Distrugerea Templului, Spargerea, și noi trebuie să aflăm exact unde sunt aceste dorințe. (Minutul 0:20)

Înclinația rea este numai ceea ce rezistă la conexiune, dorința de primire situată opus dorinței de dăruire. La început, această dorință a fost restricționată. A fost incapabilă să lucreze cu primirea de dragul dăruirii. Și, de aceea, când această structură numită Adam a început să lucreze cu aceste dorințe de primire de dragul dăruirii, s-a revelat păcatul lui, cu alte cuvinte, intenția lui egoistă.

Trebuie să corectăm aceste dorințe care se dezvăluie ca fiind sparte, să începem cu cele mai ușoare și să trecem la cele mai grele. Asta ia timp; facem acest lucru în porții mici până când ne întoarcem la sufletul general corectat al lui Adam. Ajungem tocmai la starea în care a vrut să fie Adam HaRișon făcând acțiuni de primire de dragul dăruirii în întregul lui suflet, ca și cum el ar fi reușit.

Dar, de fapt, nu este chiar aceeași stare. De aceea trebuie să trecem prin tot acest proces, fiindcă prin el revelăm răul. Și dezvăluirea răului este o contribuție uriașă la corectare și la starea finală. Acest rău are o mare putere, opusă direct Luminii, Creatorului. Și tocmai această putere a răului și numeroasele lui aparențe sunt cele prin care obținem natura Creatorului, caracterul Lui, stilul Lui.

Ajungem să înțelegem adâncimea și multiplele fațete ale naturii răului egoismului și începem treptat să îl aducem la bine. În final, obținem o dorință corectată în care sunt două forțe: dorința noastră de unitate și rezistența egoismului la ea, amândouă lucrând pentru a întări puterea viitoarei conexiuni dintre noi și Creator.

De aceea este imposibil să avem rău fără bine sau bine fără rău – amândouă trebuind să lucreze împreună. Și, de fapt, își fac munca cu credință pentru revelarea Creatorului și pentru a-i aduce Lui plăcere. Întregul sistem este orientat spre acest lucru și noi trebuie doar să adăugăm munca noastră. (Minutul 3:50)

În toată răsuflarea noastră și în viețile noastre limitate, avem o singură oportunitate: să revelăm sursa vieții și să stabilim cu El o conexiune eternă. De aceea, încercăm să stabilim aceste conexiuni cu prietenii. Sunt obligat să mă conectez la sistem fiindcă numai din cele zece Sfirot voi fi în stare să obțin Forța Superioară (Minutul 48:13)

Din partea întâi a Lecției zilnice de Cabala 6/6/18 – Topic – „Atacăm conexiunea”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed