Ca o rachetă care scapă de gravitația pământului

În înțelepciunea Cabala noi studiem acțiunile Luminii superioare asupra propriei noastre dorințe de a primi, în măsura în care suntem pregătiți pentru asemenea schimbări. Nu există constrângere în spiritualitate. Omul trebuie să treacă prin toate schimbările înțelegând, simțind, fiind de acord și subjugându-se complet, conform dorinței sale. Schimbările din el nu pot avea loc în mod automat, fără participarea, impresia și reacția sa. Trebuie să facă eforturi pentru asta. Prin urmare, treptat, au loc schimbări serioase și este nevoie de multă pregătire.

În esență, noi învățăm cum să ajutăm Lumina superioară să implementeze programul creației în noi, cum să împlinim partea procesului care depinde de noi. Acesta este tot scopul studiului și al existenței noastre.1

Cum este posibil ca dorințele egoiste ale omului să se subjuge în fața Creatorului și chiar să se bucure că se anulează pe el, însuși? Lumina superioară influențează dorința de a primi și o schimbă ca să înceapă să simtă plăcere din subjugarea față de Lumină. Orice schimbare din dorință este posibilă numai datorită Luminii care întoarce la Sursă.

Dorința încă vrea să se bucure, dar tipul de bucurie se schimbă. Înainte se bucura de primire, iar acum se bucură de faptul că nu primește. Plăcerea anterioară a fost dintr-o împlinire simplă, naturală. Iar acum această plăcere este dintr-o împlinire diferită, din sentimentul predării sale în fața Creatorului.

Dorința nu simte încă Creatorul, dar simte deja că se subjugă în fața Lui, în fața unei anumite calități superioare. Chiar acțiunea subjugării îi dă satisfacție, plăcere, calm și bucurie în starea sa. Aceasta este influența Luminii superioară asupra dorinței. Asta se întâmplă chiar înainte de intrarea în lumea spirituală (înainte de Machsom), anterior obținerii calității de dăruire.

Înainte de această subjugare, persoana, de regulă, experimentează stări opuse: furie, iritație, mânie. Este furioasă că este forțată să se predea. Egoismul încearcă să scape din ”celula” sa prin toate mijloacele. Asta este o întreagă perioadă la sfârșitul căreia, dintr-o dată, ajunge la calm și persoana simte cât este de minunat să se predea.

O persoană experimentează aceste două stări polare într-un mod foarte puternic și emoțional: o mare furie și, dintr-o dată, un calm complet. Înțelege că subjugarea este cel mai bun lucru. Aceasta este prima corecție care, mai târziu, acompaniază persoana pe parcursul întregii căi.

Dacă o persoană este capabilă să facă față unei perioade lungi de frustrare, iritație, durere din invidie și ambiții usturătoare, care o ard din interior și îi sucesc sufletul, apoi, într-un moment, dintr-o dată, iese afară, la aer proaspăt.

Este ca o rachetă care, prin eforturi uriașe, depășește atracția gravitațională a Pământului și, dintr-o dată, iese în spațiu, unde totul este tăcut, calm și în totalitate lipsit de greutate.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala, Scrierile lui Baal HaȘulam, Introducere la studiul celor Zece Sefirot, punctul 74.

1 Minutul 00:20

2 Minutul 23:20; 48:42

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed