Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Când scazi un grad, trebuie să-l reiei ”

Studii recente au arătat că există o „recesiune democratică”, așa cum a numit-o un articol. Un alt studiu se plânge: „Spre surprinderea multora din Occident, căderea URSS în 1991 nu a dus la adoptarea unui guvern liberal-democrat în întreaga lume… De fapt, autoritarismul a revenit, iar democrația liberală a început retragerea cel puțin în ultimii 15 ani”. Vorbind de 15 ani, președintele chinez Xi Jinping și-a asigurat un al treilea mandat de cinci ani, evitând tradiția partidului său de a demisiona după două mandate. În plus, președintele Jinping a „promovat aliați care îi susțin viziunea de control mai strict asupra societății”. Deoarece nu am învățat să folosim libertatea, va trebui să reluăm clasa și poate, întregul an școlar.

Fiecare națiune are propriul său caracter și nu toate națiunile se pot descurca cu democrația liberală. Dacă luați China de exemplu, nu cred că democrația este regimul potrivit pentru aceasta. Cu peste 1,4 miliarde de oameni, democrația liberală nu pare a fi un aranjament de lucru pentru China.

De asemenea, mentalitatea oamenilor înclină spre a fi muncitori de rând. Acest lucru nu implică în niciun caz că chinezii ar trebui să fie maltratați sau exploatați în vreun fel, absolut deloc, ci doar că se simt mai confortabil decât alții în condiții restrictive. Acesta este motivul pentru care guvernul chinez a reușit să impună blocări mai lungi și mai stricte pentru Covid, atunci când alții nu au făcut-o.

Problema nu este așadar retragerea democrației, ci renașterea despotismului. Mai multe puteri majore sunt conduse în prezent de tirani, iar cele care sunt considerate democratice sunt mai puțin despotice astăzi decât erau acum un deceniu sau două. Se pare că omenirea a devenit deziluzionată de democrație sau că omenirea nu reușește să se agațe de ea.

O națiune al cărei regim permite libertatea ar trebui să o folosească într-un singur scop. Când nu reușește, libertatea este luată și presiunea crește pentru a impune același scop. Scopul societății umane nu este ca fiecare persoană să facă ceea ce își dorește. Asta nu ar fi o societate, ci anarhie. Scopul umanității este să ne unim până când tuturor ne pasă unii de alții mai mult decât ne pasă de noi înșine, până când suntem cu toții „ca un singur om cu o singură inimă”.

Din păcate, nimic nu pare mai respingător pentru ego decât să ai grijă de străini mai mult decât de tine însuţi. Cu toate acestea, lumea se îndreaptă cu îndârjire către mai multă conexiune și mai multă dependență reciprocă. Deoarece ne displace conectarea cu ceilalți, conexiunea în creștere dar nedorită se simte ca o pedeapsă și ulterior apar conflicte.

Tendința de a distruge relațiile, deoarece apropierea se simte claustrofobă, afectează fiecare aspect al vieții noastre. Este dizolvarea unității familiale, a rezistenței comunităților noastre, a toleranței liderilor noștri și a relațiilor dintre țări.

Unde se va termina asta? Asta depinde de decizia noastră. Nu pe decizia acestei sau acelei persoane, ci pe voința umanității. Putem alege să îmbrățișăm conexiunea și să ne bucurăm de beneficiile ei sau să încercăm să o respingem, să eșuăm și să ne găsim implicați în al treilea război mondial. Nu există a treia cale.

Aflând că ne îndreptăm către o conexiune sporită și o dependență reciprocă, deoarece aceasta este direcția inalterabilă a evoluției, vom începe să căutăm beneficiile în această situație obligatorie. Când facem acest lucru, vom descoperi că există nenumărate avantaje și literalmente niciun dezavantaj. Vom descoperi că mijloacele noastre de existență sunt asigurate și că exprimarea noastră personală este încurajată atunci când contribuie la binele comun. Nu vom avea nevoie de poliție sau de armată și nu va exista depresie pentru că oamenii vor avea grijă unii de alții. Ca rezultat, sănătatea și longevitatea oamenilor vor crește și se vor simți fericiți și mulțumiți.

Această descriere poate părea utopică, dar fiecare călătorie începe cu primul pas și încă trebuie să-l facem. Când începem, vom descoperi că drumul către noua noastră stare de a fi este mult mai plăcut decât drumul pe care ne aflăm astăzi care duce la distopie garantată.

Filed under: Criza, globalizare, Spiritualitate | Add Comment →